Carti Carti de fictiune

”Merităm un loc sub soare”: Un loc sub soare, de Lisa Marklund

“Meritam un loc sub soare (…) Fiecare dintre noi in parte, precum si toti cei ce ne sunt apropiati si la care tinem. Si asta vom avea, va promit!”

”Un loc sub soare”, de Lisa Marklund
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2018
Traducere de Marilena Dumitrescu

In conformitate cu pasiunea mea pentru romanele si filmele care dezvaluie tenebrele mintii si sufletului omenesc in conjuncturile propuse si puse la dispozitie de, din nou, tenebrele unei societati neatente si indiferente, in care semeni de-ai nostri dezvolta comportamente strambe si bolnave, revin cu un nou roman al extraordinarei Liza Marklund, aparut la Editura Trei in 2018.

Nici mai mult, nici mai putin de 599 de pagini extrem de dense, un nou demers politist-jurnalistic al reporterului de investigatie Annika Bengtzon, o investigatie starnita de faptul ca in superba lor casa din Costa del Sol, membrii familie jucatorului de hochei suedez Sebastian Söderström au fost asasinati – cinci persoane – cea de-a sasea, fiica cea mare lipsind din hecatomba de cadavre.

Pe lista romanelor policier scrise de Liza Marklund se gasesc cel putin 9 titluri care o au ca personaj principal pe jurnalista de investigatie Annika Bengtzon, ea insasi cu o viata personala si profesionala extrem de complicata si toata aceasta viata si activitate a eroinei nu este usor de urmarit temporal pentru cititor, deoarece Marklund nu si-a propus si nici nu a pastrat, din acest punct de vedere o linie cursiva a timpului. Prin urmare, un cititor consecvent al seriei Annika Bengtzon, trebuie sa faca apel la memorie, sa-si aminteasca detalii biografice (in timp si spatiu), ale parcursului eroinei.

Un personaj fabulos aceasta Annika, care actioneaza si interactioneaza in societatea suedeza (si nu numai, pentru ca in romanul de fata, investigatiile ei se extind si in Spania si ajung pana in Gibraltar si Maroc), cu lumea politica (in special cea a scandalurilor politice), cu lumea mediului de afaceri (adeseori subterana), cu diferite structuri ale politiei locale si internationale, cu lumea barbatilor adeseori misogini, cu lumea presei, avida de intaietate la sursele de informatie de prima-mana.

Suntem in conjunctura in care, de aceasta data i se propune – luni, 3 ianuarie – functia de “editor-sef” al tabloidului Kvällspressen din Stockholm, a doua persoana in rang – cu autoritate la acest ziar. Insa Annika refuza si alternativa este aceea de a lucra in ture. “Nu-i pasa absolut deloc pec e scaun urma sa se aseze si ce articole va trebui sa scrie. Sotul ei o parasise rapindu-i jumatate din timpul pe care l-ar fi putut petrece cu copiii, casa ii arsese din temelii si nu putea obtine banii de la Asigurari.” Annika se afla intr-un moment complicat al vietii sale personale, insa daca urmariti seria romanelor in care evoleaza acest personaj, veti vedea ca nici pe departe nu este cel mai complicat, pentru ca intreaga viata a eroinei este mai mereu, complicata la maximum.

Romanul de fata este conceput ca un jurnal pe care il tine Annika, incepand de la acel luni, 3 ianuarie numit mai sus si pana la joi, 16 iunie cu un epilog “dupa miezul verii”, totul impanat cu pagini fantasmatic-dureroase, care se dovedesc in final a fi strigate de ajutor, lacrimi de neputinta, scrasnete de revolta, de ura si de razbunare. Si nimic din ceea ce parea sigur, simplu si curat, nu mai are aceeasi infatisare. Intreaga investigatie a asasinatului multiplu din insorita Spanie se leaga cu durere de vechi secrete, prietenii tradate, dureri ascunse si razbunari din arareori insorita Suedie. Sigur ca lunga calatorie a cititorului de-a lungul celor 599 de pagini ii pune mult la incercare atentia (caci in afara firului central al actiunii, scriitoarea dezvolta o multime de cai paralele sau de intersectie), insa cititorul va intelege in final ca toata arhitectura complicata a romanului este menita sa infatiseze multitudinea resorturilor psihologice care pun in miscare fiinta umana – intru ridicarea sau caderea ei definitiva. Si totul este pana la urma “o poveste de familie”

Foarte interesant de urmarit – ca de fapt in toata seria Annika Bengtzon, este faptul ca se pune in discutie conditia jurnalistului investigator, stiinta sa de a se strecura printre toate capcanele socio-politice, de a se acoperi in fata legilor, de a dezghioca exact miezul fierbinte al faptelor, de a se lupta – uneori cu pretul vietii – pentru a prezenta cititorului, cetateanului, adevarul. Adevarul mai intotdeauna, nedorit a fi adus in prim-plan. Chiar si intr-o democratie cu vechime consolidata.

Isi dadea seama ca nu urma sa castige un premiu pentru jurnalism. Articolele ei nu erau niciodata premiate. Se ocupau de subiecte nepotrivite, provenite din medii nepotrivite. Politica pura, inregistrata cu o camera de luat vederi care iti tremura in mana, aceasta este reteta infailibila a nominalizarii la un premiu, la fel ca si articolele induiosatoare din ziarele de dimineata, despre copii sau varstnici afectati de economiile consiliilor locale si de razboaie, desigur. Era suficient un batran care agita un steag alb pe un drum din Irak si obtineai premiul pentru cea mai buna poza a anului.

Despre Liza Marklund aveti date interesante de citit si cel mai important lucru este acela ca romanele sale s-au vandut in 23 de milioane de copii, cu traducere in mai mult de 40 de limbi.

Ca sa nu mai vorbim despre nenumarate premii de gen.

Sub regia lui Peter Flinth si avand in rol principal pe actrita Malin Crépin, seria TV – En plats i solen – din 2012

Si pentru ca ii citesc si pe alti mari maestri ai literaturii politiste, noir, cum vreti sa-i spuneti si multe dintre romanele lor sunt si ele aduse pe marele ecran, iata cateva aprecieri ale acestora, privind-o pe Liza Marklund:

 “It’s no accident that Liza Marklund is one of the most dynamic and popular crime writers of our time.”- Patricia Cornwell

“Liza Marklund is in a league of her own thanks to her intelligent stories, her confident writing and her radical view on society. There is no doubt about it.”- Henning Mankell

“An astonishing talent. /…/ Liza Marklund’s thrillers are stellar examples of those qualities inherent in the best fiction: She wholly immerses the reader in her world, and she writes with consummate intelligence, consistency and passion.”- Jeffery Deaver

“What impresses me most about Liza Marklund’s novels is that they are intelligent and gripping. As if that isn’t enough to raise them above just about everyone else’s work—Liza writes lively, often funny dialogue.”- James Patterson

Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Jurnalul unui bătrân nebun, de Junichiro Tanizaki

Dana Mischie

Ani de câine, de Gunther Grass

Dan Romascanu

The Other Man (2008)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult