Muzele lui Brâncuși, de Doina Lemny
Editura Vremea, București, 2026
Traducere de Silvia Colfescu
Deși opera lui Constantin Brâncuși abundă în imagini ale feminității, sculptorul nu realizează niciodată portrete realiste ale modelelor sale, el optând întotdeauna pentru o reprezentare simbolică. Prezențele feminine din atelierul său constituie un punct de plecare al unei căutări artistice care aspiră să atingă esența lucrurilor, chiar absolutul. Însă cine sunt aceste femei care l-au inspirat să creeze capodopere precum Muza adormită, Domnișoara Pogany sau Portretul lui Nancy Cunard? La această întrebare răspunde Doina Lemny în volumul Muzele lui Brâncuși, apărut la Editura Vremea.
Cartea își are originea într-un capitol al unui album despre opera artistului, semnat tot de Doina Lemny. În fragmentul respectiv, cercetătoarea încearcă să demonstreze că prezențele feminine din jurul sculptorului au avut o influență determinantă în geneza anumitor capodopere.
Ulterior, Doina Lemny aprofundează tema printr-o documentare prodigioasă în arhive și ajunge să scoată această carte originală despre muzele lui Brâncuși. Cu toate că volumul este construit în jurul unor documente, modul în care Doina Lemny conturează fiecare poveste este absolut original. Autoarea trece dincolo de imaginea de seducător a sculptorului, prezentându-ne un Brâncuși generos, șarmant, discret, capabil de gesturi sensibile sau dornic să-și protejeze poveștile de dragoste.
Multe tinere pătrund în atelierul sculptorului și la fel de multe văd în el marea dragoste. Brâncuși le primește în proximitatea sa, le fotografiază, le studiază chipul și personalitatea, transpunându-le trăsăturile în limbajul propriei arte. Unele prezențe sunt trecătoare, nu lasă o amprentă asupra operei sau asupra vieții intime a lui Brâncuși. Altele îi tulbură liniștea la apogeul carierei sale, atrăgându-l în povești de dragoste uluitoare. Un astfel de episod intervine la vârsta de cincizeci de ani, când se îndrăgostește de dansatoarea Marthe Lebherz, alături de care face proiecte de căsătorie. Această poveste de iubire se derulează într-o perioadă în care Brâncuși capătă notorietate și face călătorii pentru a participa la expozițiile din Statele Unite. Cu acest prilej, între cei doi protagoniști are loc un schimb intens de scrisori. Doina Lemny reconstituie povestea lor prin intermediul epistolelor descoperite în arhive. Acribia cercetătorului este completată de un talent scriitoricesc incontestabil, care reușește să surprindă sensibilitatea artistului, latura ludică, precum și dorința de a-și proteja intimitatea: „Este începutul unei lungi și bogate corespondențe: își scriu în fiecare zi, uneori de două ori pe zi. Sculptorul pune pe hârtie toate impresiile lui de călătorie, însoțite de declarații exaltate de dragoste. Scrisorile lui și răspunsurile Marthei se înlănțuie cu o regularitate de jurnal, dând imaginea zilelor de muncă și a evoluției sentimentelor lor. Își dau unul altuia „mici porecle”, probabil născute din intimitatea lor, la Paris: astfel, Brâncuși semnează Tantin, diminutiv al numelui Constantin, și i se adresează Marthei cu Tonton, de la Marthon”.
Artistul pare preocupat de postumitatea acestei iubiri, propunându-și să scoată o carte formată din schimbul lor epistolar. Din păcate, proiectele de căsătorie sunt năruite de incapacitatea Marthei de a se opune tiraniei părinților săi. O altă poveste marcantă pentru destinul lui Brâncuși se derulează către finalul vieții, când o cunoaște pe pianista Vera Moore. La fel ca și Marthe, Vera devine secretara sculptorului și se ocupă de atelierul acestuia. Iubirea lor este umbrită, însă, de nașterea unui fiu pe care Brâncuși nu l-a recunoscut niciodată.
Marthe Lebherz și Vera Moore nu sunt singurele femei ce frecventează atelierul sculptorului. Pe măsură ce acesta își creează un nume în mediul artistic parizian, în atelierul său pătrund dansatoare, ziariste, sculptorițe, fascinate de originalitatea operei sale, de atmosfera primitoare și de firea fermecătoare a lui Brâncuși. Artistul se bucură de prezența lor și le susține atunci când au probleme personale. Uneori le dă sfaturi cu privire la proiectele artistice, alteori le încurajează pentru a putea depăși problemele de sănătate, drept care multe dintre aceste tinere îl consideră un adevărat șaman, un vrăjitor. Volumul Doinei Lemny consacră câte un capitol fiecărei femei, urmărind rolul jucat de respectiva muză în viața și creația artistului.
Dincolo de picanteriile din spatele fiecărei povești, ochiul cercetător al Doinei Lemny scrutează atmosfera unui Paris cosmopolit, devenit nucleul avangardei europene. Astfel, prin intermediul muzelor lui Brâncuși, cititorul descoperă o epocă fascinantă, marcată de profunde transformări culturale și artistice.
