De unde învățăm în izolare? 5 cărți utile pentru copii și preadolescenți

Dincolo de numeroasele aspecte negative și de tragedia propriu-zisă, pandemia de SARS-COV-2 a generat și multe reacții empatice, pozitive, menite să ajute oamenii aflați în izolare să aibă o așteptare mai ușoară, și să faciliteze tranziția spre noua realitate la care va trebui să învățăm să ne adaptăm cu toții. Copiii și preadolescenții au fost printre cei mai afectați; întreaga lor realitate socială și contextul educațional s-au schimbat peste noapte, iar mulți dintre

Top 5 spectacole românești transmise online – Cinci repere în teatrul românesc online

 Perioada pandemiei pe care o traversăm cu toții a adus cu sine nenumărate schimbări în modul de viață al fiecăruia, în modul în care gândim, în care acționăm, în care relaționăm și în care ne ducem viața de zi cu zi. Am fost forțați de această nefastă conjunctură socio-medicală să ne schimbăm rutinele zilnice și să ne dăm peste cap chiar alegerile culturale pe care le-am fi făcut în condiții normale. Și că tot veni vorba de cultura, da –

Top 10 filme care se petrec… acasă

Am început să folosim în ultimele luni câteva cuvinte mai puțin uzitate din dicționare cum ar fi izolare și distanțare. Pentru mulți dintre noi casa a devenit spațiul în care ne petrecem nu numai o parte din timp ci tot timpul, singuri sau împreună cu familia 'nucleară' (încă o noțiune învățată 'din mers'). Mulți dintre noi au folosit acest timp pentru a recupera întârzierile din vizionarea filmelor înregistrate sau de pe DVD-uri, s-au făcut multe abonamente Netflix și

Top 5 cele mai bune documentare văzute pe HBO GO în aprilie 2020

Luna aceasta am ales câteva documentare care abordează probleme sociale actuale, investigații sau propuneri pentru lumea de mâine. Unele sunt foarte bine realizate și oferă acces la informații care până acum nu au ajuns la publicul larg. De la punerea în discuție a tehnologiei informatice și modul în care ne poate ajuta să gestionăm mai bine anumite aspecte ale vieții moderne, la traiul în condiții greu de închipuit al celor fără casă și până la faimosul Imagine al lui John

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în aprilie 2020

O nouă lună de auto-izolare a însemnat și vizionarea unor filme sau seriale care mă așteptau de ceva vreme. Despre unele (Teoria Big Bang sau Fauda) voi scrie luna viitoare. Dar sunt foarte mulțumit că am reușit să văd lucruri care mă așteptau de ceva vreme, precum un film de Milos Forman sau un documentar-spectacol despre și cu Michael Jackson, dar și excepționalul (mai ales pentru microbiști și pentru privitorii de fotbal englez) Sunderland 'Til I Die. Iată alegerile mele pentru

Top 5 filme de familie văzute în aprilie pe HBO GO

1. Tolkien (2019)

J.R.R. Tolkien este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de fantasy, iar filmul cu același nume încearcă să apropie publicul de perioada sa formatoare, copilăria, cu prieteniile, bucuriile și neajunsurile ei, oamenii care l-au inspirat, tinerețea și, desigur, războiul. Tolkien găsește dragostea și inspirația alături de câțiva colegi marginalizați pentru înclinațiile lor artistice, iar

Top 4 cărți pline de umor

“Simţul umorului este capacitatea unui om de a se detaşa de sine insuşi” (Lenny Ravich) Prin urmare, iata ca va impartasesc cateva dintre lecturile mele, salvatoare prin ras!

1. ”Terapia prin râs. Un lucru amuzant întâmplat pe calea spre iluminare”, de Lenny Ravich

Editura Herald, București, 2003 Carte editată în colaborare cu Societatea de Gestalt Terapie din România Cine este L.R.? In prezent

5 seriale post-apocaliptice de pe Netflix, pentru încă o lună de auto-izolare

Uneori, sunt întrebată când și de ce am început să consum literatură și divertisment post-apocaliptice (/distopice, aș putea adăuga, dar cred că este mai bine să facem o distincție clară între ele, pentru că un univers distopic nu este neapărat generat de o „apocalipsă”, așadar de un eveniment catastrofal; se vorbește deja suficient despre existența tendințelor distopice în unele guvernări contemporane, de pildă). Răspunsul meu nu este foarte bine argumentat, pentru

Top 5 documentare văzute în martie pe HBO GO

Martie 2020 a însemnat carantină, dar și timp mai mult pentru activități plăcute pe care le-am putut realiza în tihnă, din confortul casei mele: jocuri, citit sau vizionat filme, de exemplu. Am să mă refer la cea din urmă de data aceasta, mai ales că aveam restanțe la documentarele de le HBOGo, așa că am profitat din plin de ocazie. Voi prezenta câteva dintre ele, care au mesaje clare despre ce înseamnă prietenia și empatia, pasiunea pentru lucrurile pe care le consideri

Top 10 filme despre trenuri și gări

Câți dintre noi nu am avut sau avem fascinația trenurilor? Eu mărturisesc că a fost o perioadă în copilăria mea în care atunci când eram întrebat 'ce vrei să fii când vei crește mare?' răspundeam 'mecanic de locomotivă'. Meseria se asocia probabil în mintea mea de copil cu libertatea vacanțelor, cu peisajele diferite defilând din viteza trenului, cu gările în care trenul oprea două minute pentru a permite coborârea și urcarea pasagerilor. Cinematografia a adoptat și ea trenurile

Materialele postate pe acest blog apartin in totalitate filme-carti.ro si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face numai cu acordul autorului, iar la sfarsitul fiecarei preluari de text trebuie sa existe un link catre acest blog.