„Ziua refluxului”, de Maylis de Kerangal
Editura Litera, Colecția Folio, București, 2025
Traducere de Sanda Spiridon
Publicat inițial în anul 2024, la editura Gallimard, cu titlul în original în limba franceză Jour de ressac, romanul, semnat de Maylis de Kerangal apare în limba română, cu titlul Ziua refluxului în anul 2025, la editura Litera în traducerea Sandei Spiridon. Roman noir, atmosferic și existențialist, Ziua refluxului urmărește acțiunile unei femei după aflarea unei vești îngrijorătoare, descoperirea unui cadavru neidentificat care ar avea legătură cu ea. Implicarea personajului principal în elucidarea acestei morți va reprezenta întoarcerea într-un trecut ale cărui situații încă exercită o influență fantomatică asupra persoanelor vizate. Totodată, romanul redă și substratul istoric al orașului portuar Le Havre, profund afectat de intervenția Aliaților în Franța în timpului celui de-al doilea război mondial, efecte încă resimțite în contemporaneitate de către personajul principal.
Primind apelul telefonic de la poliția din Le Havre care o anunță că a fost descoperit pe plajă, la reflux, cadavrul unui bărbat necunoscut, eroina romanului, o actriță cu specializare în dublajul filmelor, plonjează în vârtejul amintirilor și al anxietăților legate de posibilitatea recunoașterii bărbatului necunoscut. Romanul se caracterizează printr-o atmosferă sugestivă, sumbră, aproape amenințătoare, amintind de filmul noir, detectivist, împletit cu literatura existențialistă. Eroina este urmărită de ploile apăsătoare ale lunii noiembrie, de frigul toamnei, iar odată ajunsă la Le Havre, se confruntă cu confuzia generată de interacțiunea cu locotenentul Zambra care se ocupa de anchetă. Primele imagini văzute cu bărbatul mort pe plajă o derutează și mai mult pe eroină, aceasta neputându-se pronunța categoric asupra recunoașterii individului, fapt care o face să ceară vederea propriu-zisă a cadavrului. Perspectiva trupului neînsuflețit și a trăsăturilor deformate de trecerea timpului, dar și de înghețarea în moarte, o fac pe eroină să rememoreze figura primei iubiri împlinite, figură pierdută pe mare, într-un accident; într-o manieră lirică, locotenentul Zambra descrie acest cadavru ca fiind singur ca pietrele.
Întâlnirea cu cel care a descoperit inițial cadavrul pe plajă deschide și un dialog despre situația precară a portului Le Havre unde corupția și neglijența din partea autorităților generează contexte defavorabile comunității. Pe parcursul romanului se conturează un schimb între stările eroinei și fenomenele exterioare, acestea fiind exprimate printr-o scriere lirică, abundentă în sugestivitate: „Pe dig, mersul declanșează decongestionarea spiritului – problema este brasată, oxigenată, netezită pe măsură ce farul se ridică în perspectivă, înalt de cincisprezece metri și încoronat cu o lampă roșie, din ce în ce mai tangibil, mai cert, dar și mai detaliat –, pe care drumul înapoi, inversând punctul de vedere, ar întoarce pe dos realitatea, ca să scoată la iveală, dacă nu un răspuns, măcar o altă formulare: arta de a te întoarce pe propriile urme.” (p. 114-115).
Treptat, figura bărbatului mort pare să poarte un mesaj din trecut care se infiltrează subversiv în prezentul eroinei, devenind asemenea unui spectru neinteligibil, dar care anunță o revelație despre sine. Acesta îi amintește eroinei de iubitul din adolescență, Craven, a cărui pierdere este încă resimțită, iar imaginea acestuia pare să se suprapună asupra figurii bărbatului de la morgă, încă neidentificat. Rememorarea perioadei petrecute împreună, deși scurtă, denotă o pasiune intensă, adolescentină, dar ale cărei urme rămân adânc impregnate în conștiința eroinei. Având un caracter mai degrabă static, romanul urmărește fluctuațiile gândurilor și stărilor personajului, precum și reflecțiile sale asupra memoriei, precarității existenței umane și incertitudinea relațiilor cu celorlalți. Asupra acestui îndelungat proces de conștiință și rememorare planează atmosfera rece a toamnei târzii, spațiile izolate din preajma portului, digul care îndeamnă la reflecție și neputința eroinei de a se pronunța în fața dilemei care a adus-o în acest punct. Stagnarea în echivoc și ambiguitate rămâne expresia distinctivă a acestui roman, fapt observabil și în secvențe precum următoarea: „(…) ploaia și vântul s-au mai înmuiat, făcându-mă să-mi spun că unele orașe degeaba se aflau în apropierea capitalelor, degeaba participau la traficul internațional, erau conectate la marile axe, căci ele se păstru cumva aparte, rămâneau distante, detașate.” (p.225).
Ziua refluxului este un roman străbătut nostalgie și de o vagă tandrețe, reunind tema memoriei, a fragilității interacțiunilor umane și a forței latent înnoitoare a timpului. Deși lipsit de o intrigă prea alambicată sau năucitoare, romanul impresionează prin atmosfera bine conturată și prin gravitatea temelor abordate într-o manieră atât lirică, cât și minimalistă.
