Stiri

Tatiana Niculescu, lectură în avanpremieră din volumul „Delicioasa poveste a cozonacului românesc“. Dialog cu sociologul și gastronomul Adriana Sohodoleanu

Vă invităm marţi, 16 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o nouă ediţie a serilor „Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc“. Tatiana Niculescu va citi în avanpremieră din volumul Delicioasa poveste a cozonacului românesc, aflat în pregătire la Editura Humanitas.

Lectura va fi urmată de un dialog cu sociologul și gastronomul Adriana Sohodoleanu.

Seara se va încheia cu o degustare de cozonac oferit de Casa Victoria.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.
 
Trecut prin numeroase avataruri – pâine îndulcită, pâine rituală dospită, aluat boieresc preparat după rețete străine de Paști și de Crăciun, prăjitură sofisticată de familie, specialitate etnică, simbol național –, cozonacul e legat de evenimente, oameni, locuri și întâmplări care au marcat generații de români. Deliciul acestei cărți e în îmbinarea dintre harul povestirii și bogăția documentării.

Articole similare

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, premiat în festivaluri internaționale și nominalizat la European Film Awards, va avea premiera pe NETFLIX în 22 decembrie!

Jovi Ene

NexT prezintă scurtmetraje de Cannes si nominalizarile la Oscarurile Europene!

Jovi Ene

Vestul sălbatic ca spațiu de reflecție metafizică: „Abel”, de Alessandro Baricco

Alexandra Moncea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult