Carti Carti de istorie

Trei poezii din „Fragil și aproape absurd”, de Teodora Vasilescu

„Fragil și aproape absurd”, de Teodora Vasilescu
Editura Tracus Arte, București, 2021

Fragilități, da. Absurdități, mai puțin, în acest volum foarte sensibil și care ne dezvăluie un poet ce caută să se distanțeze de ceea ce i s-a întâmplat, de ceea ce scrie, cu un curaj aproape neverosimil, lăsând aparența unei nepăsări, unei depărtări, unei inimi reci și lipsite de suflet. Dar e atâta sensibilitate aici încât orice depărtare conține apropierea de cel iubit, orice distanțare cuprinde toate sentimentele pe care le avem undeva înăuntrul nostru. Așadar, o poezie plină de sensuri, pe care le putem afla dacă citim cu atenție fiecare vers.

Ca de obicei, las aici trei dintre poeziile mele preferate din acest volum pe care vi-l recomand cu căldură (chiar dacă, știți cu toții, nu-s un cunoscător al poeziei românești contemporane):

dragostea asta care nu știe
să numere bine

adormi lângă mine îmi arăți cum se face podul de sus
îmi explici ce înseamnă să fii un om simplu
și la locul lui
ne uităm la copii cu picioare lungi
și suflete electrice

ne imaginăm că suntem curajoși
îți bag mâna pe sub tricou
inima ta singură bate cel mai tare
alunecăm pe tobogan îți simt corpul imun
la orice contact cu realitatea
te mângâi și îți vorbesc din nou
despre părinții mei
care m-au abandonat la naștere

tu îmi spui despre cum o să mă abandonezi cândva
dar nu acum

ne luăm de mână și ne întoarcem oasele invers
durerea asta o să doară cândva
                                                            dar nu acum


sunt o fată cuminte

păstrez cu grijă tot ce mi se dă
în cutii bune și rezistente în corp în amintiri în boli imaginare
să nu le distrugă nici măcar
inundațiile sau
terapia
dragostea
sau
iertarea


nu am nimic, mama. sunt bine

m-am trezit la două dimineața m-am gândit la ce se
gândesc oamenii când nu pot să doarmă: albine
despărțiri și viitor

când eram mică

m-am împrietenit cu un băiat mihai era cel mai
frumos copil de pe stradă

mi-am zis: nu contează că mâine mihai pleacă azi o să
ne jucăm de-a v-ați ascunselea și n-o să-l mai găsească
nimeni

Puteți cumpăra cartea: Editura Tracus Arte.

Articole similare

Interviu Bogdan Suceavă: ”M-aș bucura ca volumul acesta să-l aducă pe I.L.Caragiale încă și mai aproape de inima tinerilor de azi”

Jovi Ene

Cu emoție, despre comunism și ”decreței”: ”Copilul și dictatorul”, de Marion Le Roy Dagen și Xavier-Marie Bonnot

Jovi Ene

Cărți pentru copii: ”Frederick”, de Leo Lionni

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult