Filme

6 filme cu tematică religioasă pe care nu trebuie să le ratezi

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, am făcut o incursiune în lumea preoților, călugărițelor, blasfemiei și moralei și am întocmit o listă modestă de filme cu tematică religioasă, care nu trebuie ratate. O parte din ele elogiază frumos fenomenul religios, altele mai puțin, iar celelalte satirizează. Indiferent de crezuri și viziuni, fiecare din ele reprezintă o creație artistică inedită, care nu trebuie ignorată de nici un cinefil.

1. Journal d’un cure de campagne (1950)

Regizor: Robert Bresson

Un tânăr preot se bucură de prima sa parohie într-un sătuc din nordul Franței. Pentru ca lucrurile să decurgă mai ușor, acesta hotărăște să țină un jurnal în care descrie minuțios gândurile, sentimentele și experiențele sale. Totodată, sincer și fară formalități, tânărul face tot posibilul pentru a câștiga încrederea și simpatia noii comunități. Însă eforturile și perseverența sa se confruntă disperat cu nepăsarea locuitorilor.

Filmul e bazat pe romanul cu același nume al scriitorului francez, Georges Bernanos, cunoscut pentru orientarea catolică a operelor sale. De asemenea, pelicula a pus bazele stilului inconfundabil a lui Robert Bresson, caracterizat prin ascetism, abordarea unor probleme morale și existențiale majore și actori neprofesioniști.


2. Lourdes (2009)

Regizor: Jessica Hausner

Acțiunea se desfășoară în orașul Lourdes, cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume. Aici vin să se roage tot felul de oameni plini de suferințe, în speranța unei vindecări miraculoase. Christine e una din aceste persoane și într-o bună zi se trezește sănătoasă. Credincioșii vorbesc despre o nouă minune, în timp ce medicii susțin că e vorba doar de o ameliorare temporară. Între timp, alți bolnavi încep să o invidieze din ce în ce mai mult pe femeie.

Pelicula e filmată maximal de detașat și cu sânge rece, încât fiecare o poate interpreta în felul său. Pentru credincioși, filmul nu este altceva decât un elogiu al providenței divine, iar pentru atei – o demonstrație a exploatării comerciale a credinței și, în mod paradoxal, fiecare viziune rămâne corectă.


3. Dogma (1999)

Regizor: Kevin Smith

Doi îngeri izgoniți din rai, dubios de asemănători cu scenariștii filmului “Good Will Hunting”, trăiesc de o eternitate pe Pământ. Curând (cam peste o mie de ani), aceștia află ca au posibilitatea de a se întoarce în rai, profitând de o breșă în dogma catolică. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a interzis să revină în ceruri, iar orice încălcare a decretelor divine are efecte dezastruoase asupra tuturor.

“Dogma” reprezintă o satiră subtilă, pătrunzătoare și haioasă a sistemului religios în sine, deși trebuie recunoscut că pe alocuri e prea vulgară. Kevin Smith a avut mult de suferit din cauza încărcăturii de mesaje anti-bisericoase a filmului. Regizorul a primit mii de scrisori de amenințare cu violența fizică. Totuși, există două dovezi că Dumnezeu are simțul umorului:

  1. Kevin Smith a rămas în viață și își continuă activitatea regizorală
  2. Ornitorincul


4. The Magdalene Sisters (2002)

Regizor: Peter Mullan

Irlanda, anii ’60 ai secolului XX. Trei tinere, Margaret, Bernadette și Rose ajung în azilul Magdalene, instituție ce are drept scop reeducarea femeilor decăzute moral. Margaret a fost violată la nunta prietenei sale, Rose a născut un copil în afara căsătoriei, iar Bernadettei îi plăcea foarte mult să cocheteze cu băieții. Sub controlul teribilei surori Bridget, fetele cunosc ce-i aia foamea, teroarea, violența și lipsa oricărei speranțe de a scăpa dintr-un loc ce vizează suprimarea personalității și inhibarea voinței.

Activitatea azilului Magdalene a fost sistată cu mult timp în urmă, spiritele s-au calmat, dar amintirea rămâne, iar pelicula lui Mullan nu reprezintă altceva decât un avertisment cu privire la necesitatea de a păstra sănătatea mentală și bunul simț în vremuri de criză morală.


5. Adams æbler (2005)

Regizor: Anders Thomas Jensen

Fostul lider al unei grupări neo-naziste, Adam, este eliberat din închisoare. Conform hotărârii judecătorești, acesta trebuie să petreacă mai multe săptămâni în inima unei comunități rurale de credincioși, sub supravegherea pastorului Ivan. Enoriașii bisericii pot fi numărați pe degete și aproape toți sunt foști pușcăriași cu intenții murdare, însă blajinul Ivan continuă să aibă o credință de nestrămutat în biruința binelui asupra răului.

Un film de artă elegant și inteligent, cu încărcătură biblică și sclipiri de umor negru. Metaforele și interacțiunea dintre personaje alimentează cu energie publicul. Un preot, un neo-nazist, un alcoolic, un tâlhar și o prostituată, această companie colorată conduc spectatorul spre un final previzibil, dar maximal de simbolic –  plăcinta cu mere, ca simbol al credinței umane.


6. Ida (2013)

Regizor: Pawel Pawlikovski

Polonia, anul 1962. Înainte de a depune jurământul și a deveni călugăriță, Anna își vizitează mătușa pe nume Vanda, fost procuror, cunoscută pentru condamnarea la moarte a mai multor preoți. Tânăra află că numele său adevărat este Ida Lebenstein și că părinții săi evrei au fost omorâți în timpul războiului. Descoperirea o determină să pornească în căutarea originilor sale, călătorie încărcată de multe surprize, dificultăți și dileme legate de religie pe de o parte și de rădăcinile sale pe de alta.

„Ida” cucerește prin expresivitate, profunzime, spiritualitate, cromatică inedită și interpretări de succes; nu întâmplător, a luat premiul Oscar pentru cel mai bun fim străin.

Articole similare

Israel Philarmonic Orchestra, sub bagheta lui Zubin Mehta, și Kathia Buniatishvili la Festivalul George Enescu – 16 septembrie 2017

Jovi Ene

”Vasile Pogor și Nicolae Gane merită să ne întoarcem în timp și să scriem despre ei” (Iulian Ciocan, FILIT 2018)

Jovi Ene

Top 10 filme „remake”

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult