Puțină lume (mai) știe astăzi, dar a existat un Ploiești interbelic fermecător, stilat, vibrant, foarte probabil cel mai bogat oraș din Vechiului Regat, iar mai apoi din România Mare. Chiar dacă a plătit scump acea bogăție, în ambele războaie mondiale, așa cum s-a documentat în multe lucrări apărute după 1990 (violența atrage atenția mult mai mult decât viața pașnică), Ploieștiul interbelic merită și trebuie cunoscut, mai ales de către cei care-l locuiesc acum. Demersul lui Alin Tomozei de a publica impresionatul volum „Patrimoniul istoric al Ploieștiului: case, oameni si destine” (Editura ATOM, Ploiesti, 2026) este una dintre cele mai solide și ofertante invitații la acest lucru din ultimul timp. Autorul nu este la prima aventură, el publicând o monografie (în trei volume) intitulată „Trecând prin Ploiești” (2021-2022). Dacă ar fi existat un premiu prahovean anual care să fie acordat unei cărți, în mod sigur, cartea lui Alin Tomozei ar fi fost printre primele trei nominalizări. Cum așa ceva nu există, nu ne rămâne decât să-l luăm la întrebări pe autorul ei.
– Domnule Alin Tomozei, sunteți autorul unui volum impresionant și vast despre trecutul orașului Ploiești, intitulat „Patrimoniul istoric al Ploiestiului – case, oameni si destine”, o carte de peste 700 de pagini, recent a aparut la editura ATOM din Ploiești. Cum v-a venit această idee și cât timp ați muncit pentru a asambla/aduna toate aceste informații și fotografii?
Ideea acestei cărți nu a apărut dintr-odată, ci s-a conturat în timp, firesc, din pasiunea mea pentru istoria Ploieștiului și din dorința de a păstra vie memoria orașului prin documente, imagini și povești adevărate. Geneza acestui volum se află, fără îndoială, în proiectele editoriale anterioare pe care le-am dedicat Ploieștiului.
Un prim pas important a fost lucrarea „Traversând Ploieștii”, apărută în trei volume în anii 2021 și 2022 la Editura ATOM, o amplă monografie fotografică a orașului, de peste 1.000 de pagini și aproximativ 3.000 de fotografii provenite din diverse surse, cele mai multe din fototeca ATOM. Această lucrare, semnată de mine, a reprezentat o adevărată fundație documentară și afectivă pentru ceea ce avea să urmeze.
Un alt reper important a fost volumul „Centrul civic Ploiești în proiecte 1950–1990”, apărut în 2024 la aceeași editură și semnat de fratele meu, Alec Tomozei. În cadrul acestuia, capitolul al IX-lea, intitulat „Clădiri istorice de ieri și de astăzi”, reunește numeroase articole scrise de mine din postura de colaborator. Și această experiență a contribuit la consolidarea ideii unei lucrări dedicate patrimoniului construit al orașului.
O motivație importantă în decizia de a publica această carte — pe care o consider, prin modul de abordare, una aproape unicat la nivel național — a venit și din interesul manifestat de mulți apropiați: prieteni, colegi, cunoscuți, oameni curioși să afle povestea vechilor case ale Ploieștiului și istoria ascunsă în spatele acestor ziduri. De multe ori, întrebările lor simple: «Cine a locuit aici?», «Ce a fost această casă?», «De ce arată astfel?» m-au făcut să înțeleg cât de mare este nevoia de a aduce aceste povești la lumină.
Așa s-a născut volumul „Patrimoniul istoric al Ploieștiului: case, oameni și destine”, nu doar o carte despre clădiri, ci despre oamenii care le-au ridicat, despre destinele care le-au traversat și despre identitatea unui oraș care merită cunoscut și respectat.
Munca de documentare s-a întins pe parcursul mai multor ani și a presupus cercetare atentă în arhive, biblioteci, presa vremii, colecții particulare și albume vechi. Fiecare fotografie și fiecare informație au fost căutate, verificate și așezate cu grijă în contextul lor istoric. A fost un efort considerabil, dar făcut cu bucurie și cu sentimentul că aduc o modestă contribuție la recuperarea memoriei Ploieștiului.
– Cum ați descrie în puține cuvinte Ploieștiul interbelic? Era mult diferit față de actuala capitală a județului Prahova?
Ploieștiul interbelic a fost, în puține cuvinte, un oraș viu, elegant, prosper și plin de energie. Era unul dintre cele mai dinamice centre urbane ale României, impulsionat de industria petrolieră, de comerț și de spiritul întreprinzător al locuitorilor săi. Avea un farmec aparte, dat de arhitectura elegantă a clădirilor, de bulevardele animate, în special Bulevardul Independenței, de vechea Calea Câmpinii și strada Lipscani, pline de viață comercială, dar și de restaurantele și barurile faimoase ale epocii, unde se întâlneau oameni de afaceri, intelectuali și artiști, într-o atmosferă urbană efervescentă și rafinată.
Față de Ploieștiul de astăzi, diferențele sunt mari, nu doar în ceea ce privește aspectul urbanistic, ci și atmosfera umană. Cred că oamenii de atunci erau, în general, mai respectuoși, mai dedicați muncii lor și mai responsabili față de comunitate și față de valorile orașului. Exista un anumit spirit civic, o grijă mai mare pentru reputație, pentru cuvântul dat și pentru bunul mers al lucrurilor.
Desigur, fiecare epocă are provocările și calitățile ei, însă Ploieștiul interbelic rămâne în memoria istoriei ca o perioadă de efervescență, de eleganță și de încredere în viitor.
– A fost aurul negru un blestem sau un noroc sau ambele pentru Ploiești?
Aurul negru a fost, fără îndoială, și un noroc, și un blestem pentru Ploiești. A fost un noroc pentru că petrolul a transformat orașul într-unul dintre cele mai importante centre economice ale României și chiar ale Europei de Est. Datorită industriei petroliere, Ploieștiul s-a modernizat rapid, a atras investiții, specialiști, muncitori, comercianți și a cunoscut o dezvoltare urbană spectaculoasă. Au apărut rafinării, căi ferate, cartiere noi, instituții și o viață economică intensă.
Dar, în același timp, aurul negru a fost și un blestem. Tocmai bogăția petrolului a făcut din Ploiești o țintă strategică în vremuri de război, iar orașul a plătit scump acest statut, mai ales în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când bombardamentele au provocat distrugeri uriașe și pierderi de vieți omenești. În plus, dezvoltarea industrială accelerată a adus, în timp, și probleme legate de poluare, de urbanizare forțată și de dependența economică de un singur domeniu.
Așadar, petrolul a fost pentru Ploiești o binecuvântare care a adus prosperitate, dar și o povară care a atras suferință. Istoria orașului nu poate fi înțeleasă fără această dublă realitate.
– Era Ploieștiul mai ofertant din punct de vedere al stilului de viață decât acum? Vă întrebăm aceasta pentru că, așa cum în mod sigur știți, Ploieștiul apare în multe topuri, mai mult sau mai puțin discutabile, ale celor mai plictisitoare și triste orașe din țară (dar nu sărace).
Fiecare epocă trebuie judecată în contextul ei, însă dacă vorbim despre stilul de viață, cred că Ploieștiul de altădată oferea locuitorilor săi mai multă coerență urbană, mai multă identitate și un sentiment mai puternic de apartenență la comunitate. Orașul avea o viață socială activă, spații publice bine definite, zone comerciale animate, grădini, cinematografe, restaurante, cluburi și o efervescență culturală care îl făceau atractiv. Nu era un oraș perfect, desigur, dar avea puls și personalitate.
În ceea ce privește prezentul, eu cred că principala problemă a Ploieștiului nu este lipsa potențialului, ci faptul că s-a investit mult prea puțin în raport cu ceea ce acest oraș ar fi putut deveni. Ploieștiul are o poziție geografică excelentă, tradiție industrială, resurse umane valoroase și o istorie care ar putea fi valorificată mult mai bine. Din păcate, în ultimele decenii, așteptările comunității ploieștene față de clasa politică locală au fost mari, însă dezamăgirile au venit aproape constant. De prea multe ori am văzut aceleași figuri, aceleași interese de grup și prea puține proiecte făcute cu adevărat pentru oraș.
Comparativ cu alte municipii din jurul nostru, precum Buzău sau Târgoviște, care au reușit în ultimii ani să atragă investiții și fonduri europene vizibile, Ploieștiul a rămas în urmă la capitolul modernizare urbană și viziune administrativă. Este, de altfel, interesant de observat că în perioada 1952–1968, Buzăul și Târgoviștea au fost raioane ale Regiunii Ploiești, ceea ce oferă și mai multă greutate contrastului de astăzi dintre evoluțiile acestor orașe. Iar dacă extindem comparația la centre urbane precum București, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Craiova, Iași sau Oradea, diferențele de dezvoltare, coerență urbanistică și viziune strategică devin și mai evidente.
Totuși, eu nu cred că Ploieștiul este un oraș trist sau plictisitor prin natura lui. Cred că este un oraș care a fost prea mult timp neglijat. Are încă resurse, are oameni valoroși și are șansa de a renaște, dacă va exista seriozitate, competență și respect real față de comunitate.
– Cum ați defini/descrie implicarea autorităților locale din Ploiești în procesul de prezervare/restaurare/ punere în valoare a ceea ce a mai rămas din Ploieștiul intrebelic?
Pentru a răspunde corect la această întrebare, trebuie spus mai întâi că patrimoniul interbelic construit al Ploieștiului a suferit pierderi uriașe încă înainte de perioada contemporană. Orașul a fost grav afectat de bombardamentele din cel de-Al Doilea Război Mondial, iar ulterior de sistematizările urbane realizate cu exces de zel în perioada comunistă, mai ales între anii 1960 și 1980. Atunci au dispărut numeroase case vechi, clădiri reprezentative și zone întregi cu identitate arhitecturală.
Din păcate, după 1990 și până astăzi, autoritățile locale nu au demonstrat, în ansamblu, o preocupare constantă și fermă pentru istoria acestui oraș și pentru protejarea patrimoniului rămas. Au existat inițiative punctuale, dar mult prea puține raportat la nevoile reale ale Ploieștiului. Multe dintre clădirile istorice aflate chiar în proprietatea administrației locale sau a altor instituții publice au fost lăsate ani la rând într-o stare avansată de degradare.
Putem aminti aici case și monumente cunoscute precum Casa Toboc de pe strada Democrației nr. 1, Palatul Ghiță Ionescu, actualul sediu al Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Casa Dimitrie Sfetescu, sediul Poliției Locale Ploiești, Casa Scarlat Orăscu, actuala Policlinică de copii, ori Casa Tulea, sediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare, Halele Centrale, Palatul Culturii (fost Palat al Justiției). Sunt exemple care arată cât de mult s-a amânat intervenția necesară.
De asemenea, au existat situații în care Primăria putea interveni prin exercitarea dreptului de preempțiune pentru salvarea unor imobile emblematice, precum Casa Radu Stanian / Nicolae Constantinescu-Bordeni, fosta Casă a Căsătoriilor, sau fosta Bancă Creditul Prahovei de la intersecția Bulevardului Independenței cu strada Take Ionescu. Din păcate, nu a existat interesul necesar, iar consecințele se văd astăzi.
Totuși, în ultimii ani au apărut și semnale încurajatoare. Restaurarea Casei Memoriale „Paul Constantinescu”, reabilitarea fostului Palat al Administrației Financiare – actual sediu al Judecătoriei Ploiești – sau amplul proces de restaurare început la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” arată că există totuși o schimbare de atitudine și o speranță că patrimoniul va primi respectul cuvenit.
Cu toate acestea, dacă privim realist situația, s-a făcut încă mult prea puțin în raport cu ceea ce a mai rămas și cu cei peste 36 de ani trecuți de la schimbarea regimului politic. Ploieștiul încă are nevoie de o strategie serioasă, coerentă și asumată pentru salvarea identității sale istorice.
– Nu îndrăznim să vă întrebăm dacă ați fost sprijinit de ele în această muncă de editare a unui trecut care în alte părți este valorificat mult mai bine, chiar aduce bani (ceea ce nu este cazul cu Ploiești)?
Sprijinul instituțional, din păcate, a fost mai degrabă limitat sau chiar absent în multe dintre etapele acestui demers. Ceea ce s-a realizat până astăzi în jurul cercetării, documentării și publicării acestor volume despre Ploiești nu se datorează unor programe consistente de finanțare publică sau unor strategii culturale coerente, ci în principal efortului personal și colectiv al celor implicați direct în acest proiect.
În mod concret, atât activitatea Societății Culturale ATOM, cât și cea a Editurii ATOM, s-au desfășurat în mod constant prin aportul financiar al membrilor fondatori și, punctual, cu sprijinul câtorva parteneri din mediul privat, într-un număr, din păcate, foarte redus. Toate cărțile publicate, cercetările realizate și evenimentele socio-culturale organizate au fost posibile în acest cadru de susținere restrâns, dar stabil, bazat mai mult pe pasiune și responsabilitate față de patrimoniu decât pe resurse instituționale.
Este adevărat că în alte orașe patrimoniul istoric este valorificat și din punct de vedere economic, inclus în circuite culturale și turistice care generează beneficii reale. La Ploiești, acest potențial există, dar încă nu a fost exploatat la nivelul la care ar putea să fie.
Cu toate acestea, demersul nostru rămâne unul de convingere și continuitate: credem că valoarea istorică a orașului nu trebuie privită doar prin prisma imediatului financiar, ci mai ales ca o investiție în identitate, memorie și educație culturală.
– În afara editării unor volume și albume foarte interesante prin Editura ATOM, ați mai derulat și alte proiecte memoriale prin intermediul Societății ATOM?
Da, activitatea Societății ATOM nu s-a rezumat doar la editarea de volume și albume dedicate istoriei Ploieștiului, ci a urmărit constant promovarea memoriei locale și prin proiecte culturale, expoziții tematice, ateliere educative și colaborări menite să aducă trecutul mai aproape de publicul larg.
Unul dintre proiectele importante a fost expoziția „Uzina 1 Mai – Arc peste timp”, organizată pe galeria centrului comercial Prahova Value Centre. A fost o amplă incursiune în cei 110 ani de istorie ai Uzinei „1 Mai”, unde, pe expozoare desfășurate pe câteva sute de metri pătrați, am prezentat fotografii din diverse etape ale fostei întreprinderi, însoțite de explicații relevante. Vizitatorii au putut admira și piese valoroase din colecția Societății ATOM: medalii de aur obținute la târguri internaționale, diplome, albume și alte documente de epocă.
Totodată, am realizat expoziția permanentă din pasajul pietonal Take Ionescu (fostul pasaj Omnia), unde am adus în fața trecătorilor imagini ale trecutului Ploieștiului, locuri dispărute și simboluri ale orașului care continuă să ne reprezinte.
Pe zona editorială și educativă, am participat ca și colaborator la apariția volumului „Viața – o poveste”, proiect coordonat de doamna profesor Virginia Apostol, președintele Asociației „Tinerii voluntari”.
Un moment aparte a fost atelierul istoric „Ploieștiul de altădată”, desfășurat în cadrul Asociației „Niciodată singur – Prietenii Vârstnicilor”, unde am prezentat seniorilor un documentar în imagini despre istoria și patrimoniul arhitectural al Ploieștiului interbelic. A fost o întâlnire emoționantă, plină de amintiri, dialog și redescoperire a orașului de odinioară.
Am organizat și expoziția comemorativă „Pictor Constantin Goruneanu”, găzduită de Muzeul de Artă Ploiești, unde au fost expuse lucrări, fotografii personale și documente din perioada 1921–1940, readucând în atenția publicului o personalitate artistică importantă a orașului.
În aceeași perioadă, am avut onoarea de a colabora la realizarea unui episod al emisiunii istorice „Ora Regelui”, difuzată pe TVR 1 și realizată de doamna Camelia Csiki, unde am prezentat materiale privind importanța zilei de 10 Mai – Ziua Regelui și a Regalității – și modul în care aceasta era celebrată odinioară la Ploiești.
De asemenea, am inițiat un proiect de reconstituire vizuală a Ploieștiului de altădată, prin imagini de mari dimensiuni amplasate în interiorul magazinului Unirea, transformând un spațiu comercial într-un loc de întâlnire cu memoria orașului.
Aș adăuga și participarea noastră, în calitate de parteneri ai Ordinului Arhitecților din România – Filiala Prahova, prezidată de arhitectul Alexandru Bondrea, la comemorarea a 140 de ani de la nașterea arhitectului Toma T. Socolescu, una dintre marile personalități care au marcat identitatea urbană a Ploieștiului. Cu această ocazie, Societatea Culturală ATOM Ploiești a realizat documentarul „O scurtă incursiune în viața și opera arhitectului Toma T. Socolescu”, proiectat pe tot parcursul evenimentului găzduit de O.A.R. Prahova. A fost modul nostru de a aduce un omagiu celui care a lăsat o amprentă durabilă asupra orașului.
Un alt demers interesant a fost contribuția la redecorarea restaurantului „Interbelic by Zexe”, prin tablouri ce ilustrează imagini și personalități ale Ploieștiului interbelic, într-o încercare de a integra patrimoniul și istoria locală în spațiul cotidian.
Prin toate aceste inițiative, Societatea ATOM a încercat să demonstreze că memoria unui oraș nu trebuie păstrată doar în cărți, ci și în spațiul public, în dialogul dintre generații și în locurile unde oamenii își trăiesc viața de zi cu zi.
– Care este originea Fondului de fotografii ATOM? Aveți cumva și cadre din/despre Câmpina?
Fondul de fotografii ATOM s-a constituit în timp, pas cu pas, printr-un efort constant de recuperare, conservare și salvare de la dispariție a unor imagini valoroase legate de istoria Ploieștiului și a zonei Prahovei. Astăzi, putem spune cu modestie că fototeca noastră este una dintre cele mai bogate colecții private dedicate memoriei vizuale a orașului.
Originea acestui fond este diversă. O parte importantă a imaginilor provine din arhive ale unor instituții care între timp au dispărut, s-au reorganizat sau ale căror sedii au fost vândute, existând riscul real ca aceste fotografii să se piardă definitiv. Am reușit să recuperăm și să păstrăm multe asemenea materiale care altfel ar fi ajuns uitate sau distruse.
Un alt segment valoros al colecției provine de la persoane publice, colecționari și membri ai unor familii importante ale Ploieștiului antebelic și interbelic, care au înțeles importanța păstrării memoriei orașului și au ales să ne încredințeze sau să ne pună la dispoziție fotografii de familie, portrete, imagini de epocă și documente vizuale rare.
De asemenea, de-a lungul anilor am completat această fototecă și prin achiziții de pe piața locală – fotografii găsite în târguri, colecții particulare, licitații sau alte surse private –, multe dintre ele salvate la timp din anonimat.
În ceea ce privește Câmpina, da, avem și cadre din/despre acest oraș, mai ales fotografii de epocă ce surprind zone centrale, clădiri reprezentative, personalități locale și aspecte din viața socială și economică a localității. Fiind vorba de un oraș important al Prahovei, cu o istorie remarcabilă, Câmpina este prezentă în colecția noastră și rămâne un subiect de interes pentru viitoare proiecte editoriale sau expoziționale.
– Care ar fi proiectele viitoare al dvs și ale Societății/Editurii ATOM?
Privind spre viitor, atât eu, cât și Societatea Culturală și Editura ATOM, ne dorim să continuăm aceeași direcție pe care am urmat-o până acum: recuperarea, valorificarea și promovarea memoriei istorice locale și naționale prin cărți, proiecte vizuale și inițiative culturale adresate publicului larg.
În plan editorial, pentru anul în curs, avem planificate lansarea a două noi volume importante. Primul este „Palatele Prefecturilor României Mari”, semnat de istoricul Codruț Constantinescu, o lucrare de mare interes dedicată clădirilor administrative reprezentative ale României interbelice și istoriei acestora.
Cel de-al doilea volum este „De demult și de departe”, semnat de doamna profesor Daniela Pătruț (fostă Bageac), care a predat limba engleză timp de 25 de ani la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, în perioada 1962–1987. Stabilită peste ocean după plecarea din România, în anul 1987, autoarea este fiica reputatului medic ORL Alexandru Ștefaniu, membru fondator și instrumentist în prima orchestră a Filarmonicii din Ploiești, condusă de Carol Nicolae Debie. Volumul reunește aproximativ 25 de schițe memorialistice prin care autoarea ne conduce, cu discreție și rafinament, prin etapele propriei vieți – de la copilărie și adolescență până la maturitate – oferindu-ne totodată șansa de a redescoperi un Ploiești pe care mulți dintre noi nu l-am cunoscut direct.
În paralel, pregătim și un proiect urban de mare vizibilitate, realizat în parteneriat cu Unilever Ploiești. Este vorba despre montarea a 35 de panouri de mari dimensiuni, ilustrate cu imagini din Ploieștiul interbelic, pe o lungime de aproximativ 250 de metri, de-a lungul gardului de pe Șoseaua Vestului, până la intersecția cu strada Stadionului. Panourile vor fi iluminate pe timp de noapte, iar proiectul a fost deja prezentat și aprobat de partenerul nostru. Considerăm că o astfel de inițiativă va transforma un spațiu urban obișnuit într-o adevărată galerie în aer liber, aducând istoria orașului mai aproape de oameni.
Pe termen lung, ne dorim să continuăm publicarea de volume documentare, organizarea de expoziții tematice și dezvoltarea unor proiecte care să redea Ploieștiului respectul pentru propria sa memorie. Credem că un oraș își poate construi viitorul doar dacă își cunoaște și își prețuiește trecutul.
– Mulțumesc!
(Sublinierile ne aparțin. Fotografiile provin din colecția lui Alin Tomozei. Interviu realizat cu sprijinul lui Codruț Constantinescu.)
