Carti Carti pentru copii

Un roman cu final deschis: „Tânărul Fionn”, de Ronan Moore

„Tânărul Fionn”, de Ronan Moore
Editura Paralela 45, Pitești, 2022
Traducător: Cătălin Georgescu

Romanul „Tânărul Fionn” este inspirat dintr-un manuscris medieval incomplet ce relatează viața eroului Fionn Mac Cumhaill.  Ronan Moore preia nucleul poveștii și poartă cititorul prin Irlanda Evului Mediu, introducându-l într-o atmosferă de mituri, credințe și superstiții originale. Structurată în opt capitole, cartea are toate ingredientele unei povești de succes. În prima parte este relatată iubirea interzisă dintre Muirne, fiica druidului Tadg, și războinicul Cumhall. Din povestea lor de dragoste se naște un fiu, pe nume Demne, poreclit Fionn datorită legendarelor sale plete blonde. Echilibrul poveștii se destramă la nașterea lui Fionn, când tatăl său este ucis de luptătorii Marelui Druid, iar Muirne îl lasă în grija a două bătrâne.

Din acest moment, începe drumul inițiatic al protagonistului. Bodhmal și Breac îi devoalează tainele pădurii și ale animalelor sălbatice. Pentru a-l proteja de dușmanii tatălui său, cele două personaje îl încredințează unor fierari orbi. Fionn petrece foarte puțin timp alături de ei, deoarece aceștia sunt uciși de un descendent al Fomorienilor, iar eroul este luat prizonier. Fomorienii sunt niște ființe înspăimântătoare prin forța lor, dar de o prostie proverbială. Fionn profită de acest defect al dușmanului său și reușește să se elibereze printr-un tertip, dar și prin mijlocirea lui Bodhmal și Breac.  De altfel, eliberarea lui Fionn din captivitate reprezintă ultima intervenție a celor două personaje feminine.

În a doua parte a cărții, eroul se află pe cont propriu. Trece de la statutul de protejat la cel de tânăr ce parcurge un drum inițiatic pentru a dobândi experiența necesară unui viitor războinic. El rătăcește prin mai multe regate de unde este alungat din cauza renumelui său. Deși tatăl său, Cumhall, este un războinic respectat de mai toți regii acestor ținuturi, ei se tem de Marele Druid și îl alungă pe Fionn atunci când caută adăpost. Primii săi prieteni sunt jucătorii de hurling din Donard. La finalul campionatului de hurling, dușmanii lui Fionn sunt deja pe urmele lui, ceea ce îl determină să se refugieze în Kerry. Ținutul este guvernat de singurul rege dispus să îi ofere găzduire. Dacă până în acest punct al poveștii, eroul învață să coopereze cu alți oameni, să lege prietenii și să caute aliați, în regatele din Kerry încep probele sale inițiatice, printre care se enumeră confruntarea cu mistrețul Torc și uciderea dragonului din Tara. Însă un bun conducător nu se formează doar prin luptă, el trebuie să fie și înțelept, dar și înzestrat cu o doză sensibilitate. Astfel, personajul ajunge în ipostaza de a vâna un somon înțelept pentru a dobândi chibzuință. Sensibilitatea și-o cultivă alături de Finnegas, care îl învață tainele poeziei.

Dacă din punctul de vedere al structurii narative Ronan Moore respectă tiparul clasic, el compensează prin inserarea unor simboluri atractive pentru tinerii cititori. Încă din incipit este menționată Pădurea Interzisă, sinonimă cu labirintul. Personajulului principal îi este lansată provocarea de a ieși din labirint. Altfel spus, este invitat să-și regăsească identitatea. Confruntarea cu Torc reprezintă trecerea personajului de la copilărie la maturitate, iar dragonul din Tara este o încarnare a haosului. De altfel, lupta cu dragonul are loc la final și constituie proba de foc a protagonistului. În Tara se află reședința regelui și inima regatului. Apariția dragonului amenință vechea ordine și chiar existența ființelor umane. Un element neașteptat este finalul deschis. Dacă în cărțile de aventuri clasice răul este învins, în romanul lui Ronan Moore, el nu este înlăturat în totalitate. Echilibrul final este unul fragil și amenințat de răzvrătirea lui Goll și a oamenilor săi. Aceștia părăsesc Tara, fiind mai hotărâți ca niciodată să nu i se supună lui Fionn.

Scriitorul reușește să transpună o poveste medievală într-un limbaj accesibil tinerilor cititori. Aș mai remarca și ritmul alert ce ține cititorul în suspans până la ultima pagină a cărții. Ilustrațiile sunt expresive și preiau elemente din mitologia celtică, ceea ce transformă volumul „Tânărul Fionn” într-un roman de aventuri extrem de inspirat.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45/Libris.ro/Cărturești.ro.

Articole similare

Un voiaj surprinzător: „Ziua Păsărilor. O poveste în 24 de ore și 24 de păsări”, de Mark E. Hauber

Oana Gheorghiță

Cărți pentru copii: Pana lui Finist Șoimanul. Basme fantastice rusești

Jovi Ene

„Puterea din noi” – elixir al supravieţuirii sănătoase într-o lume complicată

Ana Maria Cazacu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult