„Spovedania unui exilat”, de Emanuel Tânjală
Editura Vremea, București, 2026
Despre exil s-a scris enorm, însă nicio carte de memorialistică nu este atât de copleșitoare precum Spovedania unui exilat de Emanuel Tânjală. Când am început lectura, mă așteptam la o poveste clasică despre părăsirea României comuniste, despre dezrădăcinare, amintiri, oameni și locuri lăsate în urmă. Memorialistul optează, însă, pentru descrierea unui exil demitizat, care nu presupune doar evadarea dintr-un univers concentraționar, ci și lupta dureroasă de a-ți construi un destin într-o lume capitalistă, în care supraviețuiesc doar cei puternici. Astfel, exilul devine o experiență sufletească profundă, marcată de evenimente surprinzătoare, întâlniri memorabile și o credință de neclintit ce își are originea în copilăria autorului.
Ca fotoreporter al unei reviste dedicate lumii satului, Emanuel Tânjală beneficiază de mai multă libertate decât un om obișnuit al României comuniste. El are posibilitatea de a călători în țară și de a se mișca cu destul de multă lejeritate în lumea culturală a acelor vremuri. Cu toate acestea, la începutul anilor `80 se simte tot mai apăsat de constrângerile unui regim autoritar care permitea călătoriile în străinătate foarte rar. Atmosfera acelei epoci este descrisă cu multă expresivitate încă din primele pagini ale cărții: „Perioada comunistă a fost ca un ștreang în jurul sufletului. Nu aveam voie să spunem ce gândim și primeam educația mințitului încă din școala primară. Nimeni nu trebuie să uite de acel purgatoriu prin care am trecut noi, condamnații la închisoare pe viață, fără judecată. Osândiți cu toții să trăim precum muții.”
La starea de apăsare contribuie o vizită în Occident, la finalul căreia este obligat să predea pașaportul, deoarece acesta era proprietatea statului român. Din acel moment, se gândește tot mai serios să ia calea exilului, iar ocazia se ivește atunci când primește o bursă din partea statului italian. Dacă statutul de bursier îl ferește de griji și îi oferă libertatea de a fotografia și de a se bucura de estetismul orașelor italiene, atunci când capătă statutul de refugiat se confruntă cu dificultățile de zi cu zi, fiind obligat să stea pentru o vreme în lagărul din Latina. Este o perioadă a încercărilor și a nesiguranței, a șubrezirii prieteniilor, dar și a întâlnirilor providențiale. La fel ca mulți alții, se întreabă dacă va putea trăi de pe urma artei sale. Dacă va putea să fie în continuare fotograf profesionist. Aceleași provocări apar și atunci când ajunge în Statele Unite. Aici se izbește de barierele lingvistice și de o filosofie de viață diferită de cea a lumii europene. De îndată ce stăpânește limba engleză, Emanuel Tânjală descoperă că America este țara în care poți ajunge foarte sus dacă muncești cu asiduitate. Aici se simte precum peștele în apă, deoarece ascensiunea socială se realizează în funcție de meritele profesionale, nu pe baza relațiilor, așa cum se obișnuia în România comunistă. Contrar a ceea ce credeau prietenii, reușește să trăiască din talentul său, devenind un fotograf renumit printre vedetele de la Hollywood.
Spovedania unui exilat este un volum de memorialistică ce îmbină sinceritatea mărturisirii personale cu talentul fotografului și confesiunea unui martor ocular ce se dovedește deseori critic. Fotografiile inserate în volum nu sunt simple ilustrații ale textului, ci prezintă o poveste complementară despre oameni, locuri, memorie. Emanuel Tânjală nu se rezumă la consemnarea unor evenimente biografice, ci se erijează în critic al regimului comunist și, nu de puține ori, evidențiază contrastul dintre propaganda oficială și realitatea unei lumi rurale sărăcite cu care ia contact prin intermediul activității sale de fotoreporter.
