Everybody’s Fine (2009)
Regia: Kirk Jones
Distribuția: Robert De Niro, Drew Barrymore, Kate Backinsale, Sam Rockwell, Melissa Leo
Anii 2000 au adus o schimbare semnificativă în ceea ce privește producțile cinematografice ale căror povești se axau pe familii aflate în impas.
Everybody’s Fine este o dramă ce propune contextualizarea dinamicilor relaționale dintre părinți și copii.
Filmul pornește de la dorința firească a unui tată, Frank Goode (Robert De Niro) rămas recent văduv pentru care viața se rezumă la o după-amiază de a-și reuni copiii în jurul unei mese festive.
De Niro, aflat la apogeul carierei sale, face un rol memorabil, nuanțat, diferit, pe alocuri cinic, uneori înduioșător, lăsându-ne să simțim povara, acestui tată care nu-și mai recunoaște copii acum deveniți adulți cu propriile responsabilități de gestionat.
Frank ia un tren până la New York în ciuda situației sale precare de sănătate, ignorând complet recomandările doctorului său de a face repaus și nicidecum deplasări la distanță. Străbate atâta cale doar să-și întâlnească cei patru copii.
Pe David, primul său copil,un pictor stabilit la New York nu-l găsește acasă așa că decide să pornească mai departe în călătoria sa.
Următoarea oprire este în Chicago la fiica lui Amy (Kate Backinsale) care lucrează la o mare companie publicitară. Acolo își cunoaște nepotul cu care joacă golf încercând să se integreze în familia fiicei sale pentru câteva zile. Vizita sa neanuțată nu este primită cu căldură. Toți membrii acestei familii sunt ocupați, pe fugă nefiind deloc primitori.
A treia întâlnire din periplul său are loc în Denver, cu Robert (Sam Rockwell). Nici aceasta nu decurge conform așteptărilor. Frank este surprins să afle de la fața locului că poziția fiului său în orchestră era inferioară față de ce știa tatăl lui.
Ultima este revederea cu Rosie (Drew Barrymore) , fiica sa din Las Vegas care îl așteaptă la aeroport cu o limuzină luxoasă. Femeia este dansatoare – o persoană deschisă, jovială, empatică. Cinează împreună, Frank bucurându-se în sfârșit de apropierea umană după care tânjea.
Frank realizează câte o fotografie în timpul scurtelor sale vizite, de o zi, două , încercând să imortalizeze cele mai importante locuri și momente ale vieții copiilor lui . Scopul său final este să reușească să-i strângă pe toți în aceeași încăpere și să-i vadă fericiți.
În film se prezintă o societate capitalistă aflată la începuturi, în plină ascensiune. Un mediu toxic care încurajează individualismul, în goana nebună după bani și poziție socială, în detrimentul unei relații sănătoase cu cei dragi. Telefoane urgente, întâlniri anulate în ultimul moment fără nici o explicație plauzibilă, minciuni nevinovate, copii ajung să fie multe prea ocupați să vorbească sau să se întâlnească cu părinții lor.
Imaginea pe care o aveau Amy, Rosie și Robert despre tatăl lor era una mediată din perspectiva mamei lor. Grija lui poate părea exagerată dar este o dovadă clară că își iubește la nebunie cei patru copii.
Există în film o scena în care coborând la metrou, lui Frank i se face milă de un om al străzii (în realitate acesta era un consumator de droguri) care profitând de neatenția sa, îl fură și îi distruge flaconul cu medicamente care îl țineau pe linia de plutire în călătoria sa.
Imediat după aceea începe să aibă premoniții legate de necazurile lui David. Îngrijorarea sa continuă are un fundament real, mai târziu acesta află că fiul lui a murit din cauza unei supradoze. Moartea fiului dar mai ales fapul că nu a mai apucat să-l vadă aduc o tristețe sfâșietoare. Tatăl este descumpănit la gândul că reconectarea firească cu copiii care și-au căutat alt drum în viață pare imposibilă.
Filmul ridică întrebarea firească : Cât de mult ne cunoaștem părinții?
Datoria față de părinți este o regulă nescrisă care cere să nu dezamăgim, să nu rănim, prin comportamentul nostru, și mai ales prin acțiunile pe care le întreprindem. Intervin astfel ascunderea adevărurilor incomode, lucrurile nemărturisite de teamă, de rușine.
Robert, Amy și Rosie vin să sărbătorească Ziua Recunoștiinței cu tatăl lor. Se bucură de timpul petrecut împreună, de lucrurile simple, dar atât de importante : un pahar de vin roșu, curcanul bine fript, aranjarea mesei festive.
Everybody’s Fine face parte dintr-o categorie de filme care “au dispărut.” În urmă cu 17 ani cand s-a lansat, la mare căutare erau trăirile personajelor, bătăiile lor interioare, reconcilierile mult așteptate și nu luptele unor supereroi care fac orice să salveze omenirea de pericole create în mod artificial special pentru a crește audiențele.
Filmul funcționează ca un remainder necesar că reuniunile de familie pot deveni un motiv de bucurie și de consolidare a legăturilor ce păreau pierdute.
Disponibil pe Skyshowtime.
