Când înserarea se lasă mai devreme, nopțile încep să devină mai reci și frigul îmi pătrunde mai ușor în oase, mă reîntorc la cărțile și filmele de groază preferate. Nu trebuie să fie încă octombrie ca să încep pregătirile de Halloween, nici măcar toamnă ca să mă bucur de o carte sau un film cu tematică înfricoșătoare. Poveștile cu stafii sau vampiri m-au fascinat dintotdeauna și am citit pe nerăsuflate Dracula de Bram Stoker, Interviu cu un vampir de Anne Rice, proza scurtă a lui Sheridan Le Fanu sau a lui Edgar Allan Poe.
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au spus povești stranii, despre făpturi supranaturale, dar Romantismul a produs o creștere exponențială a povestirilor și a cărților de acest fel. Reacția la pragmatismul și rațiunea propovăduite de Epoca Luminilor a fost ca oamenii să caute locuri tainice și îndepărtate de acestea. În acest context au apărut Castelul din Otranto de Horace Walpole, Misterele din Udolpho de Ann Radcliffe, Melmoth rătăcitorul de Charles Maturin, Elixirele Diavolului de E.T.A. Hoffmann sau Călugărul de Matthew Lewis. Toate acestea au fost traduse și în limba română acum mai bine de 35 de ani, dar, din păcate, reeditări au fost puține, iar acum se găsesc în special în anticariate (sau în mai micile secțiuni cu literatură în limbi străine ale librăriilor).
Când am început să gândesc acest articol întrebarea de la care am pornit a fost: ce aș vrea să recitesc în acest an cu ocazia Halloweenului și aș vrea să recomand? Concluzia la care am ajuns a fost că trebuie să mă reîntorc la cărți mai puțin cunoscute, mai rare, dar perfect înfricoșătoare – atât ca lectură, dar uneori și ca drum până la ele, prin ungherele cele mai dosite ale librăriilor sau chiar ale anticariatelor. Pentru un bibliofil, această aventură este una dintre cele mai frumoase, dar nu înseamnă că aceste cărți nu ar trebui promovate mai mult (și chiar reeditate, cum este cazul celei de-a treia recomandări).
1. Iepurele blestemat, de Bora Chung, traducere de Iolanda Prodan, Editura Pandora M, 2021
În 2021, o colecție de proze scurte semnată de o autoare sud-coreeană aproape necunoscută în Occident a ajuns pe lista scurtă a International Booker Prize. Cursed Bunny, tradus ulterior și în limba română drept Iepurele blestemat de Iolanda Prodan și publicat în colecția Anansi a editurii Pandora M, a șocat, a dezgustat și a fascinat în egală măsură. Bora Chung nu scrie basme blânde, ci fabule întunecate în care obiectele domestice devin instrumente de tortură, iar capitalismul și patriarhatul se manifestă prin monștri concreți, vizibili, aproape tangibili. Povestirea care dă titlul volumului este, în esență, o legendă de familie spusă de un bunic nepotului său, dar care pornește de la ideea unui proverb japonez pe care personajul îl citează: cel care blestemă sapă două gropi – una pentru victimă și una pentru sine. Această povestire nu glorifică răzbunarea, ci o arată ca pe o forță care se hrănește din sine însăși. În alte povestiri apar sarcini provocate de anticoncepționale, monștri crescuți pentru lupte clandestine sau case care acumulează datorii și fantome. Fiecare monstru sau obiect blestemat reprezintă o metaforă: pentru corpuri feminine controlate, pentru traume intergeneraționale sau pentru felul în care puterea se transmite și se răzbună. Colecția de povestiri a Borei Chung este scrisă într-un stil limpede, aproape minimalist, dar cu o încărcătură a detaliului captivant și precis, cehovian (autoarea este traducătoare din rusă și polonă, de altfel).
2. Zece nopți cu vise, de Natsume Sōseki, traducere de Raluca Nicolae, Editura Alice Books, 2025
Zece nopți cu vise de Natsume Sōseki, apărută în limba română în 2025 la Alice Books în traducerea Ralucăi Nicolae, este o carte densă, tulburătoare și laconică. Are puterea de-a rămâne întipărită în minte ca un vis pe care nu-l poți uita complet, care te bântuie. Publicate pentru prima dată în 1908, între 25 iulie și 5 august, în ziarul Asashi Shimbun, povestirile alcătuiesc o colecție de vise independente care se citesc ca niște microreflecții despre timp, moarte, iubire, eșec, dar și modernitate. Sōseki a scris această colecție de povestiri enigmatice imediat după ce a ajuns la ziar, în jurul vârstei de 40 de ani, și înaintea celebrului său roman Kokoro. El a ales forma visului pentru a exprima angoasa, dualitățile și pierderea de repere ale epocii, în plină occidentalizare accelerată a Japoniei. Atmosfera de coșmar subtil, temele morții, vinei și așteptării zadarnice, precum și imagini straniu-grotești creează o neliniște perenă. Nu sunt povestiri horror clasice, cu adrenalină sau monștri, ci o explorare subtilă a subconștientului într-o manieră filosofică și poetică.
3. Madame Edwarda. Mortul. Istoria ochiului, de Georges Bataille, traducere de Emanoil Marcu, editura Polirom, 2004
Nu în ultimul rând, o colecție de proză scurtă pentru pasionații de lecturi înfiorătoare, dar care dau mult de gândit este volumul din opera lui Georges Bataille apărut la editura Polirom în 2004 (fără a mai fi reeditat de atunci), care cuprinde Madame Edwarda, Mortul și Istoria ochiului. Cele trei texte traduse de Emanoil Marcu constituie una dintre cele mai reușite introduceri în proza erotic-transgresivă a lui Bataille în limba română. În special Madame Edwarda și Istoria ochiului formează un nucleu al operei sale literare de extremă, acolo unde erotismul, sacrilegiul și moartea se întâlnesc într-o experiență a limitelor care a influențat gândirea secolului XX, de la Maurice Blanchot și Michel Foucault până la teoria contemporană a excesului. Textele explorează, fiecare în maniera sa, punctele de convergență dintre plăcere și oroare, dintre sacru și obscen, dintre viață și moarte, ca o cale de acces către o formă de experiență autentică aflată dincolo de limitele raționalului. Istoria ochiului, cel mai elaborat dintre cele trei texte, duce logica transgresiunii până la extreme: jocurile erotice ale adolescenților se împletesc cu sacrilegiul, cu violența și cu o fascinație obsesivă pentru ochi ca organ al privirii și, simultan, ca obiect care poate fi profanat.
