„cineva strânge în pumn inima mea. cine”, de Lavinia Bălulescu
Editura Cartier, Chișinău, 2026
Volumul Laviniei Bălulescu, cineva strînge în pumn inima mea. cine, propune o explorare intensă a identității feminine aflate într-un moment de tensiune și reconfigurare. Discursul liric nu urmărește o reconstrucție liniștitoare a sinelui, ci mai degrabă investighează zonele de ruptură, acolo unde experiența maternității destabilizează și fragmentează o identitate deja fragilă. Cartea se construiește în jurul unei inadecvări persistente, resimțite de subiectul liric în raport cu propria viață. Femeia apare prinsă între două versiuni ale sale, fără a reuși să se instaleze pe deplin în niciuna dintre ele. Există un înainte și un după, dar nu există o continuitate între aceste două stări, ci mai degrabă o fisură care separă și tensionează. Această discontinuitate produce o stare de incertitudine constantă, în care identitatea nu mai poate fi fixată, ci doar negociată și renegociată.
Maternitatea, departe de a funcționa ca un reper stabil, devine un teritoriu al neliniștii. Relația cu copilul nu este idealizată, ci surprinsă în ambivalența ei: între apropiere și distanță, între tandrețe și epuizare. Conștiința poetică nu se regăsește spontan în acest nou rol, iar această lipsă de adecvare generează un sentiment de alienare. Faptul de a deveni mamă nu aduce cu sine un sens clar, ci mai degrabă deschide un cîmp de întrebări și incertitudini.
Poezia Laviniei Bălulescu se remarcă printr-un caracter confesiv controlat, în care experiența personală este filtrată printr-un limbaj precis și reținut. Nu este vorba despre o revărsare discursivă, ci despre o atenție constantă la detaliu și la economia expresiei. Imaginile provin din cotidian, din gesturi și situații familiare, dar sunt încărcate de o tensiune interioară care le depășește aparența banală. Spațiul domestic devine astfel locul în care se manifestă cel mai acut criza identitară.
Un element semnificativ al volumului îl constituie prezența fragmentelor de dialog dintre mamă și fiică. Aceste secvențe introduc o dimensiune de imediat și autentic, dar în același timp pun în evidență diferența dintre cele două niveluri de percepție. Vocea copilului este directă și lipsită de ambiguitate, în timp ce vocea mamei este marcată de ezitare și fragmentare. Între ele se conturează un spațiu de tensiune care reflectă dificultatea de a construi o relație transparentă și lipsită de resturi neînțelese.
Volumul chestionează constant rolurile atribuite femeii, atît în plan social, cît și în cel familial. Aceste roluri nu sunt asumate fără rezerve, ci sunt analizate critic, din interiorul unei experiențe care nu se conformează așteptărilor. Femeia nu reușește să coincidă cu imaginea pe care aceste roluri o presupun, iar această nepotrivire devine un punct central al discursului poetic. Există o distanță permanentă între ceea ce ar trebui să fie și ceea ce este. Această distanță generează o formă de singurătate care nu ține de absența celorlalți, ci de imposibilitatea de a se regăsi în propriul statut. Subiectul liric este înconjurat de relații, dar rămîne, în esență, izolat în propria conștiință. Iar maternitatea nu anulează această izolare, ci o amplifică, transformînd-o într-o experiență acută și persistentă.
În căutarea unui sens al maternității, discursul poetic traversează o serie de stări-limită. Depresia, epuizarea și sentimentul de neadaptare nu sunt evitate, ci integrate în structura volumului. Poezia nu oferă soluții și nu propune o depășire a acestor stări, ci le expune ca parte constitutivă a experienței. Această asumare a vulnerabilității conferă textului o forță aparte.
La nivel stilistic, volumul se remarcă printr-un limbaj sobru, lipsit de ornament, care privilegiază precizia și claritatea. Fragmentarismul și discontinuitatea nu sunt doar procedee formale, ci reflectă fidel starea interioară a subiectului liric. Ritmul este adesea alert, iar construcția poemelor sugerează o gîndire în permanentă mișcare, incapabilă să se fixeze într-o formă definitivă.
În ansamblu, cineva strînge în pumn inima mea. cine este un volum care explorează cu luciditate și fără concesii experiența maternității și a identității feminine. Fără a apela la formule consolatoare, cartea propune o confruntare directă cu fragilitatea și cu limitele propriei existențe, transformînd această vulnerabilitate într-un principiu poetic coerent și puternic.
