Filme Filme americane

Forța spațială (2020) – cea mai reușită satiră a spiritului american

Space Force (2020) – Forța spațială
Realizatori: Steve Carell, Greg Daniels
Distribuția: Steve Carell, John Malkovich, Ben Schwartz

Te-ai plictisit de filmele puternice, în care trebuie să cauți simboluri sau să identifici diverse subiecte de anvergură? Vrei să te relaxezi în compania celor dragi, urmărind o comedie de zile mari? Atunci „Forța spațială” este exact istoria de care ai nevoie. Conceput special pentru Netflix, serialul urmărește aventurile generalului Mark R. Naird, primul conducător al așa-zisului departament „Forța spațială”.

De ce acest serial este cea mai eficace și inedită satiră a spiritului american? Pentru că exploatează natural toate clișeele lui, începând de la prezența unui Președinte care dă ordine pe Twitter și până la un specialist pe social media marketing care trebuie întemnițat ca să nu plaseze ceva pe Internet.

Generalul Mark R. Naird, interpretat de carismaticul Steven John Carell, mi s-a părut aidoma unui Don Quijote, care luptă cu morile de vânt, încercând să realizeze expres ordinul Președintelui: „Cizme pe lună”. Una dintre frazele care mi-au provocat hohote de râs a fost cea legată de: „Nu contează proveniența cizmelor, dar picioarele din ele vor fi cu siguranță americane”.

Ce nu are acest Don Quijote este un Sancho Panza de încredere, pentru că acest rol i-a revenit omului de știință Adrian Mallory, interpretat de sarcasticul și memorabilul John Malkovich. Jocul artistic al acestuia a fost un veritabil deliciu de-a lungul întregului sezon.

Sinceră să fiu, nu aveam cele mai mari așteptări de la acest prim sezon, deoarece nu sunt fana filmelor care satirizează realitățile, dar m-am înșelat amarnic, deoarece serialul păstrează o linie de subiect evidentă, scoțând în față valori inerente și individuale ale poporului american, cum ar fi: devotamentul, naționalismul, eroismul abstract și, pe alocuri, absurd, dar mai ales dragostea față de națiune.

SPACE FORCE

Este de remarcat alegerea inedită a tuturor actorilor, care de multe ori transmiteau un sarcasm natural, fără pic de răutate. Situațiile în care eroul central bate în ideea de unitate națională și descoperă că este înconjurat, de facto, de emigranți sosiți din cele mai diverse colțuri ale lumii, sunt cu atât mai amuzante, cu cât reflectă obtuzitatea poporului american în anumite aspecte.

Deși criticii de film din America nu l-au întâlnit cu brațele deschise, serialul are o audiență destul de bună în Europa, iar acest lucru e de la sine înțeles. Ce mi-a plăcut în mod special la această peliculă? În primul rând, selecția de autori, care a asigurat succesul serialului, în mare parte. În al doilea rând, umorul destul de fin a avut impact. Și, nu în ultimul rând, exploatarea inedită a clișeelor și stereotipurilor legate de spiritul uman.

Cred că pentru un weekend lejer și descărcat, acest serial va fi extrem de potrivit, oferindu-ți hohote sănătoase de râs și un echilibru emoțional pe măsură. În plus, fanii lui Carell și a lui Malkovich vor avea parte de un deliciu artistic.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii:  gadgetreport.ro, soundofscience.info, news.ro)

Articole similare

Monsters University (2013)

Mihaela

How to Train Your Dragon (2010)

Mihaela

Easy Rider (1969)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult