Sage femme (2017)
Regia: Martin Provost
Distribuția: Catherine Deneuve, Catherine Frot, Olivier Gourmet
‘Sage femme’ (titlul cu care a fost distribuit în România este ‘Ce știi tu despre mine’) realizat în 2017 de Martin Provost a fost pentru mine o surpriză și nu îmi este clar de ce filmul a fost subapreciat la vremea lui de o parte din public și de juriile premiilor anuale ale cinematografiei franceze și europene. Se poate spune că este un film de autor, fiind scris și regizat de Martin Provost, un regizor care a realizat cel puțin un film superb – ‘Seraphine’. Chiar dacă nu reușește să ajungă la puterea și originalitatea de acolo, Provost crează două personaje feminine remarcabile și le aduce împreună pemtru a le interpreta pe cele doua Catherine – Frost și Deneuve – în două roluri care au șansa, fiecare dintre ele, să intre printre cele mai bune ale carierelor lor. Calitatea interpretărilor și gentilețea abordării situațiilor delicate detașează acest film de plutonul melodramelor de familie (doar) rezonabile.
Titlul original include un subtil joc de cuvinte, care este expus celor atenți sau preveniți chiar în generic. ‘Sage-femme’ înseamnă în franceza ‘moașă’, și așa apare în primul moment pe generic, pentru ca, după câteva secunde, liniuța să dispară și să rămânem cu ‘Sage femme’, adică ‘femeie înțeleaptă’. La care dintre cele doua eroine principale ale filmului se referă titlul și dacă vreuna dintre ele îl merită vor judeca spectatorii. Claire Breton are 49 de ani și este moașa de care orice mamă și-ar dori să fie asistată la naștere. Devotată profesional, viața ei privată pare însă a fi pustie. Este singură, mamă a unui băiat care face studii ezitante de medicină. Maternitatea la care lucrează urmează să se închidă, făcând loc unui spital uriaș, care pare a avea că scop producția de copii prin metode industriale. Întoarsă de la o gardă istovitoare, primește un mesaj de la o femeie cu care nu ar dori să aibă nimic de-a face. Este Béatrice, fosta amantă a tatălui ei, cea care îl părăsise cu peste 30 de ani în urma, declanșând decizia acestuia de a se sinucide din disperare. Într-un fel, Béatrice este la sursa vidului și impasului din viața ei. Dar tocmai atunci, această femeie care pare să nu fi avut alt scop în viață decât devorarea a tot ceea ce produce plăcere (inclusiv bărbații) are nevoie de ajutor. Nu vă speriați, nu am povestit prea mult, tot ceea ce am scris aflați în primele cinci minute ale filmului. În rest, veți urmări întâlnirea dintre cele doua femei, evoluția relației dintre ele, felul în care fiecare schimbă viața celeilalte. Este o poveste emoționantă și presărată cu surprize.
Eu sunt de părere că atunci când se întâlnesc pe scenă sau pe ecrane mari actori, când sunt bine îndrumați și când colaborează cu placere, ei nu se pun în umbră unul pe celalalt (sau cealaltă), ci dimpotrivă, își amplifică reciproc farmecul și expresivitatea. Întâlnirea din ‘Sage femme’ dintre cele două uriașe Catherine ale filmului francez este încă o confirmare. Cele două personaje au caractere și destine opuse din multe privințe și au multe motive să se urască (în special una dintre ele). Catherine Deneuve radiază nepăsare și frivolitate amestecate cu fragilitate și spaimă în rolul femeii care își trăiește viața cu toate excesele, preocupată doar de plăcerile sale, până când vârsta și boala o ajung din urma. Catherine Frot joacă rolul unei femei care și-a dedicat viața prea mult altora și care realizează că vidul din viața personală poate și el duce la dezechilibru. Fiecare dintre cele două femei va învăța să iubească într-un fel pe care nu-l cunoșteau până atunci. Melodramă? Desigur, dar bine dozată, credibilă, omenească.
Câteva dintre scenele cele mai formidabile ale filmului sunt scene de nașteri. Toate sunt autentice. Catherine Frot a învățat meseria de moașă și ceea ce vedem pe ecran sunt nașteri reale (filmate – din motive legale – în Belgia, cu acordul mamelor și al familiilor). Intriga secundară pune în discuție meseria de moașă și felul în care asistența medicală (în domeniul maternității aici, dar valabil în multe alte ramuri) devine o industrie. Ar merita să fie subiectul principal al unui film sau al mai multora. Există și o intrigă secundară romantică, mult mai schematică, dar cel puțin ea mi-a oferit prilejul să-l revăd pe Olivier Gourmet, un actor pe care-l apreciez mult. O revedere oferă și rolul episodic pe care-l joacă Mylène Demongeot, mare vedetă a anilor ’60, aflată aici la penultimul său rol pe marile ecrane. De fapt, deci, aproape ‘La revedere!’. Sunt multe motive, deci, pentru a căuta și a vedea acest film emoționant, bine scris, regizat cu discreție și sensibilitate, și interpretat de cele două Caterine Mari.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
