Carti Carti de fictiune

Tradiție și ideologie: ”Ascensiunea”, de Nikos Kazantzakis

”Ascensiunea”, de Nikos Kazantzakis
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din neogreacă și note de Elena Lazăr

„Se gândea la Creta, la satele pârjolite, la mamele cernite, la copiii care apăreau desculți și-n zdrențe din peșteri fiindcă nu aveau, de ani de zile, casă în care să doarmă; își amintea un sat prin care trecuseră când se-ntorceau de la bunic; nu mai exista nici un bărbat, pe toți îi uciseseră nemții. I-au înconjurat, când treceau pe acolo, femeile și învățătoarea satului, despletită, galbenă ca lămâia, plângea și povestea nenorocirea. Bietele de ele țineau fotografiile bărbaților pe genunchi și le priveau, una tânără, de puțin vreme măritată, se rostogolea pe pământ țipând…

 

Se gândea apoi la Grecia, sfâșiată și ea, plină de ruine, de oameni în negru și de ură frățească neîmblânzită.” (pag. 102)

Creta a fost una dintre zonele cele mai pline de suferință din Mediterană în ultimele secole și asta se vede și acum, în mileniul al treilea, când localnicii poartă încă haine negre, de doliu, încă de pe vremea când una dintre cele mai frumoase insule a fost stăpânite de otomani. Sunt oameni care zâmbesc rar sau nu zâmbesc deloc, în care întunericul s-a instaurat de-a lungul generațiilor, iar hainele negre și mustățile dese sunt semne emblematice ale unui trecut care se află impregnat adânc în sufletele cretanilor. Sigur, cei care au fost în Creta au văzut zonele turistice din Heraklion sau Chania, dar sunt și călători care au mers în munți, în zona Sfakia, și au zărit adevărata față a insulei, care și-a păstrat îndărătnicia și tradițiile.

Acesta este fundalul pe care este construit primul capitol al romanului lui Nikos Kazantzakis scris în 1946, imediat după cel de-al doilea război mondial, și publicat abia acum, mai întâi în ediție franceză, apoi în greacă și în traducere românească. „Veriga lipsă din bibliografia lui Kazantzakis”, după cum notează Le Soir, este un roman profund autobiografic, care urmează, prin intermediul unui personaj numit Kostas, destinul și întrebările pe care însuși autorul și le punea după războiul care, încă o dată, a pustiit Creta și lumea.

Kostas se întoarce, după aventurile sale din război, înapoi acasă, în capitala cretană (cunoscută sub numele de Megalo Kastro), având mai multe lucruri în minte: o împăcare tardivă cu tatăl său, care murise de câteva zile, și cu care nu s-a înțeles bine niciodată; o încercare de reconciliere cu familia sa, mai ales că s-a căsătorit în străinătate cu o tânără evreică supraviețuitoare a Holocaustului, fără să caute în prealabil acceptul familiei; o ultimă întâlnire cu bunicul său, aflat și el pe moarte, un sfakian/cretan autentic, ce trăiește în munți conform vechilor tradiții; o întoarcere acasă, pentru a-și vedea vechile locuri ale copilăriei; și, cel mai important, o încercare de a descoperi, în patria-mamă, sensul vieții, scopul acesteia.

„Creta”, acest prim capitol, este, cred eu, cea mai bună parte a romanului lui Nikos Kazantzakis, pentru că aici se simte cel mai puternic legătura cu propria sa patrie, fără să existe influențe politice sau ideologice, în care călătorul, turistul sau cititorul de cărți de călătorie pot simți cel mai bine acea Grecie autentică, netransformată, vie, sinceră, pe care o pot regăsi și în literatura neogreacă, dar și în acele zone din Grecia încă nepătrunse de turismul modern și comercial.

”Măi, toată Germania de s-ar distruge, suflul Cretei nu se va stinge! Nefericită Creta! oftă iar și-și făcu cruce: De-ai fi fost femeie, te-ai fi dus în rai, dar ești insulă, biata de tine!” (pag. 13)

Celelalte două capitole ale romanului lui Kazantzakis sunt destul de diferite și par a fi construite într-o altă etapă sau cu un cu totul alt scop. Astfel, capitolul al doilea este cel în care Kosmas ajunge la Londra și își continuă întrebările stârnite de bunicul său și de căpitanii săi cretani: care este scopul vieții, care este menirea noastră pe Pământ. Londra este o capitală lovită la fel de tare de război, așa că nu e de mirare că există o relatare destul de exactă și de realistă a tânărului scriitor cu privire la loviturile naziste; dincolo de asta însă, Kostas continuă să trăiască între Creta și Anglia, între soția și viitorul prunc lăsate într-o familie rece și felul în care dorește să găsească adevărul despre viitor. Un capitol – intitulat „Londra” – care pendulează între grozăviile războiului și o meditație filosofică despre descoperirea scopului vieții.

În sfârșit, ultimul capitol – Singurătate – este mai mult un monolog nesfârșit, în care Kazantzakis își afirmă credințele sociale, politice, religioase. Om de stânga, el nu îmbrățișează neapărat comunismul (despre dictaturi spune chiar cuvinte foarte dure), dar speră ca viitorul să fie cumva egalitar și socialist, iar oamenii de cultură să stea la baza trezirii societății post-război:

Răspunderea omul de cultură astăzi, mai mult ca niciodată, este imensă. Are datoria să colaboreze cu destinul epocii lui, să nu dezerteze, să stea la răscruce, unde suflă toate neliniștile și speranțele, roza vânturilor. Are datoria: a) să discearnă în strădaniile contrare ale vremii ce lucru bun și pozitiv oferă fiecare, cum contribuie la dorința omului de azi de a crea o lume nouă și dreaptă; b) să încerce să rânduiască în el toate aceste contribuții pozitive, în spațiul îngust al pieptului său să facă proiectul civizilizației ce va să vină; c) să trăiască profund neliniștea de azi a omului și se străduia să o formuleze nu numai cu iscusință și meditație – astăzi acestea nu mai sunt îndeajuns –, ci, și acesta-i hopul cel mai greu de trecut, prin exemplul propriei vieți.” (pag. 115)

Așadar, Kostas alias Nikos Kazantzakis își dorește cumva să trezească intelectualitate din toată lumea (pentru că el nu se rezumă în nicio clipă doar la Grecia sau la Anglia) pentru o nouă ordine mondială. Una socialistă, dar nu comunistă, una care să fie egală pentru toată lumea, fără să fie în același timp dictatorială și autoritară. Nu mă opresc prea mult asupra acestei părți a cărții, pentru că e necesar să privim mai departe de personajul construit de autorul grec și să mergem spre biografia acestuia din urmă, spre viața și simpatiile sale politice, în ansamblu. Cert este că cea de-a doua jumătate a cărții depășește granițele unui roman de ficțiune și de nostalgie față de locurile natale, devenind mai mult un manifest politic. (Oare de ce nu a fost publicat acest roman în 1946 sau măcar imediat după aceea? Să fi fost și această afirmare fățișă a ideologiei politice într-o perioadă destul de complicată?)

„Ascensiunea” este, așadar, un roman altfel, implicat și provocator, din care fiecare cititor poate învăța lucruri diferite și de unde fiecare cititor poate aprecia pasaje, capitole sau întregul. Poate descoperi lucruri despre Creta, acea Cretă autentică, pe care eu o iubesc foarte mult, dar și indicii și detalii despre concepțiile politice avute de Nikos Kazantzakis în preajma celui de-al doilea război mondial.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Goodreads.com)

Articole similare

Țara lui Gaiță. Pamflete minimiste, nici prea vesele, nici triste, de Viorel Gaiță

Jovi Ene

Annie Hall (1977)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (24 – 30 octombrie 2016)

Jovi Ene

1 comment

Marin Constantin 22 iulie 2021 at 12:33

Este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Îţi mulţumesc foarte mult, pentru postarea aceasta. Rămân unul dintre cititorii fideli, care aşteaptă fiecare postare, prezentare a ta şi a celor din echipa din care faci parte. Te rog să primeşti, Jovi, respectul şi salutările mele, chiar şi în această manieră, virtuală. Toate cele bune, din partea lui Constantin Marin (din Ploieşti).

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult