The End of Oak Street (2026)
Regia: David Robert Mitchell
Distribuția: Anne Hathaway, Ewan McGregor, Christian Convery, Maisy Stella
The End of Oak Street este cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului David Robert Mitchell, lansat recent în cinematografele din întreaga lume.
Distribuția filmului este promițătoare, cei doi actori principali fiind Ewan McGregor și Anne Hathaway (aflată într-o perioadă înfloritoare a carierei sale, după succesul înregistrat deja cu alte două producții în care joacă anul acesta : The Devil Wears Prada 2, de David Frankel și The Odyssey a lui Nolan).
În The End of Oak Street, Hathaway devine aproape de nerecunoscut, pentru că schimbă registrul cu care ne obișnuise, acela în care se folosește de atuurile feminității sale debordante. Aici ea este Denise, o femeie mereu în alertă, nevoită să se lupte mai ceva ca un bărbat, în încercarea disperată și aproape imposibilă de a-și proteja cei doi copii, pe Audrey (Maisy Stella) și Brian (Christian Convery).
Mitchell încearcă pe cât posibil să ofere o perspectivă diferită asupra unei narațiuni cinematografice , care a mai fost abordată și transpusă vizual și cu alte ocazii, și care se referă la invazia și încălcarea habitatului uman de către o “entitate necunoscută” teleportată din alte timpuri.
The End of Oak Street reușește până la un punct să evite anumite asocieri și clișee inerente mult mai consacratului film Jurassic Park, devenit un adevărat fenomen pentru generația căruia i se adresa la momentul respectiv, în anii ’90. Pentru un privitor familiarizat cu întreaga serie de filme cu dinozauri care amenință specia umană cu extincția, comparațiile cu ceea ce a reușit să realizeze Spielberg sunt inevitabile.
Adevărul este că devine dificil să oferi noutate într-un gen cinematografic care pare că și-a epuizat demult posibilitățile.
Ce se întâmplă când dinozaurii decid că a venit timpul să se mute alături de oameni în cartier?
Se declanșează lupta dintre prădător și pradă, ce ține de capacitatea oricărei specii de a își menține intact instinctul de conservare.
Prima reacție a familiei Platt este aceea de a se baricada în casă, așteptând să găsească cea mai bună soluție pentru a fugi din calea unui pericol, atunci când inegalitatea de forțe este mai mult decât evidentă. Câinele credincios al familiei , Starbuck, este „vedeta” filmului deoarece acesta devine mesagerul lor, cel care simte și anunță prezența unui pericol.
Regizorul recurge firesc la o serie de efecte speciale și alege utilizarea CGI-ului pentru a reuși să redea amploarea dezastrului. Locuitorii cartierului Oak sunt striviți de giganții lăsați să „zburde liber” pe stradă, fie ei zburători sau târându-se pe sol. Dinozaurii impresionează prin ferocitatea lor. În mijlocul unei aparente pustietăți, se remarcă forța, viteza și în special viclenia cu care se strecoară aceste creaturi respingătoare în viața locuitorilor din cartier, făcându- i să devină de nerecunoscut. Tot ceea ce se întâmplă să le stea în cale devine automat următoarea “masă”, de altfel esențială pentru supraviețuirea speciei.
Chiar dacă există o lentoare în desfășurarea acțiunii și a evenimentelor care premerg întâlnirea fatidică dintre oameni și dinozauri, filmul oferă satisfacții nenumărate la capitolul montaj și imagine, acolo unde fiecare cadru dezvăluie opțiunea estetică a regizorului pentru folosirea culorilor suprasaturate.
O altă întrebare care suscită interesul de foarte multă vreme este : De ce au dispărut dinozaurii?
Ceea ce întreține suspansul este acel element neașteptat, surpriză, prezent în majoritatea filmelor de acest gen, (The End of Oak Street nu face excepție), o senzație permanentă că dinozaurii apar de nicăieri, atunci când te aștepți mai puțin și atacă pe oricine îndrăznește să se opună sau să îi confrunte, pentru că ei sunt adevărații aparținători ai teritoriului pe care l-au “cucerit”, intrușii fiind chiar oamenii care locuiau în acel cartier.
Sunt momente în care intervine o întrebare firească : mai este necesară realizarea unui alt film cu dinozauri? Privit din acest punct de vedere, Mitchell dovedește dexteritate în alegerea speciilor de dinozauri pe care îi va prezenta spectatorilor (există o varietate mare în acest sens) , astfel încât acestea să nu cumva să coincidă cu ceea ce s-a mai văzut în trecut pe ecran. El mută cu meticulozitate atenția de la Tyrannosaurus Rex sau Velociraptor, vedetele altor filme, către Alozaur sau Stegozaur și nelipsitul Pterodactil.
Pasionații de trecutul îndepărtat al Pământului vor găsi de-a dreptul reconfortantă și incitantă această expunere în mișcare a misterioasele creaturi, despre care au citit cu siguranță, doar în cărți.
Familiaritatea situațiilor prezentate pe ecran în The End of Oak Street este alimentată de senzația neîncetată că : „parcă am mai văzut undeva secvența asta”. Cea mai la îndemână referință fiind Poltergeist (1982), în regia lui Tobe Hooper, în care se prezintă anumite activități paranormale apărute de nicăieri .
Dincolo de specificitatea impusă de genul science-fiction, povestea filmului se susține în măsura în care, fiecare dintre spectatori va avea răbdarea și va fi dispus să ia ca atare convenția propusă de regizor. Filmul este dedicat familiei și oferă totodată șansa reîntoarcerii în anii ’80 , atât de necesară pentru generațiile actuale care vor alege să-l urmărească pe ecranul imens al unei săli de cinema.
Filmul rulează în cinematografe fiind distribuit de Vertical Entertainment.
