God Will Not Help (2025) – Dumnezeu nu ne va ajuta
Regia: Hana Jušić
Distribuția: Manuela Martelli, Ana Marija Veselčić, Niksa Butijer, Bogdan Farcas
Cel mai recent film al Hanei Jušić, Dumnezeu nu ne va ajuta (2025), este un film de artă cu accente de western feminist și thriller. Acțiunea plasată în Europa de Est, mai exact în Alpii Dinarici din Croația, la începutul secolului al XX-lea, urmărește sosirea Teresei, o femeie din Chile, în comunitatea montană din care emigrase soțul ei. Acum văduvă, ea face un drum invers față de cel comun acelor vremuri, în care mulți croați își părăseau locurile natale pentru a se stabili în America de Sud. Ea aduce cu sine un sac cu oase despre care afirmă că vrea să le îngroape în pământul de origine, aparținându-i lui Marco – soțul său defunct.
Filmul se deschide cu o pictură reprezentând Ispitirile Sfântului Anton, care anticipează conflictul principal al filmului: o conștiință asediată simultan de forțe interioare și sociale. Așa cum Sfântul Anton este asaltat și înconjurat de viziuni demonice ca simboluri ale fricii, dorinței sau dorinței carnale, Teresa este prinsă într-un univers care, deși larg deschis vizual, transmite anxietate și claustrare la nivelul interiorității intelectuale și emoționale. Realitatea este contaminată de reprimarea identității în tensiuni familiale și comunitare, iar refularea are loc prin vise și viziuni în care Marco o bântuie pe Teresa.
Cadrele largi specifice filmelor western care deschid scene se focusează apoi asupra oamenilor și turmelor de oi prinse într-o aparentă nemărginire. Spațiul vast pare a sugera libertate la prima vedere, dar Teresa este închisă într-o comunitate rigidă care nu o privește cu ochi buni. Mai mult, rochia în stil victorian închisă la culoare o scoate în evidență ca pe un antagonist western – cea care rupe ordinea patriarhală a comunității în care vrea să se integreze, dar mai mult o determină să se adapteze la ea.
Teresa este o femeie religioasă: își spune de fiecare dată rugăciunile înainte de culcare și de masă. Modul cum a învățat să comunice cu Dumnezeu se reflectă și asupra încercărilor de a le vorbi celor din comunitatea în care a poposit. Învață cuvinte pe care le repetă și le construiește un sens contextual prin gesticulații. Comunicarea este cel mult funcțională, eficiența sa fiind nesigură: instanța căreia se adresează pare să rămână opacă în ambele cazuri. Dumnezeu nu-i oferă un indiciu clar că ascultă sau că o protejează de coșmarurile care o chinuie, iar comunitatea rămâne inaccesibilă prin diferența de limbă pe care nu o poate asimila într-un timp atât de scurt, oricât de mult s-ar chinui. De altfel, în afară de Milena, nimeni din comunitate nu se străduiește să o învețe limba sau să o ajute cu adevărat să se integreze.
Relația dintre Teresa și Milena este marcată de o apropiere emoțională și corporală care capătă treptat valențe homoerotice. Totuși, viziunea regizorală le păstrează doar la nivel de sugestie prin proximitate fizică și intimitatea afectivă conferită de statutul marginal al amândurora în cadrul grupului. Scena în care fac amândouă baie dezbrăcate refuză să ofere satisfacție male gaze-ului și le prezintă într-un cadru edenic, mai degrabă pur și ludic, deși corpurile lor sunt mature și pline de praf. Privirea Teresei care se întoarce spre privitorul filmului funcționează, astfel, ca o atenționare că ceea ce urmează este doar regăsirea unui paradis pierdut alături de cineva dispus să-i asculte glasul, iar privirea din afară nu are voie să pervertească.
Filmul Hanei Jušić poate fi privit ca o reinterpretare feministă și est-europeană a imaginarului western, însă refuză structura unui cinema tezist. Privilegiază experiența vizuală și senzorială, construind sensul prin cadre, ritm și apropieri afective mai degrabă decât prin declarație politică directă. Explorează vizual spațiul, corporalitatea și relațiile dintre personaje, iar narațiunea funcționează mai mult ca extensie a atmosferei și a tensiunilor construite prin imagine.
Disponibil în cinematografele din România din 26 iunie
