Filme Filme americane Recomandat

Miracle on 34th Street (1947)

MiracleMiracle on 34th Street (1947) – Miracolul de pe Strada 34

Regia: George Seaton
Distributia: Edmund Gwenn, Maureen O’Hara, John Payne, Gene Lockhart, Natalie Wood

Nefiind complet integrat în atmosfera tradiţiilor de Crăciun, încerc să salvez aparenţele măcar prin filmele vizionate în această perioadă: primesc solicitări de la familie cu câteva zile înainte să aleg ceva filme frumoase, care să ne introducă în atmosferă aşa cum pentru alţii o fac fripturile, sarmalele sau piftia (!?). Printre alesele din acest an a fost şi clasicul „Miracle on 34th Street”, un film perfect pentru a fi vizionat de cei care nu mai cred în Moş Crăciun şi au nevoie de sprijin pentru ca măcar o parte din credinţă să fie instaurată.

În „Miracolul de pe Strada 34”, personajul principal este chiar Moş Crăciun (Edmund Gwenn), ajuns la vârsta şi momentul în care nici el nu mai crede că lumea are nevoie cu adevărat de ajutorul său. Angajat chiar pe post de Moş Crăciun la un supermarket american de după cel de-al doilea război mondial, îşi răspândeşte în jur căldura şi bunăvoinţa pentru a intra în inimile copiilor, dar aducând datorită sincertăţii sale şi multe beneficii companiei care a avut inspiraţia să îl pună…  în propriile haine.

Edmund Gwenn, Natalie Wood, and Maureen O'Hara in a scene from MIRACLE ON 34TH STREET, 1947.

Doris (Maureen O’Hara) şi-a educat fiica, Susan (o foarte tânără Natalie Wood) să nu creadă în miracole şi, mai mult, nici în Moş Crăciun. Astfel, când Fred, un fel de bonă şi aspirant la mama sa, o duce pe Susan să îi spună dorinţele de Crăciun Moşului (o reclamă mascată a americanilor pentru magazinul-gazdă a Moşului, nici acum nepreluată de români), aceasta nu crede adevărata natură a acestuia şi, într-un târziu, îi cere imposibilul: o casă adevărată pentru ea şi mama sa, unde să îşi reînceapă viaţa. Sarcină grea pentru oricine, dar nu şi pentru miracolele lui Moş Crăciun.

miracle-on-34th-street-1

După atâta vreme de când am părăsit „iresponsabilitatea” copilăriei, dar şi de la prima vizionare a „Miracolului”, pot spune că este printre filmele preferate ale Crăciunului (alături de favoritele mele, „It’s a Wonderful Life” şi „The Polar Express„). Dacă adulţii au mereu o problemă în a recunoaşte miracolul Moşului, de data aceasta e nevoie şi de necredinţa unui copil pentru ca miracolul Crăciunului să se dezvăluie în adevărata lui splendoare şi să uimească lumea, care încearcă inclusiv argumentele ştiinţifice sau psihologice pentru a contracara bunătatea şi caritatea unui Om. Numai că Moşul şi ceea ce îl înconjoară este reprezentat nu doar de o fiinţă şi de cadourile acestuia, ci din lucrurile mici, bunătatea, acţiunile şi gândurile bune ale tuturor.

Iar de Crăciun trebuie să învăţăm o singură lecţie: să facem fapte bune tot anul, nu numai de Crăciun! Sărbători fericite!

Alte impresii: Scoala de cinema.

Nota: 8.5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=TjmMMa5u5hA’]

Articole similare

Matei copil miner (2013)

Andreea Andrusca

Soloviov și Larionov, de Evgheni Vodolazkin

Jovi Ene

Sunt o babă comunistă!, de Dan Lungu

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult