Histoires parallèles (2026) – Povești paralele
Regia: Asghar Farhadi
Distribuția: Isabelle Huppert, Virginie Efira, Vincent Cassel, Pierre Niney, Catherine Deneuve
Una dintre scenele cheie ale filmului ‘Povești paralele’ al lui Asghar Farhadi aduce împreună pe ecran două legende ale cinematografiei franceze: Catherine Deneuve (este singura scenă a ei din film) și Isabelle Huppert. Deneuve este editoare și Isabelle Huppert este o romancieră al carei filon de inspirație s-a cam subțiat, cel puțin în opinia editoarei. Când scriitoarea chestionează primirea rece a manuscrisului său, editoarea îi răspunde: ‘nu se mai scrie așa în zilele noastre’. Mă întreb dacă filmul lui Asghar Farhadi, regizorul iranian care continuă să trăiască în Iran, dar care a decis să realizeze filmele sale în alte țări, nu a fost întâmpinat cu critici negative din motive asemenatoare. Este posibil ca unii critici și o parte din public să creadă că ‘nu se mai fac filme din acestea astăzi’, adică drame psihologice complexe cu personaje care evoluează sub ochii noștri într-un ritm diferit de cel al thrillerelor hollywoodiene? Mie acest film mi-a plăcut, deoarece aduce pe ecran o mână de personaje credibile, citează și dialoghează cu două filme celebre, spune multe despre legătura dintre realitate și ficțiune, dintre scriitori și personajele lor, o face în mod subtil și gradat, și în plus permite spectatorilor reîntâlnirea cu o colecție formidabilă de actori francezi de prima mână.
Sylvie este o scriitoare destul de în vârstă, destul de singuratică și destul de în criză creativă. Pentru a-și stimula imaginația, urmărește cu un telescop ceea ce se petrece în apartamentele din clădirea de pe cealaltă parte a bulevardului parizian unde locuiește cu chirie. Într-unul dintre ele doi bărbați și o femeie și-au instalat studioul de efecte sonore pentru filme. Frânturile de viață văzute prin telescop și ferestrele apartamentelor îi permit să imagineze o poveste de triunghi amoros care se încheie cu o crima. În același timp Sylvie îl cunoaște pe Adam, un tânăr cules din stația de metro de nepoata sa, un băiat cu trecut de delicvent dar cu o ingenuitate și aparente bune intenții care o cuceresc și o fac să decidă să-l angajeze ca asistent. Adam va interveni însă în mod mai puțin previzibil în viețile celor două grupuri de oameni de pe trotuarele opuse. Realitatea este diferită de imaginație. Dar ceea ce imaginase scriitoarea începe să influențeze realitatea. Viața nu copiază romanul scris de Sylvie, dar cursul ei se schimbă spre alte forme de criză și violență.
Filmul este declarat și vizibil influențat de filme ale lui Hitchcock și Kieślowski si de romanele lui Georges Simenon. În prima parte realitatea și imaginația se desfășoară în planuri paralele și alternative. În partea a doua povestea imaginară se intersectează cu cea reală. În momentul în care personajele încep să se întâlnească, destinele lor sunt influențate. De o parte a străzii, cei doi bărbați și femeia de dincolo de ferestrele studiourilor sunt aparent mai obișnuiți și relațiile dintre ei mai banale decât cele imaginate de scriitoare, dar întâlnirea cu imaginația trezește tensiuni latente între ei. De cealaltă parte, Sylvie descoperă în Adam un manipulator dar poate și un talent de povestitor, căci ce este un scriitor altceva decât un manipulator prin povești al cititorilor săi? Relațiile dintre aparențe și realitate, dintre banal și dramă, dintre scriitor, eroi și cititori sunt descrise cu subtilitate. Isabelle Huppert face încă unul dintre acele roluri de femeie matură care luptă să supraviețuiască după ce a trecut de marile confruntări cu viața. Vincent Cassel și Pierre Niney, doi actori formidabili, intră în rolurile celor doi bărbați în viețile cărora suspiciunea se insinuează în mod gradat și tensiunea devine inevitabilă. Virginie Efira nuanțează excelent rolul unei femei care în varianta imaginată este motivul rivalității și al conflictului, iar opusul ei banal din viața reală evoluează spre un rol similar, pentru a o lăsa rănită în final. În fine, Adam este Adam Bessa, un actor pe care îl remarc pentru prima dată, un talent care merită să fie urmărit. Asghar Farhadi a fost criticat poate și din cauza faptului că a făcut un film despre felul în care arta oglindește realitatea, dar și realitatea oglindește arta, un film care poate fi văzut și că un comentariu despre procesul în care a fost acuzat de plagiat și din care a ieșit nevinovat. Poate că așa este, dar mie filmul mi-a plăcut. Vă recomand să nu scăpați ocazia de a vedea ‘Povești paralele’.
Disponibil în cinematografele din România din 11 decembrie, distribuit de Good Time Films.
