Editorial

Top 3 piese de teatru pe care să le vezi în această toamnă dacă ajungi la Chișinău

De la tragedia shakespeariană la comedia de moravuri, Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chișinău ne propune trei întâlniri cu slăbiciunile omenești. „Macbeth”, „Nunta” și „Îți vreau soțul” sunt spectacole diferite ca registru, dar unite de o întrebare incomodă. Cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a obține ceea ce ne dorim?

Unele teatre își construiesc identitatea prin fidelitatea față de un anumit gen și teatre care preferă să experimenteze. Satiricus pare să locuiască undeva la intersecția acestor două direcții. În repertoriul său, tragedia conviețuiește cu satira, iar clasicii sunt invitați să dialogheze cu figurile contemporane. Trei spectacole ilustrează această diversitate: „Macbeth” de William Shakespeare, „Nunta” de Anton Pavlovici Cehov și „Îți vreau soțul”, după Mihail Zadornov.

1. „Macbeth” – anatomia unei ambiții care devorează

Montarea tragediei shakespeariene, semnată de regizorul japonez Motoi Miura, reprezintă o incursiune într-un univers în care puterea devine o formă de autodistrugere. Povestea nobilului scoțian care își ucide regele pentru a-i ocupa tronul este cunoscută. Ceea ce rămâne fascinant este felul în care Shakespeare descrie transformarea omului obișnuit într-un prizonier al propriilor ambiții. Macbeth devine monstru în timp. El înaintează treptat, prin compromisuri succesive, până când crima ajunge să pară singura soluție posibilă.

În viziunea lui Motoi Miura, accentul cade pe actualitatea mecanismelor puterii și pe expresivitatea ritmului scenic. Această abordare aduce tragedia mai aproape de de neliniștile lumii contemporane.

Gheorghe Gușan, în rolul titular, și Olga Anghelici, în rolul lui Lady Macbeth, se află în centrul unei relații dramatice construite pe seducția autorității și complicitatea morală. Este unul dintre spectacolele care solicită cel mai mult disponibilitatea spectatorului pentru reflecție. O asemenea montare câștigă atunci când forma experimentală amplifică sensul textului. 

2. „Nunta” ca spectacol social

De la întunericul lui Shakespeare trecem la universul aparent luminos al lui Cehov. În „Nunta”, regizată de Alexandru Grecu, ceremonia matrimonială devine un prilej savuros de demascare a vanităților și a intereselor meschine. La prima vedere, nimic nu poate fi mai banal decât o nuntă: mire, mireasă, părinți emoționați, invitați și promisiunea unei fericiri viitoare. Numai că, în lumea cehoviană, aparențele sunt aproape întotdeauna înșelătoare.

Personajele se preocupă mai mult de statut, bani și recunoaștere socială decât de iubirea celor doi tineri. Un invitat prezentat drept general se dovedește a avea un rang mult mai modest, iar această impostură reflectă perfect o societate preocupată obsesiv de aparențe.

Montarea combină jocul actoricesc, muzica, gestica și coregrafia, transformând comedia într-un spectacol de ansamblu care a provocat hohote de râs în întreaga sală și un post gust absolut memorabil.

3. „Îți vreau soțul” – iubirea între posesie și compromis

Dacă „Nunta” vorbește despre începutul unei căsnicii, „Îți vreau soțul”, după Mihail Zadornov, explorează fragilitatea unei relații după două decenii de conviețuire. Punctul de plecare este delicios de incomod. În ziua aniversării căsătoriei dintre Elena și Andrei, o tânără, Oxana, apare cu o solicitare neașteptată. Îl vrea pe soțul Elenei.

Din această situație se dezvoltă o comedie a geloziei, a orgoliilor și a negocierilor sentimentale. Dincolo de umor, piesa este despre o întrebare critică: când încetează iubirea să mai fie o alegere și începe să semene cu un drept de proprietate?

Distribuția formată din Lilia Cazacu, Viorel Cornescu și Olga Anghelici concentrează tensiunea dramatică asupra relațiilor dintre personaje. Într-o asemenea construcție, ritmul replicilor, pauzele și schimbările de atitudine devin esențiale. 

Privite împreună, cele trei spectacole formează o interesantă hartă a dorințelor omenești. Macbeth își dorește tronul, personajele lui Cehov aspiră la prestigiu social, iar protagoniștii comediei lui Zadornov încearcă să păstreze sau să cucerească iubirea.

Se schimbă miza, dar mecanismul rămâne asemănător. Dorința transformă oamenii, le pune la încercare principiile și le dezvăluie contradicțiile. Aceasta este, poate, una dintre cele mai importante calități ale repertoriului Teatrului Satiricus, și anume posibilitatea de a trece de la tragedie la comedie fără a abandona observația critică asupra societății.

La urma urmei, teatrul nu trebuie să ne ofere întotdeauna personaje admirabile. Uneori, cele mai valoroase întâlniri sunt cu acelea în care ne recunoaștem defectele. Iar între un rege însetat de putere, niște nuntași preocupați de aparențe și un soț disputat de două femei, distanța este mai mică decât am fi tentați să credem. Pentru că, indiferent de epocă, oamenii continuă să-și dorească aceleași lucruri: putere, recunoaștere și iubire. Numai prețul pe care sunt dispuși să-l plătească diferă.

Articole similare

Despre cum pierdem: 3 filme care fac din doliu o formă de artă

Top 3 seriale Netflix care s-ar putea să te șocheze

Corina Moisei-Dabija

Vermiglio (2024) – un etos feminin despre luptă, curaj și trădare

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult