„Filme coreene despre răzbunare”, de Andrei Petrea
Editura Cartex, București, 2025
Volumul de poezie Filme coreene despre răzbunare a apărut în 2025 la editura Cartex, marcând cel de-al treilea demers poetic al lui Andrei Petrea după volumuele sindromul cotard (Cartier, 2022) și Tarantino, împușcă-mă ca pe-un câine (Tracus Arte, 2024). După cum este anticipat încă din titlu, poezia lui Andrei Petrea adună o gamă complexă de referințe culturale, din sfera occidentală și cea asiatică, construind o expresie poetică a introvertirii marcate de digitalizare, a resemnării și a unei lucidități tăioase. Filme coreene delimitează o nișă estetică hiperactuală, a (auto)referențialității cinice, a sinelui compus din repere pop culture sau din mediul online, o persona ușor identificabilă în amalgamul identităților depersonalizate. Mottoul care deschide volumul este un vers din piesa muzicală Spirit of Ecstasy aparținând proiectului muzical darkwave/shoegaze Sad Madona, anticipând dimensiunea existențialist introspectivă a poeziei: „Tous nos choix, virent au drame et tout son corps sera pour moi” (p. 5).
Poezia care poartă același titlu și care deschide volumul punctează asemănarea dintre filmele coreene de răzbunare și ipostazele de resemnare neputincioasă, dintre spațiul exterior (aici, deopotrivă public, cât și virtual) și spațiul interiorității devenit accesabil prin numeroasele referințe care îl definesc. Resemnarea nu mai are aici valențele tragice, kierkegaardiene ale unei modernități timpurii, când actul uman, chiar și în negarea sa, genera angoasa creatoare existențialistă, ci se transformă într-un sentiment amorf, decelabil în/prin nișele de interes/estetice/culturale preferate. Secvența finală a poeziei este sugestivă pentru ideea depersonalizării până dincoace de stadiul de fiară, o stare aproape vegetativă de indiferență și irelevanță: „chiar dacă nu sunt mai bun nici decât o fiară/ nu am măcar dreptul să trăiesc?” (p. 8). (îmi imaginez că) pare a descrie un episod de daydreaming având ca suport emoțional muzica celor de la Slowdive sau My Bloody Valentine sau vizionarea unor filme recunoscute precum Lost in Translation, ilustrând o continuă plonjare în universuri alternative de sensuri și semnificații, care nu reușesc decât să înăbușească sentimentul de alienare și dezumanizare. Visarea, aici, nu mai are scopul imediat de evadare dintr-un cotidian copleșitor, cât acela de recompunere a unui sine fragmentat, blurat, al cărui fundament să nu mai fie acela al cinismului sau dezgustului: „apoi conturul fuge de mine/ de cinismul &/ dezgustul meu/ de incapacitatea mea de a ajunge la orice fel de compromis/ într-o bună zi voi fi capabil să mă bucur” (p. 10).
Poezia dispariție împinge limitele contemplării până la ultimele consecințe, redând gândurile poetului cu privire la propria dispariție, a cărei finalitate nu este doar moartea, cât absența și necunoașterea absenței înseși. Absența poate fi înțeleasă drept o conștientizare vagă a mortalității umane, care se manifestă asemenea unui simplu disconfort fizic: „un timp spațiul ar rămâne neocupat/ apoi/ o familie la început de drum/ nesuspectând nimic s-ar instala/ o absență ar persista în aer/ i-ar roade până nu ar mai suporta/ ca o mâncărime în zona intimă” (p. 12). Mundanul brut este un aspect explorat minuțios pe parcursul volumului, astfel încât experiența spirituală a unui film precum Sacrificiul lui Tarkovski este amânată pentru a fi substituită de contemplarea „petale[lor] brândușei/înmuindu-se în zeama de sfeclă de/ aceeași culoare de pe podeaua bucătăriei” (p. 15). Alienarea, dublată de angoasa existențială pare să fie totală, imposibil de anulat prin activitățile deja abrutizante ale doomscrollingului, streamingului muzical sau vizionării videoclipurilor recreative.
fucked up feeling este o stare permanentă, o formă de luciditate și un consens asupra condiției individului contemporan. Această stare se manifestă și în percepția asupra celuilat, a cărui aparentă împăcare de sine îi declanlșează poetului un puternic conflict interior: „lejeritatea celor de la terase/ mă agasează ca și cum ar fi/ o insultă la adresa mea/ îmi vine să le răstorn limonadele/ să arunc feliile de pizza la gunoi/ apoi/ în timp ce-mi cară pumni/ să mă prefac că sunt masochist” (p. 18). Descompunerea sinelui în jocuri video, site-uri interactive, gadgeturi transformate în indicatori sociali, referințe culturale nișate reprezintă condiția individului contemporan, iar granița dintre realitate și virtual se diluează în ceva precum violent trollingul. Sick of myself este o poezie lucidă a decepției și a anxietății, în cadrul căreia referințele literare se îmbină cu cele din pop culture, conturând un sine angoasat, neputincios în fața istoriei și a schimbărilor pe care le traversează. Referințe la cunoscute sinucideri ale figurilor literare sunt integrate tocmai pentru a reda starea precară a umanității și pesimismul față de salvarea prin literatură: „intro-ul de la 2001 a space odyssey/ și mi se face greață din nou/ totul e la vedere/ aș vrea să nu fi descoperit focul/ să nu fi descoperit uneltele/ nici măcar sinuciderile/ și acolo au inovat deja câțiva băieți deștepți/ (și fete)/ celan berryman berman plath” (p. 39).
Filme coreene despre răzbunare este o construcție poetică elaborată, în cadrul căreia referințele culturale conturează sinele descompus al lumii contemporane. Dincolo de melancolia iremediabilă care se desprinde din acest volum, mai poate fi vag observată fragila intenție de transcendență a poetului, surprinsă cu sensibilitate în versuri precum următoarele: „voiam doar un moment de respiro/ să înot în tristețe & să văd ceva dincolo de ea” (p.67). În esență, Andrei Petrea caută să structureze fragmente de identitate pentru a-și oferi sieși o înțelegere a propriei interiorități în pofida factorilor abrutizanți.
