Filme Filme europene

Anatomia răului: The House That Jack Built (2018)

The House That Jack Built (2018)
Regia: Lars von Trier
Distribuția: Matt Dillon, Bruno Ganz, Uma Thurman

Am o propunere pentru cei care nu au văzut încă ‘The House That Jack Built’, filmul cel mai recent (2018) al lui Lars von Trier. Încercați să uitați cine este regizorul. Stiu că nu este ușor, deoarece avem de-a face cu o persoană și o personalitate care provoacă și șochează, care caută și atrage scandalurile și care știe că publicitatea este cu atât mai buna cu cât este mai rea. Părerea mea, după vizionarea acestui film căruia festivalul de la Cannes din 2018 i-a oferit doar o premiera în afara competiției, este că atitudinile și reacțiile declanșate de acest film sunt mult mai extreme decât filmul însuși.

Este vorba despre o disecție și o analiză psihologică a unui ucigaș în serie, dezvoltată cu efuziune de-a lungul a două ore și jumătate de proiecție, dar nu am găsit în acest film nimic care să mă șocheze mai mult decât cele trăite de exemplu la proiecțiile lui ‘The Silence of the Lambs’ sau ‘Zodiac’, iar detaliile vizuale grafice nu depășesc ceea ce am văzut în nenumăratele filme din seriile ‘Scream’, ‘Halloween’ sau ‘Elm Street’, ca să nu mai vorbim despre intensitatea violentă și psihologică a filmelor lui Tarantino, Lanthimos sau von Trier însuși. Cine reușește să separe acest film de coaja publicitară a imaginii pe care încearcă să și-o construiască regizorul va avea cred multe motive de satisfacție cinematografică.

von Trier își asuma în ”The House That Jack Built ‘ riscul de a descrie cinci episoade din traseul încărcat cu sânge și cadavre al unui criminal în serie. La un moment dat, Jack, eroul filmului, interpretat de Matt Dillon, mărturisește viitoarei sale victime că a comis 60 de omoruri și este pe cale de a-l comite pe al 61-lea. Unul dintre mesajele filmului poate fi că este mai prudent să credem declarațiile celor care-și mărturisesc înclinații criminale și păcate sângeroase. De ce von Trier este un caz special? Alti regizori care au abordat asemenea teme și personaje nu au avut de înfruntat pericole similare, dar von Trier a făcut destule alte filme extreme (dar și multe sublime) precum și declarații șocante, pentru ca atunci când vorbește rele să fie bănuit că și crede în rele. Partenerul de călătorie al lui Jack în film este în cea mai mare parte a timpului o voce din off împrumutată de Bruno Ganz, cea a unui personaj pe nume Verge, care primește mărturisirile lui Jack și îl obliga să caute rădăcinile faptelor pe care le comite. Exista vreo justificare posibila? Există vreun alt sfârșit alternativ al acestei călătorii decât într-unul dintre cercurile cele mai fierbinți ale Infernului?

Matt Dillon reușește în ”The House That Jack Built ‘ unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale confirmând statistica care face din rolurile de criminali psihotici vârfuri de carieră pentru actorii care le interpretează. Bruno Ganz – aflat la unul dintre ultimele sale roluri, avea să moară la mai puțin un an de la premiera acestui film – crează un excelent contra-personaj în Verge, și folosirea dialogului off-screen dintre cei doi este în acest caz perfect justificată. Lars von Trier folosește în mod copios tehnica colajului inserând animație, secvențe din propriile filme, secvențe documentare (inclusiv cu personaje întruchipând răul că Hitler și Mussolini) și secvențe muzicale ca cele în care apare pianistul Glenn Gould (muzica originală și banda sonoră aparțin lui Victor Reyes). America descrisa de von Trier (care nu a vizitat niciodată continentul nord-american) este perfect credibila, realismul scenelor amplificând efectul horror. Combinația dintre referințele sofisticate, dialogul cu miez, analiza psihologica a personajului pe de-o parte și comportamentul acestuia pe ecran pede alta parte poate descumpăni, poate șoca, dar este interesanta și pune întrebări care mie mi se par legitime despre felul în care răul poate fi reprezentat pe ecran. Cine cunoaște filmele lui von Trier știe că el face rar compromisuri. Nu este cazul nici aici și în opinia mea bilanțul este net pozitiv.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.vertigoposters.com/products/the-house-that-jack-built)

Articole similare

Eliberarea femeilor: Statele unite ale iubirii (2016)

Dan Romascanu

Molly’s Game (2017) – Jocuri secrete

Dan Romascanu

Fantasticul Alexandre Dumas: Cele o mie una fantome

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult