„Castelul Peleș. Darul Regelui”
Editura Vremea, București, 2025
Apare în toate pliantele turistice despre România și în toate filmele de promovare ale țării. Găzduiește câteva dintre lucrările timpurii ale lui Gustav Klimt, iar de numele său este legată existența unora dintre cele mai controversate artefacte din istoria autohtonă. A fost construit exclusiv cu fondurile personale ale lui Carol I, care și-a vândut o parte din domeniile deținute în Germania pentru a finanța lucrările. A fost retrocedat în 2007 Familiei Regale a României, dar continuă să funcționeze ca muzeu public — deși Carol I a dorit să rămână o reședință privată a dinastiei și un bun propriu dobândit din averea personală, iar nu o proprietate a statului finanțată din bani publici.
Este vorba, evident, despre Castelul Peleș, unul dintre simbolurile vizuale și istorice majore ale României de azi.
Volumul Castelul Peleș / Darul Regelui, apărut în 2025 la Editura Vremea, reprezintă reeditarea unui album istoric din 1912, pe care Regele Carol I l-a oferit drept dar de nuntă unei mirese din familia Rațiu. Cartea a ajuns ulterior în posesia Principelui Nicolae al României, care a decis retipărirea și readucerea ei în circuitul cultural.
Marele merit al acestui album este acela de a ne restitui modul exact în care Peleșul era înțeles, asumat și reprezentat în anul 1912 chiar de către Familia Regală a României. Fotografiile sunt alb-negru și păstrează intactă patina vremii, transformând volumul într-un veritabil document de epocă. Faptul că lucrarea inițială a fost comandată direct de Regele Carol I capătă o încărcătură simbolică aparte dacă ne gândim că, doar doi ani mai târziu, la Peleș se consuma ultimul act politic major al suveranului — decizia de neutralitate a României din Consiliul de Coroană —, urmată la scurt timp de moartea acestuia.
Fotografiile din album surprind în cea mai mare parte cadre exterioare ale castelului, ale teraselor, grădinilor și fântânilor arteziene, dar și o serie de spații interioare: Sala Maură, Sala Florentină, Sala de Biliard (locul preferat de relaxare al regelui) sau Sala Mare de Arme. Lipsesc însă cu desăvârșire cadrele din cabinetul de lucru al Regelui sau din dormitoare — o absență firească având în vedere că la acea vreme principalul rol al castelului era acela de reședință princiară, deci intimitatea Familiei Regale era importantă.
Totodată, nu vom regăsi în paginile albumului nicio imagine cu frizele din sala de teatru ori cu Friza strămoșilor, realizate de Gustav Klimt între 1883 și 1884. În 1912, Klimt trecuse deja de mulți ani la stilul său matur și radical, fondase Secesiunea Vieneză (1897), influențând decisiv pictura mondială. Nu știm dacă celebritatea pe care artistul austriac o avea în 1912 mai corespundea sau nu gustului estetic conservator al lui Carol I.
Ediția de față este întregită de reproduceri după planurile arhitectului Wilhelm von Doderer și de un studiu riguros semnat de istoricul Narcis Doru Ion (în care, nu, nu se face nicio aluzie la legenda tăblițelor de la Sinaia).
Prin ținuta sa grafică și valoarea sa documentară, albumul Castelul Peleș / Darul Regelui rămâne mărturia vizuală a unei epoci apuse — o moștenire ale cărei urme le mai simțim și astăzi, dar pe care, din păcate, nu știm întotdeauna să o prețuim la adevărata ei dimensiune.
