Late Fame (2025)
Regia: Kent Jones
Distribuția: Willem Dafoe, Greta Lee, Edmund Donovan
Figura lui Kent Jones este asociată adesea strict activității sale de director artistic al NYFF. Jones a debutat în lungmetraj în 2018 cu Diane, pentru care a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film Tribeca. Ulterior filmul a fost proiectat la București, în cadrul American Independent Film Festival la Cinema Pro și de la momentul vizionării sale, recunosc, povestea și jocul actriței principale mă urmăresc și acum, mulți ani mai târziu.
Al doilea film al său, Late Fame, după un scenariu semnat de Samy Burch care s-a mai ocupat și de May December (2023), regizat de Todd Haynes, decupează o bucată din viața lui Ed Saxberger ( Willem Dafoe) un “ poet uitat” care își duce zilele în Greenwich Village, lucrând într-un oficiu poștal unde se ocupă de sortarea scrisorilor.
Într-o după-amiază este așteptat în fața blocului de Meyers (Edmund Donovan), un tânăr poet care îi mărturisește că a citit pe îndelete „Way Past Go”, singurul său volum de poezie, publicat în 1979. O întâlnire absolut întâmplătoare și nesperată care îi schimbă cursul vieții.
Ce se declanșează în mintea acestui personaj la gândul că există cineva care i-a descoperit volumul de poezie după mai bine de 40 de ani și a devenit interesat de modalitatea sa de scriere?
Este interesantă această legătură care se creează dinadins între sfârșitul anilor ‘70 și prezent. Literatura este văzută ca o punte de comunicare între generații, cu viziuni și stiluri de abordare diferite.
Meyers îi oferă în dar lui Saxberger prima ediție a romanului „Naked Lunch” scris de William S. Burroughs.
Fascinația amândurora pentru generația Beat îi apropie, iar acest lucru îl convinge pe Ed că ar trebui să facă parte din clubul literar restrâns format dintr-un grup de tineri nonconformiști, dedicați creativității literare și scrierilor de texte.
Exista un lucru care îi unea pe toţi membrii Generatiei Beat, în special pe cei trei ce formează nucleul principal : Allen Ginsberg, Jack Kerouac şi William S. Burroughs. Dorinţa nestăvilită de a se arunca în „neantul “ societăţii americane cu scopul de a găsi o alternativă la cultura de masă, cultura mainstream.
Nu sunt multe filmele care să facă trimitere directă la generația Beat, dintre acestea amintesc : Howl (2010) și Kill Your Darlings (2013), ambele avându-l în centru pe liderul incontestabil al mișcării, poetul Allen Ginsberg.
Criticul de film Emanuel Levy introducea în cartea sa publicată în 1999, “Cinema of Outsiders: The Rise of American Independent Film”, o împărțire pe regiuni și mai apoi pe școli de film, incluzând New York Film School, din care se revendică numeroși artiști independenți, inclusiv regizorul Kent Jones.
Cartierul East Village, încărcat de o istorie bogată, este considerat inima culturii underground a orașului New York, datorită diversității muzicale, dar mai ales datorită comuniunii artiștilor din diferite domenii, precum reprezentanții generației Beat în literatură: Jack Kerouac, Allen Ginsberg, a muzicienilor, ca Charlie Parker sau a artiștilor plastici, ca Andy Warhol sau Jean Michel Basquiat, care și-au lăsat amprenta de-a lungul timpului asupra „imaginii” cartierului East Village.
Dacă în filmele lui Jim Jarmusch din anii ’80-‘90, de exemplu, orașul întruchipează subcultura din East Village, în Late Fame avem de a face aici cu o nouă viziune asupra metropolei. Pentru Jones, orașul înseamnă totodată efervescență și vitalitate creativă și artistică. În felul acesta, cultura orașului este practic redescoperită în film prin intermediul cartierului SoHo.
În Late Fame regăsim așadar două tipuri diferite de experiență în relație cu același spațiu urban delimitat. Pe de o parte, experiența unui flâneur, care este o experiență nelimitată. Pe de altă parte, experiența limitată a celui care ajunge să cunoască orașul atât de bine, încât are nevoie de o nouă cartografiere, de o nouă descoperire în plan urban.
Apariția în cadrul adunării de scriitori a actriței Gloria Gardener (Greta Lee), o prezență feminină senzuală, diferită, cu o atitudine specială, nonconformistă.
Prezențele feminine din filmele lui Jones sunt puternice, bine ancorate în poveste. În acest caz, actrița devine muză a acestui poet care se îndrăgostește fulgerător de ea.O idilă sortită de la bun început eșecului deoarece amândoi sunt neînțeleși. Singurătatea poetului, izolat, care își trage inspirația și își alcătuiește imaginarul textual din situațiile văzute pe stradă și din oamenii pe care îi întâlnește în drumul său.
Este prezentată riguros scindarea dintre viața sa obișnuită și cea de poet în care dă frâu liber laturii profund artistice. Meyers este un străin ce toastează în cinstea poetului uitat. Lumea sa, al lui Ed, în care trăiește zi de zi, formată din oameni simpli cu care iese la un pahar după o zi lungă de muncă, trecuți de o vârstă, se schimbă o dată cu participarea sa la cinele prelungite în care se bucură de compania acesui grup vesel și de discursurile rostite cu patos despre importanța trecutului, istoria literaturii sau emulația scenei poetice newyorkeze.
Poeții trăiesc prin poezia lor care reia marile teme : iubirea, moartea. Tinerii din grup se erijează în păstrătorii memoriei și îngrijitorii moștenirii poetice a marilor Whitman, Pound sau Williams.
Un grup pestriț dar coagulat de artiști, intelectuali, eseiști, se recomandă ca fiind buni cunoscători ai operei sale. Tinerii îl încurajează să revină la scris. Această întâmplare îl obligă pe personajul central să-și reconsidere existența, să dezgroape amintiri ale trecutului.
Ei promovează libertatea de gândire, susțin revolta anti-tehnologie, văzută ca un mijloc de cenzură care inoportunează exprimarea și mai ales autenticitatea limbajului poetic.
Care mai e rolul poetului într-o societate profund tehnologizată și capitalistă ?
Scena emblematică a filmului este cea a recitalului de poezie susținut de Saxberger, poemele sale seamănă cu ale oricărui poet din generația Beat, iar ca stil amintesc de cele ale lui Lawrence Ferlinghetti. Printre versurile citite pe scenă, se remarcă acesta : „În centrul orașului unde totul se întâmplă „.
La polul opus, regăsim reprezentația actriței care captivează publicul prin monologul rostit cu patos. Dincolo de feminitate, interpretarea ei are ceva felinian, o trăire intensă care exprimă multă suferință.
Filmarea de tip hand-held camera, surprinde cadre fugitive bine conturate, cu poetul rătăcind pe străzile New York-ului, plimbările sale pe jos sau cu metroul prin cartierele Harlem, Sugar Hill, dovedind că Jones este un bun cunoscător al orașului.
Imagini aparte se înlănțuie una după alta, alcătuind universul literar dar și portetul scriitorului Ed Saxberger, un poet al cotidianului, inundat de gânduri, aflat la masa de scris, pentru care trecerea timpului aduce cu sine travaliul de a scrie noi versuri, după ce a întrerupt atâta vreme.
Dafoe oferă un masterclass în actorie, așa cum a reușit în filmul At Eternity’s Gate ( 2018) în care a devenit Vincent Van Gogh, pictorul chinuit, tulburat.
Jones declara într-un interviu că a imaginat personajul gândindu-se la un prieten apropiat poet .
Aceia dintre noi care am avut șansa de a cunoaște cândva un poet, vom regăsi în Late Fame o realitate care trece dincolo de ficțiune și anume aceea că nu există un „amurg al poetului”, ci mai degrabă se poate vorbi de eternitatea sa. De fapt, poeții trăiesc pentru totdeauna prin poemele lor, rămânând mereu actuali, străbătând timpul și spațiul prin intermediul creației lor.



