Interviu

Călătorii literare cu George Cornilă: „Pentru mine, the ultimate dream job ar fi să călătoresc și să scriu”

Al cincilea invitat în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este George Cornilă.

George Cornilă (n. 1986) este prozator, publicist și traducător. A publicat cinci romane și trei volume de proză scurtă. Este prezent cu texte în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie. A colaborat cu publicații culturale precum Luceafărul de dimineață, Convorbiri Literare, Viața Românească, Plumb, Familia, Observator Cultural, Salonul Literar, Revista de Suspans, Fantastica, Vulturul, Gazeta SF, Galaxia 42, Accente, Doc.Eu și Aphelion (SUA). A primit Premiul Miorița (2008), Premiul Vrancea Literară (2013; 2016), Marele Premiu „Ion Hobana” (2019) și Premiul COLIN (2021), fiind de asemenea nominalizat la Premiul AntareSFest (2018; 2020; 2021), Premiul RomCon (2019; 2021) și propus pentru Chrysalis Award – Eurocon – Belfast (2019) și Rosetta Awards (2021). Cel mai recent volum al său, Rezervația, a apărut în 2022 la Editura Polirom.

– Este pasionat de călătorii scriitorul George Cornilă?

Puțin spus. Consider că săvârșirea unei călătorii este cel mai bun lucru pe care îl poți face cu banii. Nu știu câte lucruri te pot îmbogăți mai mult. Am un dor de ducă permanent și caut să fug spre zări noi cu fiecare ocazie ivită. Pentru mine, the ultimate dream job ar fi să călătoresc și să scriu. E o trăire năucitoare să privești o hartă și să te gândești prin câte colțuri ale uluitoarei noastre lumi ți-ai purtat trupul. Nimic nu te face să te simți mai liber.  

– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul George Cornilă?

Călătoria perfectă ar trebui să fie împărțită în trei: câteva zile de turism cultural — monumente istorice, muzee, galerii de artă, locuri de însemnătate (unde a avut loc un eveniment istoric marcant, unde a trăit și a creat un om care n-a trecut prin lume fără să lase urme, unde s-a petrecut o scenă dintr-un roman sau dintr-un film), răgaz pentru a absorbi arhitectura și istoria, pentru a înțelege cultura locului și a o lua off the beaten track, căci farmecul autentic nu se întâlnește la baza Turnului Eiffel, ci pe străduțele uitate din Montmartre sau Saint-Germain-des-Prés, nu în umbra bătrânului Big Ben, ci în Little Venice ori St Dunstan-in-the-East; câteva zile în natură, o plajă, un munte, o pădure, un lac, o cascadă, un defileu, un loc sălbatic, primordial; câteva zile de huzur — preferabil într-un loc cu o bucătărie excelentă, căci turismul culinar și bahic poate oferi bucurii nebănuite —, de deconectare de la cotidian, în care să ieși din viața ta obișnuită și să devii un altul, căci cred că suntem alții, îmbrăcăm alte ipostaze ale noastre, în funcție de locul în care ne găsim.    

– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai mult de perfecțiune?

Probabil sejurul în Barcelona. Orașul este o bijuterie culturală inepuizabilă, însă, după ce ai zgâriat suprafața a ceea ce trebuia musai văzut, îți poți îngădui să te pierzi prin grădinile de pe Montjuïc, pline de pisici prietenoase, să urci pe Tibidabo, să explorezi împrejurimile metropolei, să faci plajă sau o baie în Mediterană, să te răsfeți cu o tigaie de homar cu arroz negro și o cupă de sangria. Este un loc unde le poți avea pe toate.

– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență?

Poți călători prin intermediul oricărei cărți, nu este necesar ca aceasta să fie o carte de călătorii propriu-zisă. Am luat astfel parte la nenumărate aventuri în zări îndepărtate. O serie de cărți a fost însă mai importantă, din acest punct de vedere, decât toate celelalte. Ca mai toți cei din generația mea, am copilărit cu romanele lui Jules Verne. Dacă acestea nu te îmboldesc să vrei să devii un globetrotter, nimic n-o va face. De copil, am vrut să refac întocmai periplul lui Phileas Fogg. Încă mai vreau.

Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului George Cornilă?

Se întâmplă rar să citesc cărți de călătorii. Sunt fan National Geographic și National Geographic Traveler, parcurg uneori cărți de specialitate — de cele mai multe ori de istorie —  atunci când simt nevoia să înțeleg mai multe înainte de a porni la drum — îmi place să-mi planific temeinic călătoriile, pe etape, chiar pe ore —, însă cel mai adesea mă îndrept spre beletristică. Mi-aș dori, la un moment dat, să adun însemnările din călătoriile mele într-un volum sau mai multe, un jurnal de călătorie care să conțină, pe cât posibil, toate peripețiile și trăirile avute de-a lungul anilor.

– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?

Așa cum atunci când sunt într-un loc îmi place să trăiesc întocmai ca un localnic, să mănânc și să beau doar ce este specific locului — încerc orice, chiar dacă bănuiesc că nu-mi va plăcea, carne de ren, cerneală de sepie, scorpioni macerați, lichior de mirt, rachiu de ciuperci —, să le împrumut obiceiurile, să înțeleg cum este percepută viața acolo, îmi place și să asortez cărțile din bagaj cu destinația aleasă. Astfel, în Londra l-am luat cu mine pe Dickens; în Paris, l-am recitit pe Hugo; în Berlin, l-am citit pe Walter Benjamin; în Praga, pe Kafka; în Barcelona, pe Zafón și tot așa, fiecare loc cu cartea sau cărțile sale. Nu de puține ori, ne-am făcut traseul tocmai pentru a ajunge într-un loc despre care citisem într-un roman, am căutat să avem experiențe comune cu ale personajelor sau am mers pe urmele scriitorilor — să bem o cafea sau poate un pastis la o masă unde ar fi stat Sartre, să savurăm o halbă de bere într-o public house unde se ducea să bea Dickens, să ne tragem sufletul în umbra unui pin la rădăcina căruia obișnuia să scrie Tolkien. 

– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?

Dacă nu aș respecta regula de a potrivi cartea cu locul și aș lua cu mine câteva dintre cărțile preferate, acestea ar fi ale unora dintre autorii din panteonul meu: Márquez, Saramago, Fowles. Aș reciti oricând Un veac de singurătate, Memorialul mânăstirii sau Magicianul. Aș adăuga și Fiesta lui Hemingway, Alexis Zorba sau măcar primul volum din În căutarea timpului pierdut. Pentru a mă amuza, aș lua Trei într-o barcă de Jerome K. Jerome. Poate și un Rebreanu sau un Camil Petrescu. Iar dintre cărțile autorilor români contemporani, Orbitorul lui Mircea Cărtărescu, Transparența lui Radu Vancu și Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu.   

– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?

De multe ori scriu atunci când călătoresc și mă întorc cu carnetul plin de însemnări, uneori chiar de povestiri întregi. Îmi place să ascult povești și, dacă simt că acestea merită spuse mai departe, le scriu. Uneori, locul în sine mă inspiră. Nu trebuie să scriu neapărat despre acesta, ci doar să mă las în voia sa. Multe texte ale mele nu ar fi existat dacă nu aș fi călătorit într-un anume loc, chiar dacă acțiunea acestora nu se petrece acolo. Îmi place, de asemenea, să văd cu ochii mei unele locuri, chiar dacă acestea nu sunt destinații turistice propriu-zise, să trăiesc pe pielea mea anumite lucruri, să aflu, să simt, să mă duc acolo unde n-ar trebui să fiu. Nu de puține ori m-am băgat în tot soiul de situații riscante din cauza asta. Volumele mele de proză scurtă, cu precădere Arlequine și Entropic, sunt pline de povestiri scrise prin zări străine.

  

Pentru a scrie Regele lupilor — începută la rândul său într-o călătorie cu o turnură neașteptată, pe când mă aflam în convalescență într-un spital din Zante, după o intervenție chirurgicală de urgență —, am hoinărit prin toată România, pe oriunde se ivea din pământ un colț de zid acoperit cu mușchi. Mai mult, romanul Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse a fost scris în urma unei șederi în Olanda, iar următorul meu roman, Blues pentru East End, ca urmare a unei șederi îndelungate în Marea Britanie. Unele povești iau naștere văzând un loc, însă uneori se întâmplă invers, ajungi să vezi un loc pentru că ai scris o poveste. O parte din acțiunea Miezului nopții se petrece în Tallinn. Este un oraș care m-a atras mereu și am scris chiar un vast eseu politic despre Statele Baltice, însă nu fusesem niciodată acolo. Am ajuns abia la câțiva ani după ce am publicat romanul, pentru că am simțit nevoia să merg pe unde au mers propriile personaje.   

 

Dacă mă gândesc bine, multe dintre cărțile mele (Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse, Regele lupilor, Diluvium, Rezervația) au în prim-plan o călătorie de un fel sau altul, fie că aceasta este un periplu inițiatic, un quest, căutarea unui loc, a unui obiect, a unei persoane sau a sinelui. 

– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?

Am pe noptieră două teancuri de câte zece-douăsprezece cărți, așa că voi călători cu gândul prin întreaga lume. Propriu-zis însă, ne vom îndrepta atenția spre Arhipelagul Grecesc. Avem în plan să sărim puțin din insulă în insulă.   

Articole similare

Teatru: Copii răi, de Mihaela Michailov – Școală – profesori, elevi, părinți – acțiune și reacțiune

Andreea Andrusca

Avanpremieră editorială: ”Prozac 2. 90 de pastile împotriva tristeţii”, de Adriana Babeţi

Jovi Ene

Ciobit. Interviuri cu Maia Morgenstern, de Oana C. Popescu

Victor Alartes

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult