„O viață atât de îndepărtată”, de M.L. Stedman
Editura Litera, Colecția Folio, București, 2026
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară
M-am apropiat de această carte datorită impactului pe care l-a avut celălalt volum citit de mine în trecut și semnat tot de această autoare, Lumina dintre oceane. Spațial, acțiunea ambelor romane se situează în Australia și păstrează aceeași intensitate dramatică a trăirii umane. Personajele sunt conturate mai ales prin prisma tăcerilor și a secretelor ce le marchează existența.
Elementul apă predomină în volumul Lumina dintre oceane, în timp ce romanul O viață atât de îndepărtată ne înfățișează duritatea elementului pământ și a vremurilor din anii `60, în Australia de Vest.
Pământul acesta a văzut lucruri improbabile: evoluția marsupialelor și monotremelor; a păsărilor nezburătoare și animalelor care zboară. A fost martor la ruperi de continente și iviri de insule. A văzut oceane preschimbate în deșert și deșerturi transformate în ghețari. Și a mai văzut cum oamenii își târâie viețile mititele pe suprafața lui plată și neiertătoare.
Pe acest fundal se conturează și povestea familiei MacBride, marcată de încercările vieții. Chiar așa începe și cartea, cu un astfel de moment dificil, când doi dintre bărbații familiei, Phil, tatăl, și Warren, unul dintre cei doi fii, mor într-un accident de mașină. Aflăm apoi că din această familie mai fac parte Lorna, mama, Matt, celălalt fiu, și Rose/Rosie, sora. Împreună se ocupau de creșterea de ovine pe plantația Meredith Downs, un spațiu ce pare imobil.
În gospodărie, la Meredith Downs, tăcerea e o pânză pe care orice sunet se întinde ca o culoare. Vântul; câte o muscă; zăngănitul unei cratițe; lătratul depărtat al unui câine ciobănesc; bufnetul unei uși de plasă. Nici urmă de murmur continuu al traficului. Nicio voce insinuându-se vag. Fiece sunet își prezintă soloul și se destramă în nemișcare, într-o tăcere atât de completă, că te face să-ți auzi muzica bătăilor inimii.
Tocmai această tăcere exterioară o reflectă și pe cea interioară, ca un fel de cheie a întregului roman. Traversând pierderi și incendii, viețile personajelor sunt dominate de secrete și sunt acoperite de tăceri grele și vinovate. Se vorbește puțin, mai mult despre lucrurile obișnuite, casnice.
Matt, care devine protagonistul cărții în urma accidentului fatal din familie, simbolizează cel mai bine sufletul zbuciumat, tulburat de adevăruri nespuse. Frământat de povara datoriei și a unui secret teribil pe care abia reușește să și-l destăinuie, alege să rămână și să protejeze pe singurii membri ai familiei MacBride: Lorna și nepotul lui, Andy. Rose nu va reuși să supraviețuiască acestui tumult sufletesc și se poate remarca intensitatea gândurilor, disperarea ei în a-și găsi un punct de echilibru, când percepe viața ca o pânză de vis peste lucruri.
M-a impresionat această saga de familie, scriitura apropie foarte bine trăirile personajelor de cititor. Consider că centrul de greutate al romanului îl reprezintă portretele celor implicați în acțiune. Pe lângă figurile celor din familia MacBride, mai putem remarca natura extrovertită a poștașului Sneaky Snook. În contrast apare introvertitul Pete Peachey, colector de canguri, care beneficiază de o descriere încrucișată cu cea a personajului Rose, cu care dezvoltă o prietenie frumoasă în care el o învață lucruri despre supraviețuire și viață. Sosirea lui Miles Beaumont, reprezentantul unei familii de vază, oferă prilejul de a afla informații specifice despre traiul la fermă și obiceiuri de administrare a turmei de ovine. Bonnie Edquist, care se ocupă de minerit, reușește să atingă sufletele celor din familia MacBride și să potențeze lupta interioară a lui Matt.
Chiar și personajele cu potențial negativ sunt creionate destul de pregnant, precum polițistul nou Rundle, care agită viața comunității, sau Myrtle, doamna băgăcioasă de la poștă, cu întrebările ei lipsite de tact uneori.
Notarea evenimentelor importante de viață ale familiei în jurnalul domeniului marchează un ritual de iubire și durere, presărat cu momente sfâșietoare precum acela când Lorna înregistrează la același serviciu moartea fiicei și nașterea nepotului Andy.
Am observat că autoarea creează frecvent un contrast între duritatea mediului și delicatețea speranței:
Le vezi pe orice proprietate veche din brusă: scheletele viselor. Case demult părăsite, pompe de vânt ruginite, uluci de gard despicate, suporturi de cisterne prăbușite: fiecare dintre ele a fost cândva un început plin de speranță. […]
Viețile noastre vin și se duc precum aceste orașe ale goanei după aur. Sosim, creștem, prosperăm și dispărem. […] Până la urmă, căutăm cu toții un loc în care să ne păstrăm teferi de furtunile vieții.
Și revine în mod constant la aceeași concluzie: viața continuă mereu după orice moarte, fie ea și simbolică.
Precum pământul arid, tânjind după apă, așa și personajele aspiră către o viață liniștită și plină de iubire, dar care cu greu scapă de sub spectrul sacrificiului.
Se pare că, în cele din urmă, distanța și timpul sunt cele două ingrediente care duc viața plină de încercări mai departe, iar finalul romanului aduce o alinare binemeritată.
Mă bucur că am avut ocazia să plonjez în noua carte a lui M.L. Stedman care poate fi un companion excelent de călătorie în această perioadă fierbinte de vacanțe și vă invit să explorați misteriosul univers australian.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.
(Sursă fotografie autoare: Goodreads.com, Copertă: Libris.ro)
