Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama, de Matei Vișniec – o carte de citit și recitit

”Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”, de Matei Vișniec Editura Arthur, București, 2019 Eliza, Adrian și Manuela, trei fraţi crescuţi de bunică, primesc un vizitator neașteptat de pe planeta Arret. Musafirul cu trei ochi, trei mâini și trei picioare, află că parinţii noilor săi prieteni sunt plecaţi în Italia. Copiii îi prezinta extraterestrului curtea lor, casa aflată în construcţie (pentru care muncesc părinţii) și jucăriile

Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul, de Florin Bican – pentru copii recidivisti

”Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul”, de Florin Bican Editura Arthur, București, 2019 Ilustrații de Dan Ungureanu Un astfel de titlu, căruia ilustratorul îi asorteaza o copertă cu pinguini, poate stârni cel puţin curiozitatea (dacă nu entuziasmul) unei reîntâlniri cu tenorul explorator din Târgul Moșilor. Muzica începe de la prima strofă (deși elanul se poticnise de Avertismentul autorului), desenele cresc

Un amant ca-n filme sau Geometria paralelelor concurente, de Adrian I. Anghelescu.

”Un amant ca-n filme sau Geometria paralelelor concurente”, de Adrian I. Anghelescu Editura Libris Editorial, Brașov, 2019 Cartea de faţă pornește de la o structură de roman poliţist (un detectiv particular angajat de o tânară să îi găsească tatăl) pe care așează, strat după strat, elemente erotice, convingeri politice și recomandări turistice. Personajele par să se fi născut (cu o singura excepţie) din același loc al imaginaţiei creatorului

The Irishman (2019) – mai mult decât un basm cu gangsteri

The Irishman (2019) Regia: Martin Scorsese Scenariul:  Charles Brandt (carte), Steven Zaillian Distribuţia: Robert De Niro, Al Pacino, Joe Pesci, Harvey Keitel, Ray Romano Martin Scorsese, Robert De Niro, Al Pacino şi Joe Pesci, creatorii canoanelor cinematografice pentru filmele cu gangsteri (Casino, The Godfather, Scarface, Goodfellas, The Departed ...), se reîntâlnesc într-o producţie care îi promite spectatorului o poveste

Despre sens: The Goldfinch (2019)

The Goldfinch (2019) Regia: John Crowley Scenariul: Peter Straughan (dupa un roman de Donna Tartt) Distributia:  Oakes Fegley, Ansel Elgort, Nicole Kidman, Finn Wolfhard O panza de mici dimensiuni, reprezentand un sticlete, pare sa fie centrul de gravitatie al unei povesti dense care il are ca protagonist pe Theo Decker. Baiatul supravietuieste unei explozii in Muzeul Metropolitan de Arta, iar pictura salvata

One man show: Joker (2019)

Joker (2019) Regia: Todd Phillips Scenariul:  Todd Phillips, Scott Silver Distribuţia: Joaquin Phoenix, Robert De Niro, Zazie Beetz, Frances Conroy Cu mici excepţii, filmele inspirate din benzi desenate au nuanţe ușor identificabile de alb și negru (Superman e bun, Lex Luthor este rău; Batman își sacrifică resursele spre binele celorlalţi, Omul Pinguin nu are scrupule). Nici măcar varianta cinematografică

L’homme fidèle (2018) – Un bărbat fidel

L'homme fidèle (2018) - Un bărbat fidel Regia: Louis Garrel Scenariul: Louis Garrel Actori: Louis Garrel, Laetitia Casta, Lily-Rose Depp “Un barbat fidel”, ultimul film scris, regizat si jucat de Louis Garrel (cunoscut pentru rolurile din “The dreamers” sau mai recentul “Godard Mon Amour”), propune o intriga complicata:

Aladdin (2019) – un film de adormit copiii

Aladdin (2019) Regia: Guy Ritchie Scenariul: John August, Guy Ritchie Distribuţia: Will Smith, Mena Massoud, Naomi Scott Cu un regizor precum Guy Ritchie și un scenarist care are în palmares Corpse Bride și Big Fish, remake-ul unui desen Disney clasic poate ridica așteptările spectatorilor la cote greu de atins chiar și de un covor zburător. Totuși, atunci când încerci să rămâi fidel poveștii originale, apar limite,

Vice (2018)

Vice (2018) Regia: Adam McKay Scenariul: Adam McKay Distribuţia: Christian Bale, Amy Adams, Steve Carell, Sam Rockwell Viciu/ Vice – așa cum traducem „Vice” din limba engleză – sintetizează opinia regizorului scenarist despre Dick Cheney: vicepreședinte al Statelor Unite în timpul lui George Bush Jr. și responsabil de războiul din Irak, crearea Statului Islamic, legalizarea torturii (sub eufemismul „metodă îmbunătăţită de

Papillon (2017)

Papillon (2017) Regia: Michael Noer Scenariul: Aaron Guzikowski (după romanul lui Henri Charrière) Distribuţia: Charlie Hunnam, Rami Malek, Michael Socha, Eve Hewson Scenariul filmului Papillon 2017 are la bază romanul autobiografic scris de Henri Charrière și scenariul filmului Papillon din 1973. Prima sursă de inspiraţie a devenit bestseller la scurt timp de la apariţie (în 1969). Despre cea de-a doua este necesar să