Carti Carti de istorie

Vremuri second-hand, de Svetlana Aleksievici

”Vremuri second-hand”, de Svetlana Aleksievici
Editura Humanitas, București, 2016
Traducere din rusă de Luana Schidu

Cartea Svetlanei Aleksievici este, înainte de orice altceva, tulburătoare. Prin intermediul ei ne vorbesc vocile unor oameni care nu se pot adapta la vremurile pe care le trăiesc. Deruta omului postsovietic este surprinsă într-o manieră originală de laureata Premiului Nobel pentru Literatură din anul 2015. Merită remarcat că premiul i-a fost acordat pentru nonficțiune, ceea ce se întâmplă extrem de rar. Pe bună dreptate, în motivația juriului s-a vorbit despre “scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinței și curajului în zilele noastre”.

Volumul “Vremuri second-hand” se constituie într-o fereastră care oferă deschidere către înțelegerea trăirilor intense ale rușilor după despărțirea de comunism și după destrămarea Uniunii Sovietice – mărturiile disparate sunt reunite într-un cor de voci autentice și emoționante care zugrăvesc convingător imaginea unui zbucium interior extem de puternic. Se degajă din aceste confesiuni o nostalgie teribilă după o măreție închipuită, după niște idealuri neclare. Nu atât neajunsurile materiale par să fie problema care îi nemulțumește pe mulți ruși postsovietici, cât lipsa unui sens superior care să le ghideze viața.

Există la personajele cărții un soi de vocație a suferinței pentru o cauză înaltă, care era până acum câteva decenii satisfăcută cumva de idealurile aparent nobile propuse de comunism sau de apartenența la la fel de aparent invincibila Armată Roșie. În era postsovietică, oamenii se simt frustrați sau înstrăinați, iar bucurii mărunte ale vieții sau drepturi câștigate – precum libertatea de exprimare sau posibilitatea de a călători în străinătate – nu reușesc să compenseze percepția că au fost învinși pe nedrept de o soartă potrivnică sau de un inamic extern imaginar.

În aceste condiții, nu este de mirare că la nivelul societății a reapărut “cererea” pentru Uniunea Sovietică, ba chiar și după cultul lui Stalin, după cum remarcă autoarea. Dacă imediat după prăbușirea regimului comunist, jocurile păreau definitiv făcute în favoarea democrației și a economiei de piață, ulterior lucurile s-au complicat foarte tare, căci oamenii s-au dovedit a fi total nepregătiți pentru aceste provocări. Ideile, idealurile și simbolurile sovietice ori imperiale revin în forță și pătrund adânc în sufletele oamenilor, mai ales dacă aceștia refuză să-și trăiască pur și simplu propriile vieți, tânjind cu disperare după utopii care, de fapt, n-au existat decât în imaginarul colectiv…

“Vremuri second-hand” merită din plin a fi citită, întrucât este o carte cu totul aparte, care ne prezintă istoria recentă prin prisma nu atât a faptelor, cât a emoțiilor oamenilor obișnuiți, prinși în angrenajul unor schimbări ample al căror sens nu îl pot descifra.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

”Naziștii și drogurile” sau cum Metanfetamina aproape a câștigat al Doilea Război Mondial

Corina Moisei-Dabija

Magie în fața tablei de șah: ”Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica”, de Yoko Ogawa

Jovi Ene

Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?), de Radu Paraschivescu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult