Practical Magic 2 (2026) – Ce vrăji mai fac fetele 2
Regia: Susanne Bier
Distribuția: Nicole Kidman, Sandra Bullock, Diane West, Stockard Channing, Joey King, Maisie Williams, Lee Pace
Spre sfârșitul aniilor ’80 și continuând ulterior în anii ’90, filmele ce aveau în centru vrăjitoria devin din ce în ce mai populare, de la The Witches of Eastwick (1987) la The Witches (1990) sau Hocus Pocus (1993), acestea au început să aprindă imaginația spectatorilor cu privire la posibilitatea de a avea puteri supranaturale.
În 1998 se lansa Practical Magic, în regia lui Griffin Dunne, o adaptare a cărții fantasy scrisă de Alice Hoffman, despre surorile Owens care află că fac parte dintr-o întreagă dinastie de vrăjitoare.
Hoffman a mai publicat încă trei volume pe același subiect, dintre care ultima „The Book of Magic” lansată în 2021, a fost alegerea regizoarei Susanne Bier de a readuce în atenție povestea lui Sally (Sandra Bullock) și Gillian Owens (Nicole Kidman), prin realizarea sequel-ului Practical Magic 2.
Filmul oferă ocazia unică de a revedea două actrițe fanion ale anilor ’90, Kidman și Bullock , ambele având în palmares câte un premiu Oscar, din nou împreună pe marele ecran.
Povestea filmului o continuă pe cea începută acum aproape 30 de ani.
Ceea ce a pornit inițial ca o vrajă inițiată de Maria Owens pentru a se asigura că nici o descendentă a familiei nu va mai suferi vreodată din dragoste, s-a transformat într-un blestem care se transmite din generație în generație.
Sally are soarta mamei sale, rămasă mamă singură cu două fete, Kyle (Joey King) și Antonia (Maisie Williams), în urma morții inexplicabile a soțului ei, după ce în Practical Magic mama surorilor Owens murise de inimă rea (în urma dispariției soțului ei din cauza blestemului) , lăsându-le singure pe pământ în grija celor două mătuși, Jet (Dianne West) și Franny (Stockard Channing), prezente și în acest film.
Filmul gravitează în jurul noțiunii de „hereditary witchfraft” (vrăjitorie transmisă pe cale ereditară).
Dacă în trecut, vrăjitoarele erau asociate cu zborul pe mătură iar înfățișarea lor era definită de nasuri coroiate și lungi, pălării ascuțite, și aspect neîngrijit, pe scurt niște hoaște bătrâne și respingătoare, care erau marginalizate numai pe baza aspectului, în momentul în care își făceau apariția în comunitatea din care făceau parte, în familia Owens, femeile sunt elegante indiferent de vârsta pe care o au și complet integrate social printre muritorii de rând. Sally este bibliotecara din Massachusetts. Mai mult decât atât, acestea sunt renumite pentru faptul că își folosesc puterile magice pentru a vindeca boli, găsind leacul potrivit chiar și pentru cei care suferă de “inimă frântă”.
În film, Gillian și Sally trec drept femei obișnuite, care se îndrăgostesc și suferă, din acest motiv, apropierea de aceste personaje feminine se înlesnește mult mai ușor și chiar sporește iluzia că la nevoie „oricine poate accesa puterile ascunse”.
Diferențele dintre surori irump în cele mai nepotrivite momente, făcând comunicarea dintre ele dificilă. Gillian este o „party-girl” , de o frumusețe răpitoare, ce are acea bună dispoziție molipsitoare și afișează de fiecare dată o ținută sexy, fiind o iubitoare de pisici (negre). Ea adoră să prepare cocktailuri, băutura ei preferată fiind margarita.
Nu întâmplător cartea pe care o descoperă mătușa celor două surori Owens este „Cartea Corbului” (The Book of the Raven). Aceasta reprezintă puntea între lumi și conține trimiteri la magia neagră, care poate răni și chiar aduce moartea celui care îndrăznește să intre în contact cu ea.
Simbolistica corbului a fost explorată în operele a doi poeți, Edgar Allan Poe și William Blake. Totodată în cultura amerindienilor există mai multe mituri și povești care au în centru : corbul. Majoritatea prezintă natura sa duală și chiar capacitatea lui, de a se metamorfoza și de a reuși să transforme lumea din jur prin puterile sale excepționale. O figură emblematică, ce conform legendelor din mitologia americană , corbul a creat noi făpturi umane din frunzele care cădeau toamna.
Călătoria lui Gillian și a lui Sally în Londra le obligă să se întoarcă la origini, dar și să se bucure de farmecul acestui loc, descoperind un alt „acasă”.
Filmul se construiește în jurul unui labirint de minciuni și capcane, care apar la tot pasul în calea surorilor, testându-le capacitatea de a rămâne unite.
Scenariul pare pe alocuri fragmentat , anumite personaje care apar sunt introduse brusc și fără prea multe explicații în narațiune. Este și cazul profesorului Ian Wright (Lee Pace), un bărbat arătos, care este familiarizat cu practicile ezoterice. Ce va aduce acest bărbat misterios : pericol sau fericirea nesperată? Apariția acestui vrăjitor stârnește sentimente contradictorii, dacă Sally manifestă o totală lipsă de încredere, Gillian îi acordă tot timpul prezumția de nevinovăție.
Vor reuși femeile din familia Owens să eradicheze o dată pentru totdeauna blestemul?
Practical Magic 2 se adresează în special femeilor (de toate vârstele). Regizoarea Susanne Bier știe să echilibreze elementele specifice genului fantasy, pe care le evidențiază prin decorurile îmbietoare, din care nu lipsesc lumânările aprinse (păstrând astfel farmecul filmului precedent din anii ’90), în timp ce deschide discuția asupra condiției femeii din trecut, prezent și viitor, cu accent asupra legăturii unei mame cu copiii ei, puterea sacrificiului, dreptul de a găsi fericirea și curajul de a accepta că ești diferit.
De remarcat actrița Joey King care face un rol memorabil, redând cu ușurință gingășia și puritatea unei vrăjitoare în devenire.
O altă referință a filmului care nu trece neobservată este la povestea lui Mary Poppins, celebra dădacă londoneză și la capacitatea ei de a-și folosi puterile magice pentru a zbura atârnată de umbrela ei.
Odată cu Practical Magic 2 s-a dat startul sezonului de rostire a incantațiilor care include: cititul în palmă, ghicitul în cărțile de tarot sau vrăjile la lumina lumânării, pentru că nu-i așa, conform spuselor lui Sally Owens : „O viață fără magie este de neimaginat” !
Disponibil în cinematografe.



