Cet obscur objet du désir (1977)
Regia: Luis Buñuel
Distribuția: Fernando Rey, Carole Bouquet, Ángela Molina
„Cet obscur objet du désir” („That Obscure Object of Desire” în distribuirea pe piața de limbă engleză) din 1977 este ultimul film regizat de Luis Buñuel și o încheiere magnifică a unei cariere care începuse în cinematografia experimentală suprarealistă, stagnase vreme de câteva decenii odată cu Spania dictaturii în care regizorul alesese să se întoarcă și să lucreze, pentru a renaște spectaculos în anii 60 și 70 cu o serie de filme (unele produse în Franța) care au făcut istorie. Buñuel devenise una dintre vocile subversive importante, criticând în mod subtil, dar fără menajamente clasele burgheziei și ale clerului catolic și pregătind terenul pentru explozia de democrație care avea să facă din Spania cinematografică țara lui Pedro Almodovar. La vârsta de 77 de ani, Buñuel realiza un film sinteză al obsesiilor sale despre relațiile dintre bărbați și femei, dintre putere și sex, aducând pe ecran totodată imaginea decadenței și a sfârșitului inevitabil al unei lumi. Anul era 1977, anul cheie al tranziției Spaniei de la dictatură la democrație, un an al eliberărilor, dar și al amenințărilor și al violenței.
Relația descrisa în film seamănă din multe puncte de vedere cu cea din ‘Lolita’ – romanul lui Vladimir Nabokov și filmul din 1962 al lui Stanley Kubrick, pe care aproape sigur Buñuel îl văzuse (chiar daca romanul apărut în 1898 din care este inspirat scenariul filmului le predatează). Un bărbat se îndrăgostește de o femeie mai tânără cu multe zeci de ani decât el. Se îndrăgostește de ea, sau de tinerețea și inocența ei aparentă? Este vorba despre dragoste sau despre atracție fizică și dorința de a o adăuga listei sale de posesiuni materiale? Ce simte tanara femeie pentru el? Lipsește în ‘Cet obscur objet du désir’ aspectul imoral și ilegal al tinereții extreme al femeii din ‘Lolita’, în schimb legătura dintre bărbatul mai bătrân și femeia mult mai tânără are multe elemente comune. Bărbatul încearcă să folosească diferitele forme de putere pe care le are la îndemăna – psihologică, economică și la extrem puterea fizică – pentru a o ‘cuceri’ . Femeia raspunde aparent capricios și ambiguu, se apară cu arsenalul de mijloace pe care le are o femeie frumoasă și conștientă de puterea ei de atracție, ajunge să depăşească și ea limite ale cruzimii, iar spectatorul își pune permanent întrebarea care fațetă a personalității ei va apare în scena următoare.
În filmul lui Luis Buñuel aceasta întrebare este dusă la extrem, căci rolul tinerei (care în film se numește Concita, diminutiv al biblicului Conception) este jucat alternativ de două actrițe. Aceasta găselniță unică (sau în orice caz în premieră) în istoria cinematografiei este în parte o întâmplare, rezultatul faptului că actrița pentru care a fost scris rolul – Maria Schneider, cea care apăruse meteoric pe scena marilor filme ale deceniului în ‘Ultimul tango la Paris’ – a părăsit filmările după câteva zile, în împrejurări care până astăzi sunt subiect de controverse (și pentru alte filme). Personal, cred că Maria Schneider a ratat atunci ocazia de a-și consolida cariera cu un alt rol spectaculos, care poate i-ar fi modificat destinul. Am rămas însă cu intepretarile Ángelei Molina și a lui Carole Bouquet (la debutul ei în lung metraje) și cu o viziune originala a conceptului de personalitate fracturată pe ecran. Rolul bărbatului este interpretat de Fernando Rey, actorul cu care Buñuel a colaborat la multe dintre filmele sale importante în rolurile reprezentantului unei clase sociale care își ascunde putreziciunea morală în spatele îmbrăcăminții elegante, a meselor somptuoase și a manierelor impecabile. O clasă socială care de altfel este descrisa ca fiind sub presiunea unei revoluții violente care va distruge lumea în care se considera a fi stăpână. Nimeni nu a descris mai bine amurgul acestei lumi decât Bunuel în filmele sale din ultimele două decenii de viață și creație. ‘Cet obscur objet du désir’ – film cu un clar mesaj social, dar și îmbibat cu simboluri onirice subtile – este un final demn de o mare carieră cinematografică.
