Pentru toți cei născuți în Europa de după cel de-al doilea război mondial, ideea unui război nuclear era mai degrabă subiect de ficțiune și eventual de propagandă politică de un fel sau altul. Ultimii ani ne-au apropiat însă de realitatea unui pericol care pare din ce în ce mai iminent și mai apropriat. Îmi pare deci că ar fi momentul potrivit pentru a ne reaminti câteva dintre filmele care au descris această versiune a Apocalipsei. Unele s-au ocupat de preludiile posibile, altele de scenariile desfășurării catastrofei și cele mai multe despre urmările posibile. Fiecare dintre aceste filme este un avertisment și un apel la rațiune.
1. On the Beach – Stanley Kramer, 1959
Memoria mea de cinefil asociază de multe ori filmele cu cinematografele în care le-am văzut. ‘On the Beach’ al lui Stanley Kramer a fost difuzat în România cu titlul ‘Ultimul țărm’ și l-am văzut prin anii ’60 la cinemateca bucureșteană, într-o perioadă când aceasta era găzduită de cinematograful Union. Filmul m-a impresionat. Eram probabil adolescent și era prima dată când eram confruntat cu o descriere atât de realistă a posibilității destrămării societății și a extincției omenirii. Produs și regizat de Stanley Kramer, filmul este bazat pe romanul cu același titlu al lui Nevil Shute din 1957, care descrie urmările unui război nuclear. În anul 1964, situat în viitor, al Treilea Război Mondial a devastat emisfera nordică, ucigând toți oamenii de acolo. Căderile radioactive ale bombei cu cobalt sunt mai mari în comparație cu cele ale bombelor atomice și ale bombelor cu hidrogen. Curenții de aer transportă încet căderile radioactive în emisfera sudică, unde Melbourne va fi ultimul oraș atins de catastrofă. Distribuția fabuloasă îi include pe Gregory Peck, Ava Gardner, Fred Astaire și Anthony Perkins. ‘On the Beach’ a fost nominalizat pentru două premii Oscar, dar nu a câștigat nici unul.
2. Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb – Stanley Kubrick, 1964
‘Dr. Strangelove’ al lui Stanley Kubrick a fost, este și va rămâne – în opinia mea – capodopera genului de filme anti-război. Este o satiră politică, însă are în ea atâta finețe, atât adevăr, atât absurd, atâtea situații comice geniale încât spectatorii uită toate întrebările și propriile convingeri politice precum și problematica abordării cu arma râsului a celei mai serioase probleme a omenirii – propria supraviețuire. Este o adaptare liberă a romanului ‘Red Alert’ publicat în 1958 de de Peter George, care a și scris scenariul împreună cu Kubrick și Terry Southern. Filmul este considerat drept unul dintre cele mai bune filme de comedie și unul dintre cele mai influente filme realizate vreodată. În 1998, Institutul American de Film l-a clasat pe locul 26 în lista sa cu cele mai bune filme americane, iar în ediția din 2007, filmul s-a clasat pe locul 39. În 2000, a fost clasat pe locul trei în lista celor mai amuzante filme americane. În 1989, Biblioteca Congresului Statelor Unite a inclus ‘Dr. Strangelove’ printre primele 25 de filme selectate pentru păstrare în Registrul Național de Filme pentru că sunt „semnificative din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”. Filmul a primit patru nominalizări la Oscaruri: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor pentru Peter Sellers, care interpretează roluri multiple.
3. Planet of the Apes – Franklin J. Schaffer, 1968
Spectatorii trebuie să aștepte ultima scena a filmului ‘Planeta maimuțelor’ pentru a-și da seama că au vizionat un film despre urmările unei apocalipse nucleara. Dar ce scena! Probabil că una dintre cele mai impresionante din istoria cinematografiei. Este o adaptare liberă a romanului din 1963 al lui Pierre Boulle. Cândva, în viitorul îndepărtat, o rachetă cu un echipaj de astronauți se prăbușește pe o planetă stranie. Deși planeta pare pustie la început, membrii supraviețuitori ai echipajului dau peste o societate în care maimuțele au evoluat în creaturi cu inteligență și vorbire asemănătoare oamenilor. Maimuțele și-au asumat rolul speciei dominante, iar oamenii sunt grupați în triburi de primitivi muți care poartă piei de animale.
Filmul a fost revoluționar datorită tehnicilor de machiaj protetic realizate de artistul John Chambers și a fost bine primit de public și critici, fiind nominalizat pentru cele mai bune costume și cea mai bună coloană sonoră originală la cea de-a 41-a ediție a Premiilor Oscar și câștigând un premiu onorific Oscar pentru Chambers. În 2001, ‘Planeta maimuțelor’ a fost și el selectat pentru păstrare în Registrul Național de Film al Statelor Unite de către Biblioteca Congresului că fiind „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”. Coloana sonoră este cunoscută pentru tehnicile sale compoziționale avangardiste, precum și pentru utilizarea unor instrumente de percuție neobișnuite și a unor tehnici de interpretare extinse, precum și pentru muzica sa pe 12 tonuri (partea de vioară folosind toate cele 12 note cromatice) pentru a da o senzație stranie, neliniștită planetei, reflectând sentimentul de dezrădăcinare. Succesul filmului ‘Planet of the Apes’ a lansat o franciză, care include patru continuări, precum și un serial de televiziune, seriale animate, benzi desenate și diverse materiale promoționale. Seria originală de filme a fost urmată de remake-ul cu același nume al lui Tim Burton în 2001 și de o nouă serie, care a început cu Rise of the Planet of the Apes în 2011.
Disponibil pe Disney+.
4. The Day After – Nicholas Meyer, 1983
Am inclus în clasamentul meu și două filme de televiziune. Primul, din 1983, este un film care la vremea lui a avut un impact emoțional foarte puternic și a fost purtătorul unui mesaj politic implicit care a influențat cursul istoriei de ambele părți ale Cortinei de Fier. Chiar și în România comunistă, în anii în care filmele occidentale în general și cele americane în special cu greu mai ajungeau la public, când programele de televiziune erau reduse la două ore pe zi, acest film a fost difuzat de postul național, însoțit desigur de explicațiile propagandistice de rigoare. Este vorba despre un conflict nuclear între SUA și Uniunea Sovietică, care escaladează și are rezultate previzibil de sumbre pentru toți cei implicați, fie că sunt în poziții de putere, fie doar civili care încearcă să-și trăiască viața. Spectatorii înțeleg cum a început conflictul, sunt martori la scene devastatoare și apoi, la final, se întreabă „ce urmează?”. „The Day After” nu a fost prea controversat, dar a fost suficient de eficient pentru a influența factori de decizie politică din viața reală (se spune că Ronald Reagan a fost zdruncinat după ce a vizionat filmul), așa că asta contează mult. ‘The Day After’ a fost nominalizat pentru șapte premii Emmy și a câștigat două.
5. Threads – Mick Jackson, 1984
‘The Day After’ din 1983 a fost urmat cu un an mai târziu de ‘Threads’, producție a studiourilor BBC, film TV considerat de mulți experți ca fiind cel mai realist și mai cutremurător film despre un conflict nuclear. Filmul este o relatare dramatică a potențialelor consecințe medicale, economice, sociale și de mediu ale unui război nuclear în Marea Britanie, urmărind destinele a două familii din Sheffield, în timp ce o confruntare dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică erupe în război declanșând un schimb generalizat de replici nucleare între NATO și Pactul de la Varșovia. Războiul care – în film – se află la baza confruntării nucleare se petrece în … Iran. Filmul a fost nominalizat la șapte premii BAFTA în 1985 și a câștigat premiile pentru cea mai bună dramă, cel mai bun design, cea mai bună imagine și cel mai bun montaj.
