„Mirosul lui după ploaie”, de Cédric Sapin-Defour
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2026
Traducere din limba franceză de Doru Mareș
Fiind o iubitoare de animale, această carte autobiografică a lui Cédric Sapin-Defour a reprezentat o întâlnire minunată cu universul canin. Plină de tandrețe și iubire, această poveste ne conduce treptat prin etapele unei prietenii adevărate.
Romanul începe cu un moment de reflecție al protagonistului și cum anumite întâlniri în viață schimbă atmosfera zilelor mohorâte. Descoperind un anunț despre vânzarea unor ciobănești de Berna, își reamintește pierderea unui labrador drag, Iko. Autorul pare un personaj destul de pragmatic care analizează în detaliu posibilele consecințe ale unei decizii importante precum adoptarea unui câine și reflectă la angajamentul afectiv, alegând în cele din urmă, încă o dată, îndrăzneala de a iubi.
Întâlnirea cu noul câine este descrisă emoționant și intens, similar momentului de contact cu prima iubire, cu anticiparea și nerăbdarea de (re)cunoaștere a sufletelor, presărate cu note profunde, magice:
Ne privim magnetizați, fără să clipim, și acest joc de copii, în care primul care coboară pleoapele pierde partida, pretext al atâtor iubiri născânde, începe pentru a nu se mai încheia decât în secunda în care unul din noi le va închide pentru totdeauna.
În toată această nouă aventură, personajul ne oferă detalii despre modul de comunicare și relaționare dintre oameni și câini, o înduioșătoare pledoarie și o bună și îndelungată rețetă pentru prietenie adevărată.
Alegerea numelui este iar un moment încărcat de semnificații în această călătorie a omului alături de noul său prieten canin, Ubac (ce desemnează versantul montan mai puțin expus la soare și deci cel mai rece, eventual versantul de nord).
Se petrece astfel o însoțire frumoasă de către om a cățelușului care descoperă lumea ca un copil curios. Protagonistul chiar recunoaște clar această tendință de antropomorfism, ce se trage dintr-o senzație de similaritate.
Romanul este presărat cu momente dese de filozofie asupra vieții și a obiceiurilor umane și perspective noi datorită acestei interacțiuni cu Ubac, care se pare că este un mare partizan al ludicului și cunoaște îndeaproape chiar beneficiile tăcerii.
Ce leagă mai bine între ele sufletele decât tăcerea? Noi, oamenii, nu prea iubim această tăcere, îi neglijăm serviciile, nu știm cum să o manevrăm […]. Or, nu există ceva mai demn de a fi îndrăgit. Câinele nu se supără pe tine dacă taci, nu-și va închipui că legătura dintre voi a ajuns să te plictisească, să-ți facă rău ori să se fi degradat; consimțământul de a nu vorbi nimic când sunteți împreună e un deliciu aproape unic.
Educația și îmblânzirea lui Ubac în modul de relaționare cu oamenii conduce la formarea de noi ritualuri și a unei anumite stări de complicitate și intimitate între cei doi. Amândoi se plimbă mult, cimentând apropierea extraordinară dintre cei doi și explorând simultan natura înconjurătoare și limitele singurătății.
Înainte de Ubac, consideram că sunt singur prin păduri și pe munți […]. În realitate, m-a învățat Ubac, am fost zărit de mii de ființe, examinat, lăsat să trec, iar în jurul meu s-au desfășurat multe scene între rezidenții cu pene, cu blană, cu clorofilă: relații diplomatice, lupte, seducții, regăsiri, adunări, cursuri de școală, ceremonii, schimbări de gardă, frici și bucurii, nașteri și masacre, sfârșitul și începuturi.
Toate aceste momente sunt presărate cu pasaje superbe de natură, m-au trimis cu gândul la peripețiile narate de un alt scriitor și călător francez, Sylvain Tesson. Dincolo de natura fizică, natura umană se deschide în plenitudinea ei, în toate clipele mai mult sau mai puțin fericite legate de sănătatea lui Ubac. Mi-a plăcut în mod deosebit acest mod de a asocia majoritar amintirile cu plimbările comune, un mod inedit de a construi un univers numai al lor.
Cufundat în această relație imersivă cu Ubac, protagonistul se surprinde uneori gândindu-se că nu își mai dorește nicio altă legătură cu oamenii. Și totuși, cum se întâmplă în viață neprevăzutul, dinamica lor este completată de Mathilde și apoi, în timp, cu încă doi câini, Cordée și Frison, fiecare cu personalitatea sa diferită.
Spre final, moartea lui Ubac, semnalată cu o precizie dureroasă a datei și orei, emoționează până la lacrimi. Persistă în memoria afectivă niște cuvinte: ce sunet îți va avea moartea. Și tot iureșul de amintiri și sentimente legat de îmbătrânirea lui, indecizia privind eutanasierea, ultimele lui momente devin un fel de preambul al ritualul despărțirii/doliului în care se așază detaliile vieții care a dispărut, diversele etape de transformare a corpului. Viața după Ubac va continua cu o lipsă, apoi într-o zi va veni și primăvara.
Acest roman surprinzător, cu un titlu tandru ce sugerează mirosul pe care-l asociem de obicei cu prezența/absența unei persoane dragi, ne plonjează într-o poveste caldă și emoționantă a ceea ce poate însemna apropierea necondiționată dintre două suflete diferite și totuși atât de similare. Vă încurajez din inimă să nu ratați aceste pagini pline de sentimente de iubire și prietenie, ce înfățișează natura umană în profunzimea sa, potențată de curajul de a accepta iubirea unui câine.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
(Sursă fotografie autor: Photo Marion Dardé Photography – profilul de Facebook al autorului. Copertă: Humanitas.ro)
