Stiri

A apărut romanul Nymphette_dark99, de Cristina Nemerovschi

coperta-nymphette-micaLa Editura Herg Benet, în colecția Cărțile Arven, a apărut cel de-al patrulea roman semnat de Cristina Nemerovschi, intitulat „nymphette_dark99”.

Un gothic urban, romanul „nymphette_dark99” este o poveste a unei Lolite autohtone, în vârstă de 13 ani și 4 luni, scrisă în stilul cu care Cristina Nemerovschi și-a obișnuit cititorii.

“Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”

Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa.

Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.

Live fast, die young, bad girls do it well.

Romanul poate fi comandat, cu autograf, aici: http://www.libraria.hergbenet.ro/carti/nymphette_dark99-cristina-nemerovschi

Supranumită de critici “rebela literaturii române de azi”, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic.

Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”.

Ani cu alcool și sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, fiind o continuare la Sânge satanic. Cartea a apărut în noiembrie 2012, la editura Herg Benet. În prezent, Cristina Nemerovschi lucrează la partea finală a trilogiei Sânge satanic.

Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.

Articole similare

Eveniment Francmasoneria – idealuri si simbolistica | 11.11.2018 – Bookstory Cluj Napoca

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți oferite de Editura Herald – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Știința și fascinația descoperirii – Eveniment în cadrul campaniei „Te așteptăm în librărie!”

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult