Carti

Un ”program” în 4 pași: Planul de recuperare a sistemului imunitar, de Dr. Susan S. Blum

”Planul de recuperare a sistemului imunitar. Un program în 4 pași recomandat pentru tratarea bolilor autoimune”, de Dr. Susan S. Blum și Michele Bender
Editura Herald, Colecția Terapia, București, 2020
Traducerea din limba engleză: Ioana Mihalache

Trebuie să spun încă de la început două chestiuni, care pot fi considerate importante în felul în care am judecat această carte și am scris prezenta recenzie: în primul rând, sunt ”fericitul” posesor al unei boli autoimune și interesat în ceea ce se scrie sau se discută despre acest subiect sensibil; în al doilea rând, nu sunt și nu am fost niciodată adeptul medicinei alternative, a celei homeopate sau exclusiv a celei naturiste sau strict nutriționale. Cred că medicina tradițională deține încă cele mai importante instrumente care ne pot salva viețile. Autoarea acestei cărți, dr. Susan S. Blum, nu beneficiază astfel de încrederea mea absolută și nici nu și-a câștigat-o după ce am citit cartea, fiind adepta așa-zisei ”medicini funcționale”. De altfel, redactorii de la Editura Herald au definit, într-o notă de subsol, această formă de medicină:

”Medicina funcțională este o formă de medicină alternativă, care se folosește de metode și tratamente a căror eficacitate este mai mult sau mai puțin dovedită științific, dar care abordează cauzele unei boli prin concentrarea asupra relațiilor dintre mediu și sistemul gastrointestinal, sistemul endocrin și sistemul imunitar al fiecărei persoane, luând în considerare întreaga sa viață, și nu doar tratarea simptomelor.” (pag. 8)

Ei bine, cam asta încearcă în acest volum doamna doctor, încercând să facă o pledoarie pentru prevenirea și/sau vindecarea bolilor autoimune prin intermediul unui program cu patru pași principali: folosirea hranei ca medicament, înțelegerea legăturii dintre boală și stres, vindecarea intestinelor, ajutarea ficatului. Așadar, acest program se adresează cauzelor (sau cauzelor despre care se știe că sunt ”cauze”) care au condus la declanșarea acestor boli, precum regimul alimentar greșit, stresul, toxinele sau infecțiile.

Fiecare pas este descris cu atenție și, în mare parte, cu suficientă acuratețe și simț al răspunderii. Dar există, desigur, și multe abateri de la regulile normale ale unui medic, cel în care prescrie medicamente minune, pastile homeopate sau plante de negăsit. Știm deja că printre factorii declanșatori ai multor boli se află alimente precum zahărul, grăsimile sau alcoolul, dar încă îmi e greu să procesez influența glutenului (pe care e atât de greu să-l eviți) sau felul în care autoarea se contrazice involuntar când nu recomandă carnea de vită și recomandă pe una dintre cele mai toxice, cea de pui.

Pașii propuși sunt însă cei corecți în situația dată: nu este greu să vedem, în calitate de oameni suferinzi, că e nevoie de mișcare zilnică, că trebuie să avem grijă la hrană și că trebuie să alungăm stresul din viața noastră. În plus, este necesar să fim în permanență atenți la felul în care se reglează tranzitul intestinal și cu ce categorii de substanțe toxice alimentăm ficatul. Pentru a ne face o evaluare mai corectă și mai aproape de adevăr (nu în întregime adevărată, desigur, pentru asta e nevoie de analize și de medici), autoarea ne propune și câteva ”exerciții”: fiecare capitol are anexe intitulate ”caiet de activități” și ”rețete”, care conțin informații esențiale pentru descoperirea bolii de care suferiți și căile naturiste de urmat pentru a o ține în frâu. Și, da, sunt câteva indicații care nu ies din sfera normalului și sunt demne de urmat.

”Cunoașteți, de acum, faptul că sistemul de reacție la stres reprezintă reacția fiziologică a organismului la stres, sistem care cuprinde hormonii de stres și sistemul nervos autonom. Acest sistem poate să ducă la instalarea unui dezechilibru la nivelul sistemului imunitar și poate cauza sau agrava o afecțiune autoimună. Nu ne dorim ca sistemul de reacție la stres să funcționeze nici la cote prea înalte, nici la cote prea joase; ne dorim ca el să se activeze atunci când avem nevoie de el și să se dezactiveze atunci când nu avem.” (pag. 188)

Iar stresul ăsta e un lucru foarte complicat, nu cred că el poate fi eliminat prin simpla dorință de a face asta, când mediul din jurul tău este toxic. Important este, din punct de vedere al autoarei acestui volum, să avem cât mai multă grijă de propria persoană, respectând cât mai mult din pașii propuși de ea: somnul este esențial, e nevoie de mișcare în timpul zilei, mâncarea trebuie să fie cât mai naturală și trebuie consumată fără stres. Se adaugă anumite recomandări alimentare, dar nu voi insista pe asta, cred că cea mai bună idee după ce descoperi o boală, este să consulți medicul specialist și, eventual, și medicul nutriționist.

În mod sigur, cei afectați de anumite boli autoimune pot afla informații documentate despre acestea. Sistemul imunitar este luat la puricat atent, iar boli precum boala celiacă, boala Graves, tiroidita Hashimoto, lupus, scleroza multiplă, artrita reomatoidă au parte de pagini întregi de explicații asupra procesului declanșator, a cauzelor sau asupra principalelor obiective în vindecarea sau, dacă nu, în stagnarea bolii. În același timp, alte boli autoimune sunt ignorate sau doar menționate. Nu am găsit, de exemplu, decât o singură referire minimală la boala de care sufăr eu, dar citind alte studii, am putut să fac o paralelă cu boli similare despre care s-au scris aici pagini sau capitole întregi.

Așadar, o carte din care trebuie să extragi ceea ce te interesează (și sunt suficiente informații științific valide), lăsând la o parte chestiunile controversate, precum vindecările minune pe baza plantelor sau a pastilelor homeopate.

Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: EdituraHerald.ro, Eusunt.ro, Blumhealthmd.com)

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (4 – 10 iunie 2012)

Jovi Ene

Ho Ho Ho 2: O loterie de familie (2012)

Jovi Ene

Tradiția vie a spiritualității creștine – dincolo de dogmatism și prejudecăți

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult