„Cântecul profetului”, de Paul Lynch
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2025
Traducere de Iulia Gorzo
Nu știu dacă cineva a numărat de câte ori apar cuvântul ‘întuneric’ și derivatele sale în romanul ‘Cântecul profetului’ al scriitorului irlandez Paul Lynch, publicat în 2025 în colecția ‘Raftul Denisei’ a Editurii Humanitas Fiction în traducerea impecabilă a Iuliei Gorzo. Scena care deschide cartea, prima dintre multe pasaje memorabile pe care le va întâlni cititorul, descrie începutul infiltrării întunericului în viața unei familii aparținând clasei mijlocii din Dublinul familiar desigur irlandezilor dar și vizitatorilor acestei țări:
‘S-a înnoptat şi ea nu aude bătăile în uşă, cum stă la fereastră şi priveşte în grădină. La întunericul care cuprinde fără zgomot cireșii. Cuprinde ultimele frunze şi frunzele nu se opun întunericului, ci îl primesc în şoaptă. Obosită, aproape de finalul zilei, cu toate câte mai sunt de făcut înainte de culcare şi copiii instalați în living, această clipă de răgaz la geam. Privind grădina care se întunecă, dorindu-şi să fie una cu întunericul, să iasă şi să se culce în el, să se culce pe frunzele căzute şi să aştepte să treacă noaptea, să se trezească apoi în zori și să renască odată cu dimineața. Numai că se aud bătăi în uşă. Le aude pătrunzându-i în gânduri, ciocănitul scurt, insistent, fiecare ciocănit atât de încărcat de intenție, că începe să se încrunte. Apoi începe și Bailey să ciocănească în uşa de sticlă a bucătăriei, o strigă mami, arătând spre hol fără să-și ridice ochii din ecran. Eilish îşi simte corpul luând-o spre hol cu bebelușul în brațe, deschide uşa de la intrare și în fața geamului verandei stau doi bărbați care par aproape lipsiți de trăsături în întuneric. Aprinde lumina pe verandă, şi postura bărbaților îi dă imediat de gol, aerul rece al nopții pare să suspine când deschide ușa dinspre patio, liniștea de suburbie, ploaia căzând aproape neștiută pe St. Lauence Street, pe mașina neagră parcată în fața casei. Bărbații care par să poarte noaptea în ei … Grădina cufundată în întuneric nu mai inspiră la visare, căci ceva din acel întuneric a intrat în casă.’ (pag. 9-11)
Paradoxal, tocmai cititorilor români (sau unora dintre ei) o asemenea scenă le-ar putea crea un fior de déja-vu sumbru mai degrabă decât celor irlandezi. Generațiile care au trăit comunismul sau au ascultat relatările celor mai în vârstă despre jumătatea de secol de dictatură prin care a trecut România cunosc spaima bătăilor la ușă în mijloc de noapte sau cea a mașinilor negre în care sunt ridicați cetățeni de pe stradă. Irlandezilor născuți și crescuți de multe generații într-o țară democratică și care nu a cunoscut războaie externe în istoria ei de un secol s-ar putea ca astfel de scene să li se pară imposibile, chiar dacă istoria lor nu a fost scutită de alte forme de violență politică internă. Ceea ce descrie cu o imaginație sumbra și cu un dramatism expresiv remarcabil Paul Lynch este degradarea care pare de neoprit a unei țări din democrație în totalitarism și transformarea vieții liniștite a unei familii normative într-un coșmar. Cartea a suscitat la apariție, în 2023, reacții de soc și polemici, dar calitatea scrierii și relevanța dureroasă la actualitate i-au deschis calea spre cititori și spre aprecierile juriului Booker, care i-a acordat Premiul pentru anul 2023. Lynch era al șaselea scriitor irlandez care câștiga acest premiu, cel mai important dintre premiile britanice acordate creatorilor de ficțiune în limba engleză.
Pentru scriitorul născut la Limerick în 1977 era vorba despre al cincilea roman. Până la cartea sa precedentă, atenția autorului se îndreptase spre istoria complexă și de multe ori tragică a Irlandei și a irlandezilor plecați să-și caute o soartă mai bună în Lumea Noua. ‘Beyond the Sea’ publicată în 2019 lărgea orizontul tematic ,descriind lupta pentru supraviețuire a doi naufragiați aflați pe o barcă în Oceanul Pacific, o poveste inspirată dintr-un eveniment real. Cu ‘Cântecul profetului’, Paul Lynch se întoarce în Irlanda (locurile descrise în carte pot fi recunoscute de localnici) dar într-o Irlandă dintr-un prezent sau viitor apropiat de coșmar. Partidul de extremă dreapta câștigă alegerile și declară starea de urgență. Rând pe rând, toate mecanismele care protejează cetățenii și garantează drepturile civile se prăbușesc. Instituțiile care ar trebui să păstreze ordinea devin instrumente de represiune. Totul începe de la cuvinte, de la deformarea realității, de la instaurarea cenzurii gândirii și relativizarea adevărului, practicile promovate de mișcările populiste de pretutindeni, indiferent de culoarea lor politică.
‘Ia spune-mi, crezi în realitate? o întreabă. Ce vrea să însemne asta, tati? E o întrebare simplă, ai facultate, înțelegi ce înseamnă. Dacă mă iei aşa, da, înţeleg ce vrei să spui, dar scuteşte-mă de predici. Privirea lui alunecă pentru scurt timp spre bufetul unde s-au adunat mormane de ziare îngălbenite şi reviste de actualități având colțuri îndoite, zâmbetul lui de pe vremuri dezvăluindu-i dinții. Suntem amândoi oameni de ştiinţă, Eilish, ținem de o tradiție, dar tradiția nu e altceva decât acel lucru asupra căruia putem conveni cu toții – oamenii de ştiinţă, profesorii, instituțiile, iar dacă proprietarii instituțiilor se schimbă, atunci se pot schimba şi proprietarii adevărurilor, se poate modifica structura credinței, convenţia, asta fac ei acum, Eilish, e chiar foarte simplu, Alianța Națională încearcă să schimbe ceea ce tu și cu mine numim realitate, s-o tulbure ca pe apă, dacă spui că un lucru e altceva și o spui de suficiente ori, atunci aşa trebuie să fie, iar dacă o repeți întruna, lumea o ia de bună – asta-i o idee veche, desigur, chiar nu e nimic nou, doar că se întâmplă sub ochii tăi și nu într-o carte.’ (pag. 27-28)
Cititorul român va pune probabil întrebări legate de posibilitatea unui asemenea scenariu politic pentru țara care se află la celălalt pol geografic al Uniunii Europene. Paul Lynch descrie în opinia mea în mod credibil felul în care guvernul pune stăpânire pe mijloacele de comunicare și încearcă să taie canalele de informare ale cetățenilor. Într-o scenă care din nou va trezi amintiri celor cu memorie mai lungă, eroii vor căuta în podul caselor vechile aparate de radio portabile, pentru a putea recepta știrile venite pe calea undelor. În paralel își fac apariția lipsurile alimentare.
‘La știri e anunțat un nou decret, sunt interzise ascultarea sau lectura oricăror organe de presă străine, canalele de ştiri din străinătate vor fi blocate, şi începând din acea zi, internetul nu va mai funcționa. E absurd, spune Bailey, cum pot să-l oprească așa, pur și simplu? Nu ştiu, iubitule, pot face tot ce poftesc, vor să controleze fluxul de informație, nu vor să ştim ce se întâmplă. Păi și eu ce mă fac acum, cum mai trăiesc? Trebuie să te pregăteşti pentru școală, vin cu tine cu autobuzul, ai puloverul pe scaun, e posibil ca o vreme să n-avem internet. Bailey se uită în frigider. N-am lapte pentru cereale, spune el, şi pe ăla l-au interzis?’ (pag. 168-169)
Forța romanului constă în raportarea celor care se petrec în jur la experiența personală. Vocea narativă este cea a lui Eilish Stack, o respectabilă cercetătoare în domeniul microbiologiei, mamă a patru copii: Mark, care se aproprie de vârsta de 16 ani, Molly – singura fiică – de 14 ani, Bailey cu un an mai mic decât ea și bebelușul Ben. Larry, soțul lui Eilish este profesor și lider sindical. Este primul care dispare după ce participase la un protest pe care îl considerase încă legitim. Căutările femeii care încearcă să afle ceva despre soarta soțului dispărut mi-au amintit de un alt roman citit recent – ‘Ministerul Cazurilor Speciale’ al lui Nathan Englander. La fel ca și Lilian din acea carte, care își caută fiul arestat de autorități și dispărut fără urmă, Eilish va trece prin toate etapele incredulității, negării, speranței, disperării și mai ales a dorului pentru cel care i-a fost smuls din viață. Diferența este că romanul scriitorului american are un fundal istoric – Argentina din perioada dictaturii militare -, în timp ce romanul lui Paul Lynch se petrece într-o Irlanda ipotetică. Ipotetică, dar nu imposibilă. Profetul din titlul cărții cântă despre istoria care se repetă, despre avertismentele care nu sunt auzite.
Cum se confruntă Eilish și familia din jurul ei cu întunericul care pare că învăluiește țara și lumea ei? Domnește teama. Vecinii și colegii de lucru par a se schimba și ei. Unii încetează să o mai salute sau refuză să o ajute. O mare parte din țesătura socială se destramă sub presiunea evenimentelor. Eilish își pierde serviciul și problema supraviețuirii fizice devine reală. Familia riscă să se pulverizeze. Mark se revoltă împotrivă noilor realități, refuză să se înroleze în armata de represiune atunci când primește ordin de recrutare și se alătură rebelilor care se împotrivesc prin violență regimului. Molly și Bailey trec printr-o maturizare rapida, de la o copilărie alintată și protejată precum orice copil dintr-o familie cu situație bună din lumea de azi la o adolescență venită prea repede, cu forme de rebeliune specifice vârstei și personalităților fiecăruia:
‘Bailey rămâne crâncen în faţa maică-sii. Vezi, spune el, familia asta e o glumă, şi-ţi mai spun o chestie pe gratis, şi tu ești o glumă de căcat, ce n-aş da să nu fii maică-mea. Ea s-a refugiat in bucătărie, cu un rău în tot corpul, dar el a venit după ea, adulmecând mirosul de sânge. Stă lângă chiuvetă, îngrozită de acel chip necunoscut, de ochii care i împlântă în spate ca un cuţit, privește ploaia de afară, copacii care se abandonează ploii şi întunericului care se apropie. Atunci îşi dă seama că râma l-a înghițit pe fiul ei sau fiul ei a înghițit râma, o să-i scoată ea râma din gură, se întoarce să-l înfrunte. Cum îndrăzneşti să-mi vorbești așa? îl mustră, ridicând bărbia ca să-l privească de sus. Ia să-ntoarcem noi foaia, vii şi urli şi dai din mâini, dar ai doisprezece ani şi încă faci în pat şi-n curând o să ai treisprezece ani, nu ştii nici pe naiba, dac-ai avea vreo idee despre ce se întâmplă, ți-ai pune imediat lacăt la gură. O clipă ține-n pumn râma, o vede zvârcolindu-se, o străfulgerare de frică se aprinde în ochii lui, după care masca duşmănoasă îi cade. În fața ei stă un copil și ar vrea să-l ia în brațe, dar chipul fiului său se asprește de dispreț. Poftim, spune el, iar vorbeşti ca proasta. Dosul mâinii ei l-a plesnit peste faţă înainte să-şi dea seama ce face, iar el o priveşte uluit, apoi îşi atinge obrazul ca şi cum ar testa dacă palma fusese reală. Zâmbeşte fals, lasă lacrimile să-i tâşnească din ochi, apoi ochii i se îngustează, ca și cum ar provoca-o să-l mai lovească o dată. Se dizolvă în fața lui, îşi priveşte în ochi fiul, căutându-l fără să-l găsească, văzându-l cum orbecăie prin întunericul din el…’ (pag. 150)
Ca prozator, Paul Lynch nu face – în acest roman – viața ușoară cititorilor sai. Proza sa este compusă din paragrafe relativ lungi, fiecare combinând gândurile și acțiunile eroinei și inserând dialogurile și vocile pe care aceasta le aude – pe cele reale și pe cele din gânduri sau coșmaruri. De multe ori eroina pare a raspunde mai degrabă unor urgențe de moment și împingând planurile și perspectivele mai largi, care ar fi oferit poate o cale spre salvare. Aici asocierile mele mi-au adus în minte acele relatări despre evreii din Europa anilor ’30, care, confruntați cu pericolul nazismului în expansiune, au refuzat plecarea în exil, fie deoarece au crezut că ‘dracul nu poate fi atât de negru’, fie deoarece erau prea legați sentimental sau material de locurile în care se născuseră și trăiseră până atunci, fie deoarece nu s-au putut despărți de familiile și de cei bătrâni rămași în urmă. După dispariția lui Larry, Eilish trebuie să se îngrijească de supraviețuirea familiei, care în afară de cei patru copii îl include și pe tatăl său, care se încăpățânează să continue să trăiască singur în pofida unei demențe progresive. Doar spre final, când nu mai rămâne nicio speranță și tot ceea ce există în jur este pe cale de a fi distrus, ea acceptă propunerea de emigrare spre Canada, unde trăia sora ei. Calea spre salvare devenise însă mult mai anevoioasă.
Ca cititor, am așteptat tot timpul ca ceva bun să se întâmple, ca salvarea să vină de undeva. Scriitorul este însă și din acest punct de vedere nemilos cu eroii și cu cititorii săi. La fiecare pagină întoarsă situația se agravează – pentru familia Stack și pentru țara în care trăiesc. Îmi pot doar imagina că lectura paginilor în care Lynch descrie orașul Dublin și întreaga țară cuprinse de flăcările războiului civil au produs un șoc emoțional multora dintre cititorii din această țară. Cât despre finalul cărții, el oferă o revelație pe care eu o pot compara doar cu scena finală a filmului ‘Planeta maimuțelor’, cel original din 1968 și în același timp face legătura cu o realitate din trecutul imediat și prezentul familiar tuturor europenilor.
Câteva dintre scenele antologice ale cărții crează suspense de primă calitate. Am ales spre exemplificare însă un fragment în care familia trăiește șocul bombardamentelor care pun în pericol propria lor casă, deoarece războiul ajunsese în cartierul în care locuiau. Nimic nu se poate compara cu o astfel de experiență, căci atunci când sunt amenințați pereții casei în care trăiesc, pentru eroi este amenințat întreg Universul:
‘… îl simte pe Bailey în spatele ei, lângă ușa de sticlă. Asta, ultima, a fost o rachetă, spune el. Aude plăcerea recunoaşterii în apare fără сар, vocea lui şi se întoarce, în întuneric îi doar membrele lungi în boxeri şi tricou. Dar tu de unde ştii? întreabă ea, clătinând din întorcându-se iar spre fereastră, un clopot de la o biserică marchează ora în întunericul albastru de vară, urmat în contratimp de dangătul slab al altui clopot, ca un simplu ecou al primului, după care aude bubuitul surd al unei noi explozii. Furia de care nu scapă oricât şi-ar frânge mâinile, tristețea care se abate asupra ei când închide fereastra şi se îndreaptă spre living, pe piept îi apasă o greutate şi abia mai merge, se reazemă cu mâna de blatul din bucătărie, închide ochii şi respiră adânc, are picioarele reci, nu mai ştie pe unde-i sunt papucii, adineauri îi purtai. Se cuibăresc sub o plapumă, în timp ce bombele continuă să cadă peste oraş în ritmul lent, constant, al unei tobe militare. Le spune copiilor că sunt în siguranţă, că ținta regimului sunt pozițiile rebelilor, nici ea nu crede asta, Molly scoate un zgomot ciudat din gât la fiecare explozie. Ben e treaz şi nu vrea să stea în pătuț. Eilish dă drumul la radio şi aşteaptă ştirile internaționale, nu se vorbeşte deloc despre ce se întâmplă.’ (pag. 213)
Cântă Profetul zadarnic în desert? Romanul lui Paul Lynch – puternic, expresiv, dur și emoțional – este un avertisment care nu poate fi respins cu argumentul ‘aici nu se poate întâmpla’. În fapt, alunecările în întunericul dictaturii s-au întâmplat în trecut și sub forme diverse se întâmplă și astăzi. Libertatea nu este o stare firească, ea se află tot timpul sub atac din partea totalitarismelor sub formele lor cele mai diverse, de la promițătoarele miraje de inginerie sociala și egalitarism utopic până la naționalismele exacerbate și populismele care caută în ‘ceilalți’ țapii ispășitori. Pentru ca întunericul să nu cuprindă locurile în care trăim, pentru ca istoria să nu se repete în registrele sale cele mai tragice, trebuie să credem că ‘și aici se poate întâmpla’ și să luptăm ca acest lucru să nu se petreacă. Aceasta este cred lecția lecturii acestui roman fascinant, care este înainte de toate un strigăt puternic de avertisment.
