Atlasul universului (2026)
Regia: Paul Negoescu
Distribuția: Matei Donciu, Andreea Grămoșteanu, Marin Grigore, Johanna Mild Keresztúri, Călin Petru, Sofia Marinescu, Marius Mǎrginean, Andrei Mateiu
Atlasul Universului, noul film regizat de Paul Negoescu, a fost prezentat la cele mai importante festivaluri de film internaționale: Cannes, Berlin, Sofia și Sarajevo, reușind să obțină o serie de premii notabile.
Filmul al cărui scenariu este scris de Negoescu alături de Mihai Mincan, a fost primit deopotrivă cu entuziasm și nerăbdare de spectatori, în contextul unei breșe evidente în ceea ce privește producțiile cinematografice contemporane care se adresează familiilor.
Publicul român se raportează la o întreagă tradiție în direcția filmelor românești care abordează subiectul copilăriei, dată în special de filmele Elisabetei Bostan și continuând cu o serie de seriale realizate pentru televiziune în anii ’80, care s-au bucurat de succes precum : Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, respectiv Cireșarii , regizat de Andrei Blaier.
Atlasul Universului spune povestea lui Filip (Matei Donciu), un băiat de zece ani care pornește în aventura vieții lui atunci când realizează că a cumpărat o pereche de adidași pe care nu o poate purta. Băiatul speră că va ieși din încurcătură de îndată ce îl va găsi pe deținătorul unei perechi asemănătoare aflat într-un sat îndepărtat de casa sa.
La început, Viorel (Marin Grigore) tatăl băiatului, încearcă să-i insufle puterea de a depăși obstacole fără să se teamă de acestea, dar se dovedește că în spatele unui aflux de proverbe pe care le rostește aproape continuu acesta, nu se ascunde nimic altceva decât lașitate. El nu ratează ocazia “să dea bir cu fugiții” când vine vorba să-și ajute copilul sau să-i fie alături în momente decisive.
În această călătorie a lui Filip se vor regăsi copii ai unor generații diferite care au crescut deopotrivă la sat sau la oraș, indiferent de condiția socială. Farmecul poveștii constă în universalitatea ei, dar mai ales în complexitatea cu care se construiește legătura băiatului cu fiecare dintre celelalte personaje, pe care le întâlnește pe drumul anevoios pe care pornește de unul singur.
Dincolo de convențiile specifice filmelor de aventuri cum ar fi predispoziția „eroului” pentru înfruntarea necunoscutului , Negoescu caută cea mai bună formulă pentru a reda și a expune excepționalul ce se găsește în cotidian, în obișnuit. Preferința regizorului pentru firesc, pentru adevăr, în descrierea mediului prezentat pe ecran, este de altfel o constantă în cazul său dacă ne gândim numai la filmul anterior Oameni de treabă (pentru care a obținut mai multe premii, inclusiv Gopo pentru Cea mai bună regie).
Întâlnirea lui Filip cu cățelul dungat (alb și negru), hoinar, rătăcit, care păzește drumul, este marcată pregnant în cadrul narațiunii cinematografice. Tovarășul său de drum, pe care îl va numi Mbappé (după faimosul golgheter), îi va fi alături în cele mai grele momente, amintind de credinciosul câine din seria de benzi desenate „Aventurile lui Tintin”.
Un alt plan important al filmului se referă la specificitatea satelor și a localităților prin care trece băiatul, o ocazie pentru regizor de a reda un topos al plaiurilor mioritice autentice, o reîntoarcere la imaginea pitorească a naturii prin care călătorul se va simți intruziv și nu va deveni decât un trecător neliniștit, martor al frumuseții și al sălbăticiei.
Aflat în mijlocul necunoscutului, uneori chiar deznădăjduit, Fillip pare că își asumă condiția de a fi „al nimănui” din momentul în care alege să meargă la Grebenișu. Comunicarea cu părinții lui aflați la distanță nu se va realiza prin intermediul unui gadget, așa cum s-ar fi așteptat toată lumea, chiar dacă acțiunea se petrece în zilele noastre.
În lipsa tehnologiei atenția se mută strict pe contactul uman, pe relațiile de într-ajutorare și de prietenie care se stabilesc între străini. Aceste legături, îi permit regizorului să ofere o formă de expresivitate aparte demersului său artistic, demonstrând în aceeași măsură rigurozitate în construcția poveștii vizuale. Negoescu optează pentru simplitatea curgerii acțiunii, fără artificii , lăsând fiecare cadru (perfecționat de directoarea de imagine, Ana Drăghici) să permită accesarea unei lumi aparte, desprinsă parcă din vremuri arhaice, un întreg univers ascuns, care așteaptă să fie descoperit pas cu pas de către băiat.
Încurcătura de la magazinul de pantofi se dovedește a fi șansa lui Filip de a ieși din universul lui protejat și de a cunoaște alți copii de vârsta lui care împărtășesc pasiuni asemănătoare. Devenirea sa trebuie să aibă loc departe de cămin, de confortul și siguranța oferită de părinții săi .
Copilăria este perioada în care greșelile sunt uitate chiar dacă „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Este fascinantă această predispoziție a lui Filip către joc, care se vede cel mai bine în scena cu bâlciul, unde băiatul pare că a uitat complet de întoarcerea acasă și unde va cunoaște bunătatea unei fete care îl ajută, lipindu-i pantoful rupt de la atâta mers. Tot ea îl introduce într-o lume a distracției, în care : “Limita e cerul !”
Întreg traseul aventurii sale este marcat de jocul de fotbal. Împătimiții fotbalului vor găsi de-a dreptul electrizantă pasiunea de neoprit a acestui personaj pentru acest sport de echipă, indiferent de obstacolele pe care le întâlnește pe traseul între Livezeni și Grebenișu, Filip nu-și pierde curajul. Copilul perseverează, nu se dă bătut. El este de neoprit.
Deopotrivă un film pentru copii și pentru părinți, Atlasul Universului reușește să captiveze prin captarea esenței a ceea ce înseamnă să nu renunți niciodată în a-ți urma visul. În final, lecția prețioasă pe care ne-o oferă Filip este aceea a rezilienței.
Atlasul Universului va intra în cinematografele din România din 19 septembrie 2026.
