Filme Filme europene

Cel mai frumos titlu de film: Mourir d’aimer… (1971)

Mourir d’aimer… (1971)
Regia: André Cayatte
Distribuția: Annie Girardot, Bruno Pradal, Claude Cerval, Jean Bouise

Au trecut mai bine de 50 de ani de la realizarea și lansarea pe ecrane a filmului ‘Mourir d’aimer’, unul dintre marile succese ale cinematografiei franceze din anul 1971. Vizionarea sau revizionarea sa, astăzi, este o bună ocazie de a aprecia cât de mult s-au schimbat abordările – atât cinematografice, dar și juridice și de mentalitate – ale relațiilor dintre persoane despărțite de diferențe semnificative de vârstă, dar și în ce măsură multe lucruri au rămas pe loc, sau chiar ar fi judecate mai sever în epoca corectitudinilor politice. André Cayatte, regizorul și co-scenaristul filmului, jurist de formație, scriitor și jurnalist, avea o pasiune în aduce pe ecran cazuri interesante și complexe care trecuseră sub o formă sau alta prin sistemul de justiție francez. Desi filmul începe cu un ‘disclaimer’ derutant care neagă inspirația din personaje reale, ‘Mourir d’aimer’ este bazat pe un caz real al unei povești de dragoste dintre o profesoară de liceu și elevul ei, care făcuse senzație cu trei ani înainte, în tumultuosul an 1968. Ecranizarea acestei povești este interesantă și filmul merita să fie vizionat, și ca document juridic și de moravuri, dar și pentru calitățile sale artistice consistente.

Filmul acesta are unul dintre cele mai frumoase titluri de filme sau de cărți pe care le cunosc: ‘Mourir d’aimer’ înseamă ‘a muri din dragoste’. Tocmai povestea de dragoste însă, care furnizează motivația emoțională a acestui caz, este aproape complet neglijată. Cred că a fost vorba despre o decizie conștientă. Scriind scenariul filmului, Cayatte a evitat aproape complet aspectul romantic în favoarea unei redări realiste a mediului social exploziv dinainte și din timpul evenimentelor din mai 1968. Sunt astfel descrise în detaliu relațiile de camaraderie între o excelentă profesoară și elevii săi, aflați în pragul maturității și implicarea comună a profesorilor și elevilor în mișcările de protest împotriva sistemului. Ceea ce a urmat este astfel prezentat ca un fel de reacție violentă sau chiar represalii ale sistemului împotriva protestatarilor. Ar fi fost deja o intrigă suficient de interesantă, dar povestea de dragoste, cu toată frumusețea dar și cu problematica ei este aproape complet ignorată la început, și prezentată cu scene scurte și superficiale în fazele ei mai avansate.

Alegerea actorilor contribuie și ea la această senzație. Annie Girardot joacă rolul profesoarei implicate, care este și o femeie frumoasă, divorțată, cu doi copii, descriind excelent fazele poziției sale personale – de la implicarea și siguranța femeii care își cunoaște drepturile, la revolta fata de sistemul care o oprimă, și până la disperarea înfrângerii. Rămân însă neclare motivele pentru care eroina trece peste barierele morale și profesionale și transformă relația profesoară-elev în ceea ce ar trebui să fie o furtunoasă și tragică poveste de iubire. Rolul elevului și iubitului ei este jucat de Bruno Pradal, actor lansat de acest film și a cărui carieră a fost întreruptă tragic de un accident de circulație, dar care nu are farmecul și magnetismul care să justifice emoțional, pe ecran, legătura dintre cei doi.

Rămânem cu acea parte din poveste care i se potrivește perfect lui André Cayatte – mecanismul judiciar pus în mișcare de reclamația părinților băiatului, complicitatea criminală a diferitelor componente ale sistemului începând cu ipocrizia corpul profesoral, trecând prin expertizele psihiatrice și internările abuzive, până la rigiditatea sistemul judiciar. Contrapunctul luminos este furnizat de grupul de elevi de liceu, generația crescută în atmosfera mișcărilor de protest din 1968, care avea să schimbe în mare parte societatea franceză în deceniile următoare. Din perspectiva contemporană nu putem însă să ne întrebăm cum ar fi judecat social și în mediile de comunicații astăzi. ‘Mourir d’aimer’ este o poveste de dragoste tragică pe un fundal istoric interesant, un film în care imaginea fundalului apare mai clară decât cea a îndrăgostiților din prim plan.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Facebook.com)

Articole similare

Credință și corupție: Servants (2020)

Dan Romascanu

De vrais mensonges (2010)

Delia Marc

Far from the Madding Crowd (2015) – premieră în cadrul Festivalului Internațional de Film București, ediția a XI-a

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult