Sorella di Clausura (2025)
Regie: Ivana Mladenović
Distribuție: Katia Pascariu, Cendana Trifan, Miodrag Mladenović
Sorella di Clausura spune povestea Stelei (interpretată de Katia Pascariu), o tânără cu studii de filologie care nu-și găsește rostul în viață, dar visează să-l întâlnească pe artistul balcanic Boban, pe care l-a văzut la TV și de care s-a îndrăgostit pe loc în copilărie. O dată ce o întâlnește pe Vera, o cântăreață despre care se spune că l-ar cunoaște foarte bine, crede că ea o va ajuta să-și împlinească visul și să scape de sărăcia în care trăiește. Ajunsă la București, Stela descoperă că Vera nu are chiar cele mai naive preocupări. Între cele două se naște o simbioză, chiar dacă Vera nu este cea mai bună influență pentru Stela și viitorul ei…
Însă narativul mi s-a părut a fi mai puțin important decât atmosfera filmului, comicul de limbaj și de situație sunt cheia aici. În această „neagră comedie romantică”, cum a fost denumită, drumul aproape inițiatic parcurs de personajul principal devine ciclul care se repetă. Dorința de a scăpa din casa părintească, alături de iubirea care devine obsesie sunt firele roșii ale poveștii. Scenele aproape violente din punct de vedere vizual, dimensiunea sexualității și granița extrem de fină dintre kitch și autenticitate coexistă în acest film care surprinde atât prin atmosferă, cât și prin galeria de personaje care mai de care mai excentrice.
Într-un interviu, regizoarea declară: „Plasat în marginile Balcanilor la începutul crizei economice din 2008, filmul explorează cât de multă magie și ficțiune poate asimila un univers în acele momente.” Cred că fix aici găsim cheia filmului, în acest joc al ficționalizării voluntare ca armă împotriva unui prezent ambiguu în care umorul are un rol foarte important. Un film-parodie care nu are cum să te lase indiferent, iar reacțiile pe care le poate stârni nu pot fi foarte cuminți…
Produs de Ada Solomon (microFILM, România), Ivana Mladenović (Dunav 84, Serbia), „Sorella di Clausura” este coprodus de Ines Vasiljevic (Nightswim, Italia), Bernat Manzano (Boogaloo Films, Spania). Producătorii executivi sunt Diana Caravia, Marija Lero și Montse Pujol Solà. Producător asociat: Theo Nissim.
Filmul intră în cinema din 6 martie și este distribuit de MicroMultilateral.


