Carti Carti de istorie

O viață de eșecuri travestite în victorii, biografia unui om al vechiului regim: Amiralul Horthy

”Amiralul Horthy, regentul Ungariei”, de Catherine Horel
Editura Humanitas, Colecția Istorie, București, 2019
Traducere din limba franceză de Lia Decei

Catherine Horel este director de cercetare la CNRS și specialistă în istorie central-europeană modernă. Membră în numeroase organizații internaționale, predă la Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne, iar domeniile sale de cercetare explorează structurile socio-politice ale Imperiului Habsburgic, istoria urbană și istoria evreilor. Această prezentare destul de aridă, furnizată pe o pagină a Universității Central-Europene, nu îmi spune mare lucru și nu mă apropie de o autoare pe care am ratat la mustață să o cunosc anul trecut, când a vizitat România și a lansat „Amiralul Horthy” la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. (Dacă tot veni vorba, librăria a reînceput lansările de carte chiar și în pandemie, transmițându-le online, pe pagina de Facebook a editurii.) În schimb, dacă sunteți cunoscători ai limbii franceze – sau chiar dacă nu sunteți, știm cu toții că sună bine – puteți asculta o emisiune difuzată de Tilos Radio FM, un post maghiar, și preluată pe YouTube aici.

Dincolo de interesul meu pentru a-i asculta vocea, lucru ce mi se pare esențial când fac cunoștință cu un autor sau o autoare noi, emisiunea mi-a furnizat și câteva idei notabile despre argumentele care au stat la baza cercetării și redactării volumului „Amiralul Horthy”, apărut la Editura Humanitas, în Colecția Istorie, în 2019. Salut, după obicei, munca fenomenală a traducătoarei Lia Decei și a întregii echipe editoriale. Să traduci și să adaptezi non-ficțiune, mai ales istorică, într-un moment sensibil și pe un subiect mereu delicat, nu este deloc ușor, iar eu cred că s-au achitat de misiune cu brio.

„În opinia mea, să scrii o biografie doar din motive pragmatice nu este niciodată suficient”, spune autoarea în materialul audio citat, suprapunând ideea peste cea emisă într-un interviu publicat de Historia după venirea dumneaei în România, anume că relațiile apropiate dintre Ungaria și Franța l-au sugerat drept personaj evident. Biografia a apărut, în original, în 2014, într-o perioadă în care figura amiralului Horthy apărea tot mai frecvent în discursurile politice, fiind „așezat pe piedestal de regimul Viktor Orban, în galeria eroilor națiunii maghiare” – potrivit prezentării de pe coperta spate a volumului tradus la noi.

Nu am citit cartea din perspectiva unei experte și nici măcar a unei pasionate, pentru că, oricât aș iubi istoria, perioada interbelică și Al Doilea Război Mondial rămân pentru mine prea puțin explorate pentru a putea emite opinii structurate pe marginea lor. Am citit-o așa cum ar citi-o oricare dintre noi, de dragul unei perspective diferite decât cea frugală a manualelor de istorie sau decât a versurilor unei melodii patriotice care povestește despre „fascismul mondial” care ne-a răpit Ardealul și i l-a dat… lui Horthy.

În cele peste 400 de pagini ale sale, volumul nu se limitează la a-mi clarifica mie episoadele cețoase dintr-o istorie predată cu niște zeci de ani în urmă, la școală. Așa cum spune și autoarea, biografia amiralului Miklós Horthy, regent al Ungariei timp de 24 de ani, începe înainte ca acesta să aibă un rol politic sau chiar militar, și dincolo de urmărirea fidelă a tuturor episoadelor din viața sa este și o radiografie cât se poate de amănunțită a situației interne și externe din țara sa.

„Tratatul de la Trianon semnat la 4 iunie 1920 consacră dezmembrarea Ungariei inițiată de ocupația trupelor cehoslovace și românești începând din toamna anului 1918. Ungaria pierde 70% din teritoriul ei și trei milioane de locuitor: un maghiar din trei se găsește în situația de minoritate într-o nouă țară.” Descrierea doliului care a amorțit țara după tratatul „calificat de presă ca dictat”, foarte plastică, în stil documentar, este doar una dintre succesiunile de pagini care m-a ajutat să vizualizez o situație scenă cu scenă. „(…) în domeniul economic, situația în Ungaria după Primul Război Mondial se dovedește în mod special precară: țara a pierdut o mare parte din zonele sale industriale în favoarea statelor vecine, iar relațiile cu aceste țări nu permit Ungariei să stabilească contacte în vederea schimburilor economice.”

Tot de mare interes pentru mine, personal, dar poate și pentru alții care se documentează despre măsurile de control și presiune politice aplicate de diverse regimuri, este  și „clasamentul ziarelor după tendințele lor mai mult sau mai puțin favorabile”. De la Az Est („Seara”) și Magyarorszag („Ungaria”), considerate „evreiești, antinaționale, subiect pentru urmăriri în orice caz” la Pesti Naplo („Cotidianul Pestei”) și 8 Orai Ujsag („Jurnalul de la ora opt”) – „parțial distructive, de tendință francmasonică”, și până la Pesti Hirlap („Jurnalul Pestei”) – „destul de obiectiv, dar în definitiv evreu”, peisajul jurnalistic național este definit în termenii (presupusei) afilieri(i) politice, iar ca tiraj opoziția depășește, cu peste dublul exemplarelor, publicațiile „apropiate de guvern”. Mi s-au părut fascinante atât paginile dedicate, cât și cele care descriu multe alte domenii tot din perspectivă politică, fie acestea culturale, sociale sau economice.

Altă parte plină de momente a-ha! este și cea dedicată relațiilor externe, la care aveam eu o bănuială că Ungaria trebuie să fi excelat, din moment ce pare să scoată mereu din pălărie câte o înțelegere sau un acord care să îi permită ori faciliteze câte ceva. „În cele din urmă, relațiile cu Italia rămân pivotul politicii externe maghiare. Pentru Italia, Ungaria reprezintă poarta de intrare în Europa Centrală. După victoria contrarevoluției, ea practică o politică de penetrare economică și, mai ales, culturală în Ungaria.” Nu m-aș fi gândit niciodată la institutele culturale ca la centre de propagandă politică – și totuși este logic! Am zâmbit și mi-am amintit de afirmațiile istoricului și jurnalistului Thierry Wolton, care, într-un interviu pe care i-l luam la începutul anului trecut, avertiza cu privire la „amenințarea subversivă a Chinei” și cita toate manifestările culturale prin intermediul cărora s-ar manifesta ea.

O altă sferă în care, conceptual, îmi vine greu să intuiesc conexiuni, este cea a politicilor religioase sau religiei politizate; totuși, tabloul zugrăvit de Horel despre o țară care s-a aflat mereu la confluența câtorva confesiuni extrem de puternice explică multe tendințe. Tot avansând, pagină după pagină, și mormăind în barbă, am ajuns dincolo de jumătatea cărții și iată-mă deja în plin Al Doilea Război Mondial, din care Ungaria nici măcar nu a făcut parte… o perioadă. „Abia la 26 iunie 1941, după atacarea Uniunii Sovietice de către germani, trupele maghiare participă cu adevărat la ostilități. Or, Ungaria nu are – în afara conflictului ideologic – niciun scop, nicio revendicare în războiul împotriva URSS.” Pentru a-i ilustra situația, autoarea citează un dialog raportat între însărcinatul cu afaceri maghiar la Washington și un înalt funcționar al Departamentului de Stat:

„- Ungaria este republică?
-Nu, domnule, este regat.
-Aveți prin urmare rege?
-Nu, avem un amiral.
-Aveți prin urmare flotă?
-Nu, pentru că nu avem mare.
-Aveți revendicări față de cineva?
-Da.
-Față de SUA?
-Nu.
-Față de Anglia?
-Nu.
-Față de Rusia?
-Nu.
-Atunci față de cine aveți revendicări?
-Față de România.
-Veți intra, prin urmare, în război contra României?
-Nu, domnule, suntem aliați.”

Ați ghicit: amiralul cu pricina este chiar protagonistul cărții, despre care v-am spus puține, spre deloc, tocmai pentru că, în ciuda întoarcerii sale pe toate fețele și a faptul că este, incontestabil, una dintre figurile centrale ale unei perioade istorice îndelungate, mi se pare mult mai fascinant contextul decât personajul în sine. Este adevărat că autoarea urmărește cele mai mici detalii, de la pasiunile tânărului cadet până la ițele sale familiale, de la ultragiul și controversa iscate de crimele de la Novi Sad (în urma cărora Tito a solicitat să fie declarat criminal de război) până la încercările de a salva o parte dintre evreii din Budapesta, după ce trupele germane au preluat controlul absolut (în carte se povestește un episod tare interesat, în care acestora li se face rost de documente suedeze, pentru a fi protejați), și incluzând ultimii ani ai vieții sale, petrecuți într-un exil molcom în Portugalia. Și totuși, protagonistă mi se pare, mai degrabă, Ungaria însăși, și în special o Budapestă de care mi s-a făcut un dor nebun citind; paragrafele dedicate asediului de către trupele sovietice, în special, m-au întristat nespus, fiindcă pomenesc despre distrugerea parțială a minunatelor poduri de peste Dunăre, din fericire refăcute.

„Regimul Horthy și personalitatea regentului fac obiectul mai multor discuții, prima ținând de natura regimului. Munca istoricilor a permis să fie revizuită vulgata difuzată de istoriografia comunistă, care-l considera fascism, respectiv „clericalo-fascism”, în funcție de categoriile de gândire din anii ´50. Opinia publică admite acum diferența dintre regență și dictaturile totalitare fasciste și naziste. Însă definiția regimului pune încă probleme, pentru că acesta nu dispune de o veritabilă ideologie”, este una dintre concluziile Catherinei Horel, spre final. Nici „cuceritor precum Arpad, nici legislator precum Ștefan cel Sfânt, nici fondator precum Szecheny și cu atât mai puțin un rebel pe măsura lui Racoczi, Tököly sau Kossuth”, Miklós Horthy este prezentat în cheie critică și obiectivă de autoare, ca personaj de prim rang într-o „istorie ale cărei ecouri în prezent încă sunt vii.”

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Maison-heinrich-heine.org, Ziarulprofit.ro)

Articole similare

Momente, de I.L. Caragiale

Jovi Ene

Aici Mircea Carp, sa auzim numai de bine!, de Mircea Carp

Delia Marc

Ultimele zile cu Adolf Hitler, de Erich Kempka

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult