The Tale (HBO Max, 2018)
Regia: Jennifer Fox
Distribuția: Laura Dern, Jason Ritter, Common
Zilele trecute, în timp ce dădeam scroll pe rețele, am dat peste o recomandare de film în care o mamă spunea că a văzut filmul „The Tale” alături de fiica ei de 15 ani și că ambele au fost foarte afectate emoțional de cele văzute. Și cel mai interesant e că cele două au fost impactate nu doar de istorie în sine, ci mai ales de substratul autobiografic a filmului, o istorie care șochează prin simplitatea răului.
Jennifer (jucată excelent de Laura Dern) este o documentaristă de succes și o profesoară universitară de succes. Merge prin diferite țări și se bucură de popularitate în rândul studenților săi. Este trecută de 40 de ani și logodită cu un bărbat. Doar că întreaga sa viață pare să fie pusă pe repeat. Nu-și dorește copii, nu se grăbește cu mariajul. Pare să aibă sechele de care se teme să vorbească. Până nu este sunată urgent de propria mamă. Aceasta găsise o istorioară scrisă de Jennifer pe la 13 ani în care povestea cum a avut o relație cu un bărbat divorțat, trecut de 40 de ani.
Așa ajungem în anii `70 când Jennifer este preadolescentă și ajunge la ferma doamnei G, o instructoare de hipism care pare desprinsă din reviste cu femei emancipate (țin să precizez că rolul doamnei G a fost interpretat de Elizabeth Debicki, actrița care a jucat și rolul prințesei Diana). Între femeia adultă și fetița de 13 ani se înnoadă o prietenie apropiată în care își face încet loc Bill, un antrenor. Acest triunghi ciudat, privit la distanța a patru decenii, pare a fi o istorie extrem de bolnăvicioasă.
„The Tale” este o istorie despre abuz sexual, dominație, traumă, dar mai ales despre abandon emoțional. Jennifer este un copil introvertit, parte dintr-o familie cu mulți copii, cu un tată autoritar și cu o mamă care aparent nu mai are energie și pentru dânsa. Ea devine un soi de pradă ușoară pentru niște adulți dornici să-și satisfacă nevoile bolnave. Devenim astfel martorii unui grooming activ și tenace, proces foarte meticulos ghidat de cei doi adulți. Jennifer este luată sub protectorat și sedusă , astfel încât la un moment dat creierul ei începe să blocheze acele amintiri.
Așa se face că la cei 40 de ani ai ei, Jenny pare să nu perceapă gravitatea faptelor. Începe să se auto analizeze și să sape tot mai adânc, astfel încât mintea începe să-i scoată în față amintirile cele mai durute.
De ce mi-a amintit acest film de „Lolita” lui Nabokov? Pentru că acesta ar fi putut fi un final alternativ. Agresorii nu doar că și-au continuat viața, ci mai ales au distrus un om. Nu fizic, nici chiar mental, ci mai ales ideologic. Jennifer sparge acel the 4th wall, discutând cu publicul, adresând anumite întrebări chiar și versiunii sale mai tinere, acceptând că viața sa a luat alt drum din cauza acestor monștri.
Totodată, putem observa dinamica relațiilor părinte – copil, în care mama nu poate scăpa de sentimentul de culpabilitate și de ignoranța cu care și-a dat copilul pe mâna unor astfel de indivizi.
„The Tale” este un film greu din punct de vedere emoțional, mai ales pentru că este o reprezentare a banalității răului. Da, răul este mai simplu decât pare. Poate să înceapă cu cele mai simple acțiuni. O încurajare la start, o ținere de mână, un compliment… Și poate să devină o adevărată dramă lungă cât viața.
Disponibil pe HBO Max.
