Vă invităm să citiți un fragment în avanpremieră din romanul „Splendide făpturi fragile” de George Cornilă, în curs de apariție la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”.
Despre carte:
Un roman complex, polifonic, labirintic, cu multiple fire narative – un industriaș român din Bucureștiul veacului al XIX-lea pleacă în Brazilia pentru a pune pe picioare o afacere cu cauciuc; un arhivist își caută tatăl dispărut în timpul revoluției din 1989; un negociator al unei firme de demolare, dezafectare și dezmembrare a obiectivelor industriale urmărește s-o convingă pe moștenitoarea unei fabrici de hârtie din nordul țării s-o vândă și astfel să sacrifice viitorul comunității; o familie de IT-iști se refugiază într-un buncăr după ce România, condusă de un președinte mesianic, este invadată. Printr-o proză densă și migălos construită, Splendide făpturi fragile înfățișează splendoarea și hidoșenia inerent umane din ultimele trei secole.
Fragment în avanpremieră:
Stare de spirit fluctuantă și un cotropitor dor de vară. Imaginea pașapoartelor pe măsuța de la intrare – era destul să le vedem ca să ne cuprindă sentimentul de wanderlust, surescitarea, nerăbdarea. Acolo le-am lăsat când am ieșit. Ce să facem cu ele în adăpost? La sfârșitul acelei săptămâni, Lotte trebuia să plece în delegație la Rio de Janeiro, pentru a instrui noua echipă cu care avea să lucreze de la distanță. Nu-și făcuse încă bagajul, trollerul ei portocaliu încă era în husă, în debara, dar își pregătise în detaliu călătoria, citise despre dansul șarpelui, macumba și cupuaçu, despre Gheorghe Leonida, despre Vale do Javari și triburile sale necontactate, despre autostrada BR-116 și expediția Roosevelt–Rondon, și știa deja atât multe despre locul acela, încât ai fi zis că doar ce se întorsese de-acolo.
Primele cărți pe care le-am căutat în biblioteca lui Calimah au fost cele ale scriitorilor brazilieni. Ca toată lumea, îl citiserăm pe Coelho când era la zenit, chiar trei sau patru cărți, dintre care niciuna nu-mi displăcuse, în orice caz nu într-atât încât să înțeleg toate diatribele împotriva lui. Lotte îmi spusese că Jurnalul unui mag avusese un puternic impact asupra ei, convingând-o să nu plece pe El Camino, așa cum făcuseră toate prietenele ei care voiau să se regăsească și care alegeau invariabil fie Santiago de Compostela, fie, după succesul Mănâncă, roagă-te, iubeşte, retreat-uri la cascadele sacre din Bali, unde făceau ședințe de vindecare și purificare jiwa pramana cu tămăduitori înțelepți ieșiți din solitudinea junglelor pentru a le realinia chakrele. Am căutat cartea ca să i-o arăt, s-o întreb dacă-și mai amintea de câinele acela negru, acum când câinii rămași fără stăpân se înstăpâniseră peste străzi și cartiere întregi, unde vânau erbivore exotice și, în haită, prinseseră curaj să se răfuiască cu felinele mari evadate de după gratii.
N-am găsit-o, dar am găsit altele. E drept că ne-a luat ceva să-i scoatem la lumină din funduri de raft sau de la baza teancurilor pe Machado de Assis, Jorge Amado, Mário de Andrade, Aluísio Azevedo, Erico Verissimo, Olavo Bilac și Alberto Reis, pe care i-am împărțit frățește. Lisa, care după ce terminase Abatorul cinci și ne spusese cu glas gâtuit că ar vrea ca data viitoare când ajungem în Germania să mergem și în Dresda, descoperise Jurnalul Annei Frank și-l citea cu înfrigurare, cu necesare pauze în care mai răsfoia eseurile despre fericire ale lui Schopenhauer sau scrieri de Nietzsche, pe care eu îl evitasem cu o teamă instinctivă, dar care pe ea o intriga cu grandomania lui. De cele mai multe ori însă căuta ceva mai vesel, un Lodge sau chiar un Caragiale, pe care până atunci nu-l suportase. Găsise acolo, printre ediții de colecție și volume cu autografe și dedicații criptice, un exemplar din Teatru, apărut în 1889, la Socec, încă în stare bună. Din Amado a spicuit câte puțin, plictisită, iar Verissimo a rămas neatins.
În orice caz, spunea că era reconfortant să citească și cărți scrise de oameni, acum că marii scriitori contemporani fuseseră scoși din priză. De când fuseseră introduse în programa școlară primele opere create de inteligența artificială, numărul acestora crescuse vertiginos. Apăruseră edituri conduse de AI, producând în special e-bookuri, audiobookuri și videobookuri, dar și cărți tipărite, care, în unele cazuri, se epuizau imediat. În timp ce, din cauză că algoritmii nu fuseseră optimizați, unii dădeau chix, scriitori virtuali ca HEM sau MarQ depășiseră cu mult în vânzări autori ca Stephen King sau J.K. Rowling, depășiseră chiar și Biblia, mai ales după apariția hologramelor cu chip de înger și plete aurii, strălucitoare ca beteala, pe care le puteai programa să-ți recite versete înainte de culcare. Oamenii scriau de ceva vreme critică de întâmpinare pentru cărțile scrise de roboți, dar apoi au apărut criticii virtuali, precum apreciatul Bloombot, și deja se vorbea despre prima generație de scriitori canonici non-umani.
Dacă tot nu apucaserăm să vedem Brazilia și nici nu știam dacă o să mai apucăm vreodată, o descopeream din cărți. Machado de Assis mi s-a părut plicticos și gongoric, Mário de Andrade părea că înainte să se apuce de scris luase o gură zdravănă de ayahuasca, Amado era inconstant, între sclipiri și insipiditate, iar Azevedo scria ca un fel de Eugen Barbu tropical. Dintre ei, preferatul meu era Alberto Reis, nu atât pentru scriitura barocă, sățioasă, ci pentru că romanul său Ființe înaripate, singurul scris de el găsit în bibliotecă, includea povestea năstrușnică a lui Iancu Hristoforu.
Într-una dintre acele ore de scotociri, Lisa a venit în fugă la noi și ne-a spus încântată:
– Știu unde duce trapa din buncăr!
Apoi a scuturat volumul Moartea și busola al lui Borges și din acesta a căzut o coală pe care, desenată de mână în cel mai mic detaliu, se afla o schiță uluitoare, ca ale lui Kircher sau Piranesi, înfățișând o subterană imensă, cu multe niveluri, găzduind ceea ce părea a fi o bibliotecă fabuloasă. În colțul din dreapta jos, am văzut semnătura lui Calimah.
***
Despre autor:
George Cornilă este autorul mai multor romane și volume de proză scurtă. Cele mai recente cărți ale sale, Rezervația (2022), Hasdeu. Duhuri (2023) și Silex (2024), au apărut la editura Polirom, unde se află în curs de apariție și noul său roman, Splendide făpturi fragile. Este prezent cu texte în peste douăzeci de antologii editate în România, Marea Britanie și SUA. Pentru romanul Silex a primit premiul Observator cultural (2025) și premiul Radio România Cultural (2025), și a fost desemnat „Scriitorul lunii martie“ (2025) de către Uniunea Scriitorilor din România. Din 2024, face parte din echipa editorială a revistei culturale Matca, ale cărei pagini îi găzduiesc rubrica de geografii literare „Mod avion“. Alături de Matca și de partenerii săi, a contribuit la organizarea proiectului Book to Screen și a Festivalului Internațional de Literatură și Drepturi de Autor NOD. În 2026, a devenit redactorul-șef al publicației.
