„Atât de familiar” (2026)
Regia: Rachel Tâpârjan
Cine definește ceea ce suntem? Cine conturează ceea ce devenim? De ce suntem așa cum suntem? Trei întrebări care pot avea un răspuns comun: figurile parentale care ne-au crescut. Știm bine cu toții că părinții noștri și modul în care suntem crescuți sunt factori aproape definitorii a adultului care devenim, dar ce facem în cazul în care oamenii care ne-au crescut, nu sunt cei care ne-au creat? Rachel Tâpârjan este una dintre persoanele care se lovește de această problemă. Rachel a fost crescută în Marea Britanie de un cuplu britanic care au adoptat-o dintr-un orfelinat româesc. În aceeași situație se află și Mihaela, care, adoptată din același orfelinat de către un cuplu canadian, îi cere ajutorul lui Rachel pentru a se întoarce ambele în România cu speranța găsirii oamenilor care le-au dat viață.
Ajunse în România, cele două fete își dau seama că misiunea este una grea. Multe lucruri s-au schimbat în 30 de ani, căutarea familiilor biologice devenind o adevărată investigație tumultuoasă. Rachel reușește să se întâlnească după multe căutări cu fratele și cu una dintre surorile sale, alături de care începe să își cunoască originile. Descoperirea unor istorii de familie zdruncinătoare ne oferă un final neașteptat care dovedește că trauma generațională există, fiind imună oricărui mod în care o persoană este crescută.
Pornind de la ajutarea Mihaelei în găsirea părinților biologici, Rachel ajunge mult mai departe decât descoperirea familiei sale din România, aflând informații prețioase, răspunsuri pentru modul în care a trăit în toți acești ani, fără să aibă idee câte o leagă de adevărata sa familie. Această căutare a sângelui comun a devenit o călătorie inițiatică culminată cu o descoperire esențială cu privirea la identitatea regizoarei.
Realizat pe parcursul a șase ani, documentarul și-a schimbat forma de nenumărate ori, în funcție de descoperirile făcute de regizoare și echipa de producție. Cu toate că pare o banală poveste de regăsire a unor părinți despre care cele două fete știu prea puțin, valoarea acestui documentar nu este dată de construcția sa ci de răspunsurile primite. Cum este oare să afli că ai atâtea în comun cu niște persoane pe care, deși ar fi trebuit să le cunoști, le-ai întâlnit pentru prima dată atât de târziu în viață? Cum este oare să trăiești fără să înțelegi că unele aspecte ale vieții tale sunt dictate pur și simplu de natura care te-a creat, deși nu a avut niciun contact cu tine de-a lungul vieții? Și până la urmă de ce? Nu doare să fi pedepsit pentru o greșeală pe care nu ai comis-o?
Documentarul se încheie cu Rachel Tâpârjan discutând cu diferite actrițe care joacă rolul mamei sale, mamă căreia îi cere explicații pentru părăsirea ei în orfelinat. Regizoarea nu s-a întâlnit cu actrițele în prealabil, discuția fiind una improvizată și cât se poate de sinceră. Trebuie să recunosc și eu că la o primă reflecție asupra documentarului acesta mi s-a părut o simplă poveste a unei persoane care își caută familia biologică, o poveste atât de des întâlnită încât și-a pierdut din valoarea senzaționalului. Descoperirile făcute de Rachel însă îi dau o importanță uriașă acestei povești, devenită o poveste veritabilă despre identitate și originile sale. Poate mai mulți dintre noi avem nevoie de o asemenea investigație, chiar și dacă aceasta înseamnă descoperirea mai multor informații despre predecesorii noștri, cine știe câte informații utile putem afla despre propria persoana?
Nu este un documentar care să dezvăluie informații și „fun fact-uri” cu care să te mândrești în viitor, este o peliculă intimă și trebuie luată ca atare, un documentar perfect pentru persoanele care se regăsesc în povestea protagonistei sau care au nevoie pur și simplu de o poveste sinceră și personală a unei domnișoare care are nevoie de răspunsuri la fel ca orice alt om. Răspunsuri despre propria persoană și origine.
Disponibil în cinematografe din 13 noiembrie.


