Carti Memorii jurnale Recomandat

Cartea copilăriilor, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță

Cartea copilariilor c1”Cartea copilăriilor”, volum coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță

Editura Polirom, Colecția Ego-grafii, Iași, 2016

Moto: ”Sunt convinsă că nepoții mei ar înțelege cu greu cum am putut avea o copilărie fericită fără Lego, internet și jocuri video. Câteodată, chiar și mie îmi vine greu să înțeleg.” (Anca Goja, pag. 97)

Dan Lungu și Amelia Gheorghiță ”recidivează”, după ”Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism”, cu un nou volum colectiv, de data aceasta dedicat lumii copilăriei. Povestirile sunt așezate în ordinea alfabetică a autorilor acestora și fiecare dintre noi poate descoperi într-o pagină sau alta frânturi din propria copilărie. Nu putem uita așa de ușor cadourile venite de la Moș Gerilă sau statul la cozi, pentru cumpărarea celor necesare gurii, nu putem uita lipsa curentului electric sau chiar prima cravată de pionier. Călin Ciobotari povestește astfel, în ”Revoluție și portocale”, despre savoarea primei portocale mâncate, așa cum și eu îmi amintesc de primele banane văzute și gustate, undeva în 1990:

”Încăperea noastră se umplu de un miros pe care nu-l știam, pe care n-aveam de unde să-l știu, un miros pe care nările mele fremătătoare l-au întâmpinat cu stupefacția noutății absolute. Dacă nările mele ar fi putut țipa, am fi rămas, cu siguranță, surzi. Era cel mai fantastic și mai real miros pe care îl adulmecasem vreodată, incomparabil peste cel al cartofilor prăjiți, ba chiar și peste cel al ouălor crăpate de bunica pe plita încinsă. Părea că vine de pretutindeni, că se dilată, ca o pastă, asasinând blând izul de naftalină din dulap, cel de ceapă prăjită dinspre bucătărie, bătându-și joc și aruncând sub semnele întrebării celelalte mirosuri posibile și imposibile ale lumii noastre colorate în gri. De dincolo de coajă, voluptoasă, nudă, carnea de portocală ne privea la rândul ei, parcă disprețuitor, spunându-și în cămările ei toropite de zeamă: ”Niște țărani…”. (pag. 37)

Era o vreme când trăiam cu fericire orice moment, mai ales cele din satul copilăriei, de la bunici, când nu aveam nici griji, nici nevoi prea multe. Îmi aduc aminte și acum despre dorința pe care o aveam de a mi se cumpăra o bicicletă (și de mofturile aferente și ranchiuna pe care o purtam părinților care întârziau achiziționarea). În final, după ce achiziția este confirmată, sufletul zburdă exact așa cum face cel din proza Simina Lazăr, ”Mărgelele copilăriei”:

”Am o tricicletă! Tata mi-a adus o tricicletă. Și Cecilia a primit o tricicletă de la tatăl ei. Ne-am așezat cu tricicletele una lângă alta și tatăl Ceciliei ne face o poză. Sunt foarte încântată de cadou. Aș vrea să mă culc cu tricicleta în pat.” (pag. 136)

Sunt suficiente ”pastile” care îți rămân în minte și ale căror aventuri îți par atât de reale tocmai pentru, pe undeva, le-ai trăit și tu sau doar te amuză sau, dimpotrivă, te întristează: prima băută, inconștientă, dar atât de hilară, zugrăvită de Georgi Cristu în ”Bețivance”; achiziția unui brad de Crăciun dubios de ieftin, admirabil amintită de Bogdan Geană în ”Un brad frumos”; celebrele pene și probleme la motor ale Daciilor 1300, astfel cum sunt povestite de Doina Gecse-Borgovan în ”Poveste cu o Dacie 1300”; fantezia venirii Moșului, descoperirea cadourilor de poveste și tristețea care răzbate din aproape fiecare frază din ”Misterul mașinuțelor chinezești”, de Florin Irimia; cenzura și felul în care erai pedepsit dacă citeai scriitori interziși, din povestea lui Gheorghe C. Patza, ”Citiți-l pe Mark Twain!”.

De asemenea, un moment pe care nu toți ni-l amintim, dar pe care l-am întors pe toate fețele în copilărie: cel în care am aflat că nu barza aduce copii, ci totul este o ”conspirație” a părinților noștri. Acel moment revelator, în care am fost atât mulțumiți cu o nouă descoperire, dar și geloși sau invidioși pe dragostea părinților, în care am fost furioși că ne-au ascuns acest lucru atâta timp, dar și exuberanți și dornici să o spunem mai departe prietenilor, colegilor, vecinilor. Florin Bican explică cel mai bine această clipă, în ”Cu căpșorul pe butuc: amintiri din copilărie”:

”Moșu Popa a început să-mi spună ce fac băieții cu fetele. Îl ascultam fascinat, iar cuvintele lui mi se întipăreau în minte mai ușor decât rugăciunea cu îngerașul, pe care mă căznisem mult până s-o învăț, deși avea rimă. Mă simțeam dintr-odată posesorul unei științe care mă propulsa în rândul aleșilor. Oare cum trăisem până atunci fără să știu aceste lucruri minunate? O lume nouă – și mult mai largă – mi se deschidea în jur. Nu mai țin minte cum m-am despărțit de Moșu Popa, dar ardeam de nerăbdare să-i împărtășesc cunoștințele proaspăt dobândite Mamaiei, cu care locuiam când veneam la țară.” (pag. 19)

Desigur, cartea merita și o minimă prezentare a autorilor, unii cunoscuți publicului, unii doar celor care activează în domeniul cultural, alții deloc. Desigur, poveștile sunt inegale din punct de vedere valoric (unele dintre ele nu mi-au spus nimic) și au mize diferite. Cu toate aceste mici scăpări, ”Cartea copilăriilor” poate fi considerată, pe drept cuvânt, cartea unei generații, o ilustrare perfectă a copilăriei celor trecuți acum de 30 de ani (chiar dacă coordonatorii consideră, în ”Cuvânt înainte”, că nu există o copilărie standard), marea majoritate a clipelor descrise petrecându-se undeva în anii ’80 ai secolului trecut, atunci când comunismul își arăta, în raport cu aproape întreaga populație, chipul cel mai dur.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine!, de Mircea Carp

Delia Marc

Apocalipsa vine la Chișinău: Dama de cupă, de Iulian Ciocan

Jovi Ene

Revista presei culturale (13 – 18 decembrie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult