Eddington (2025)
Regia: Ari Aster
Distribuția: Joaquin Phoenix, Deirdre O’Connell, Emma Stone, Pedro Pascal
‘Eddington’, al patrulea film al regizorului american Ari Aster, mi-a amintit din multe puncte de vedere de unele dintre filmele recente ale lui Radu Jude. Realizat în 2025, filmul privește înapoi spre prima jumătate a anului 2020, o perioadă care pare în același timp foarte aproape (trecuseră doar 5 ani!) și simultan aparținând unei alte epoci istorice. Erau primele luni ale pandemiei, Statele Unite și întreaga planetă învățau să se confrunte cu virusul invizibil și ucigător și o făcea prin izolări și măști mai mult sau mai puțin impuse. În plus, SUA aflată în an electoral, era zguduită de cazul George Floyd și de incidentele și demonstrațiile care au urmat. Precum regizorul român, Ari Aster pune cu acest film în fața americanilor o oglindă în care mulți refuză să privească – cea a unei națiuni polarizate, bântuite de ignoranță și de teorii conspirative, și mai ales profund divizate. Lumea începea să se schimbe ireversibil. Precum Jude, și Ari Aster le arată spectatorilor o galerie de situații și de relații sociale pe cât de colorată și uneori de exagerată (dar exagerarea este o unealtă artistică), pe atât de adevărată în esență. Supărător de adevărată, mai ales că – spre deosebire de multe alte filme teziste ale Hollywoodului corect politic – Aster refuză să-și orienteze spectatorii spre concluzii.
Daca am fi obligați să categorisim acest film, l-am incadra în genul westernului contemporan. Acțiunea se petrece într-un orășel imaginar din deșertul sud-vestului american, la marginea unei rezervații a indienilor care probabil cândva populau întreaga regiune. Eroul principal, un șerif pe nume Joe Cross, se confruntă cu un primar corupt care încearcă să impună construcția unui centru de date al unei mari corporații. Cei doi sunt despărțiți nu doar de un conflict economic, ci și de unul de principii (Joe este un individualist și nu dorește să impună restricțiile pandemiei) dublat de o istorie personală legată de soția lui Joe. Tinerii orașului sunt mai mult preocupați de incidentele rasiale din restul Americii, incercând să replice local ceea ce văd la posturile de televiziune. Decizia lui Joe de a intra în politică și a candida la alegerile pentru postul de primar va duce la o succesiune de evenimente în care haosul pare a pune stăpânire pe întregul oraș.
Spectatorii ar putea privi personajele acestui film ca pe un microcosmos al Americii întregi. Aș fi precaut în a căuta o cheie precisă, căci scenariul (scris tot de Ari Aster) dorește să sublinieze exact anarhia situațiilor și dezorientarea personajelor, care par a fi incapabile de a-și rezolva diferendurile prin alte metode decât violența. Aster nu se fereste să creeze situații incomode și șocante pentru a descrie o realitate incomodă și șocantă. Joaquin Phoenix crează încă unul dintre rolurile sale atipice. Portretul este complex și evoluția surprinzătoare a personajului este permanent interesantă și credibilă. Emma Stone nu are șansa unui rol complet definit, istoria sa personală cu rivalul soțului mi s-a părut confuză. Întreaga distribuție își face datoria trasând contururile unei comunități bolnave. Cinematografia lui Darius Khongi, de trei ori nominalizat la Premiile Oscar, este excepțională – adaptată tonului filmului, urmărind cu atenție personajele și construind metafore vizuale expresive și spectaculoase. ‘Eddington’ este un film care reușește să spună multe despre America începutului celui de-al treile deceniu tocmai pentru că nu-și propune să demonstreze să impună o viziune sau alta, ci prezintă spectatorilor imaginea a ceea ce cineastul a văzut cu proprii săi ochi.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
