Carti Carti pentru copii

Tintin în Țara Sovietelor – începutul unei aventuri care face istorie și azi

„Aventurile lui Tintin vol.1. Tintin în țara sovietelor”, de Hergé
Editura Grafic, București, 2026
Traducere din franceză de Irinel Antoniu

Citind Tintin în Țara Sovietelor, un volum tradus la Editura Grafic, ai senzația că răsfoiești albumul de familie al unui personaj pe care îl cunoști deja adult. Îl recunoști imediat pe Tintin. Acea șuviță rebelă, curajul aproape inconștient, curiozitatea de reporter și, bineînțeles, întovărășirea cu Milou. Și totuși, ceva este diferit. Personajul nu are încă siguranța pe care o va căpăta mai târziu, desenul este mai simplu, povestea aleargă uneori înaintea propriului autor. E firesc. Suntem în 1929 și Hergé abia începe.

Tintin în Țara Sovietelor este prima dintre cele 24 de aventuri ale celebrului reporter belgian. Povestea a apărut inițial în foileton, în Le Petit Vingtième, suplimentul pentru copii al ziarului conservator Le Vingtième Siècle, iar în 1930 a fost publicată ca album. 

Istoria începe cu Tintin care este trimis în Uniunea Sovietică pentru a vedea ce se întâmplă dincolo de imaginea oficială a regimului bolșevic. Îl ia cu el pe Milou și pornește la drum. Numai că meseria de reporter trece repede pe planul al doilea. Autoritățile sovietice nu-l vor acolo, iar încercările de a-l opri încep înainte ca Tintin să ajungă propriu-zis la destinație. De aici începe nebunia.

Se schimbă trenuri, mașini, motociclete și avioane. Au loc accidente, explozii, sabotaje, arestări și evadări. Tintin scapă dintr-o încurcătură și intră imediat în alta. Nu prea există pauze și nici multă preocupare pentru plauzibil. La un moment dat încetezi să te mai întrebi dacă ar fi posibil ca toate acestea să i se întâmple aceluiași om și te lași dus de poveste.

Se vede că Hergé, pe numele său adevărat Georges Remi, publica aventura în episoade și trebuia să-și țină cititorii curioși de la o săptămână la alta. Aproape fiecare secvență are nevoie de un nou pericol. Privită cu ochii de acum, construcția pare pe alocuri dezordonată. Dar are energie. Multă. Exuberantă. Hergé avea puțin peste douăzeci de ani când a început această aventură și pare hotărât să înghesuie în primul său Tintin tot ce-i trecea prin minte.

Tintin este deja curajos, încăpățânat și teribil de curios. Are și un noroc scandalos, ceea ce, să recunoaștem, ajută mult când ești urmărit de agenți sovietici. Milou este însă deliciul cărții. Are propriile reacții, propriile spaime și mici slăbiciuni, comentează situațiile și intervine când Tintin are nevoie de el. Între cei doi există deja complicitatea care va rămâne una dintre constantele seriei.

Partea care cere mai multă atenție este imaginea Uniunii Sovietice. Hergé, din câte am putut descoperi, nu fusese niciodată acolo. Una dintre principalele sale surse de documentare a fost Moscou sans voiles, scrisă de Joseph Douillet, fost consul belgian. La asta se adaugă orientarea publicației în care apărea povestea. Rezultatul este un album fără pretenții de neutralitate. Tintin în Țara Sovietelor este deschis anticomunist.

URSS-ul pe care îl găsește Tintin este o lume a propagandei, sărăciei, intimidării și violenței. Alegerile sunt falsificate, opozanții amenințați, iar prosperitatea afișată străinilor este o înscenare. Personajele sovietice nu par să contrazică această imagine. Buni și răi sunt ușor de recunoscut, iar Hergé nu-și pierde timpul cu zone gri.

Asta nu înseamnă că albumul trebuie ocolit. Dimpotrivă, contextul mi se pare una dintre cele mai interesante părți ale lecturii. Doar că nu l-aș percepe ca pe o lecție despre URSS. L-aș citi mai degrabă ca pe o mărturie despre frica de bolșevism și despre felul în care presa vremii vorbea despre noul regim sovietic.

Aproape o sută de ani mai târziu, avem luxul distanței. Putem vedea și propaganda sovietică pe care Hergé o ironiza, și propaganda antisovietică din care propria lui poveste își trage o parte din material. Tintin în Țara Sovietelor este astfel o carte care aleargă, mesajul politic apasă uneori prea tare, desenul încă își caută forma. Dar poate tocmai de aceea mi-a plăcut să o citesc acum, la aproape un secol de la apariție. Nu pentru a găsi aici cel mai bun Tintin, ci pentru a vedea momentul din care a pornit totul.

Puteți cumpăra cartea: Editura Art.

Articole similare

True Haunting (Netflix, 2025) – o experiență senzorială dincolo de linia realității

Corina Moisei-Dabija

Silent Legacy (HBO, 2021). Un film despre devotament, speranță și o moștenire specială

Corina Moisei-Dabija

Profilul emigrantului ideal. „Pământ american”, de Jeanine Cummins

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult