Editorial

Top 3 cărți despre corp

Prin intermediul corpului nostru experimentăm întreaga existență, dar el este totuși o carapace fragilă,  predispusă la boli și tot felul de atacuri și, în cele din urmă, destinată să expire. Propun o călătorie prin intermediul a trei volume foarte valoroase, atât ca perspectivă, cât și ca tip de analiză, care deschid câteva piste noi de abordare, înțelegere și apropiere de propriul corp, dar care propun și câteva exerciții de empatie.

1. „Corpuri. O carte despre libertate”, de Olivia Laing

Editura Curtea Veche Publishing, 2023, Traducere: Oana Zamfirache

„Suntem cu toții blocați în corpurile noastre, adică blocați într-o rețea de idei conflictuale despre ce înseamnă aceste corpuri, despre ce sunt capabile să facă și despre ce le este permis sau interzis să facă.”

Câștigător al Premiului Windham–Campbell (2018) și James Tait Black Memorial Prize (2019) și tradus recent la noi – Everybody: A Book about Freedom – volumul propune o călătorie, prin intermediul corpului, în universul mișcărilor de eliberare din secolul XX. Olivia Laing combină excelent experiența personală cu cercetarea, pentru a oferi cititorilor oglinzi diferite prin care corpul poate fi văzut, perceput, simțit – sursă de plăcere, durere, vulnerabilitate, putere sau instrument de protest.

Corpurile noastre ne definesc viețile în moduri dincolo de controlul nostru, expunându-ne la o serie de privilegii și prejudecăți, pe măsură ce înaintăm în vârstă și navigăm prin vortexul de idei și percepții mereu în schimbare.

Olivia Laing pune sub lupă teorii aparținând unor dintre cele mai emblematice și dificile figuri ale secolului trecut, care au modelat generații de analiști și cercetători: feminista radicală Andrea Dworkin, scriitoarea și filosofa Susan Sontag, scriitoarea Kathy Acker, artista cubanezo-americană Ana Mendieta, Nina Simone, Malcolm X și multe alte persoane care oferă idei revelatoare, dar uneori contradictorii.

Cartea a fost scrisă pe parcursul a cinci ani de cercetare și abordează complexitatea și precaritatea vaste ale locuirii unui corp mai ales având în vedere ideea potrivit căreia unele corpuri sunt considerate mai valoroase decât altele și se bazează în primul rând pe povestea lui Wilhelm Reich, psihanalist, eliberator sexual și fost student al lui Freud. Laing îl urmărește din copilăria chinuitoare, până la munca de pionierat în promovarea libertății sexuale a femeilor, la fuga din Germania nazistă și până la prăbușirea sa dramatică în paranoia, discreditare și încarcerarea în SUA.

Olivia Laing mărturisește într-un interviu că a fost în locuri foarte tulburătoare în timp ce făcea cercetări pentru carte, a studiat inclusiv o cantitate enormă de materiale despre tortură, violență sexuală, genocid și încarcerare. ”Am vrut să privesc înapoi în secolul XX pentru a înțelege de ce corpurile noastre sunt atât de greu de locuit, de ce anumite tipuri de corpuri sunt supuse la atâta violență și limitare, dar am vrut, de asemenea, să scot din istoria marilor lupte de eliberare materiale care ar putea fi utile pentru oamenii de acum: pentru cititorii de acum și pentru activiștii de acum. Adevărata lecție a cărții este că nimic din toate aceste lucruri nu a dispărut. Se simte ca și cum oamenii vor dori întotdeauna să limiteze libertățile altora în funcție de tipul de corpuri pe care le locuiesc, așa că lupta pentru eliberare continuă. Într-un fel, aceasta este cea mai deprimantă lecție a cărții, dar cred, de asemenea, că are și ceva încurajator. Odată ce renunțăm la noțiunea de victorii permanent asigurate, odată ce acceptăm că acestea vor fi lupte continue, atunci cred că devine mai ușor să îți joci rolul fără să cedezi în fața disperării. Lupta pentru libertate nu a fost pierdută. Ea continuă și continuă, cu mult înainte și mult dincolo de durata vieții noastre individuale.”

2. „Foame, memoriile corpului (meu)”, de Roxane Gay

Editura Black Button Books, București, 2019, Traducere: Aurelia Ulici

Volumul de memorii semnat de Roxane Gay, în ciuda titlului, nu este despre foame. Autoarea se axează mai degrabă pe o reevaluare a normelor socio-culturale și a percepției corpului în contemporaneitate. Gay a luat foarte mult în greutate în urma unui abuz și, ulterior, grăsimea i-a oferit iluzia unui puteri, a unui corp care putea contracara orice atac. Care o împiedica să fie rănită. Persoanele grase sunt ținta multor atacuri însă, nu beneficiază de respect din partea celorlalți, iar societatea mimează deseori o falsă preocupare pentru sănătatea lor fizică și mentală.

Cartea nu este scrisă pentru a acuza și nici nu reprezintă o lamentare. Într-un material care respiră vulnerabilitate, scris însă pe un ton pertinent, bine construit și argumentat, Roxane Gay face o pledoare pentru corp și pentru reanalizarea relației pe care o produce nu numai cu sinele, ci și cu ceilalți. „Asta este ceea ce majoritatea fetelor sunt învățate – că trebuie să fie subțiri și micuțe. Nu ar trebui să ocupăm spațiu”. Foame, memoriile corpului (meu) este însă o încercare de a ocupa spațiu într-un alt sens, de a spune o poveste care se cere spusă. Paradoxal, o istorie personală, intimă, cu implicații pentru toată lumea.

”Cred că motivul pentru care oamenii pot fi atât de defensivi se datorează cât de răspândită și dificilă este fatphobia. Atunci când găsești în sfârșit o comunitate și găsești o modalitate de a găsi pacea într-o lume care nu vrea să fii liniștit, într-o lume care vrea să plătești penitență pentru corpul tău, lupți pentru această demnitate și te agăți de ea cu tenacitate.”

Recomand și ”Writing into the Wound: Understanding trauma, truth, and language”, încă netradus în limba română însă.

3. „Când corpul spune nu”, de Gabor Maté

Editura Curtea Veche Publishing, București, 2021, Traducere: Adriana Ionescu

Gabor Maté, medic și scriitor din Vancouver, demistifică și în acest studiu știința medicală și ne invită să fim proprii analiști ai sănătății noastre. Cartea este bazată pe experiența sa bogată în ceea ce privește cazurile de dependență, dar nu numai (de exemplu Ronald Reagan, Gilda Radner, Stephen Hawking și Pamela Wallin), și oferă informații extrem de valoroase despre stres si influența lui asupra sanatatii noastre psihice și fizice. Explorează relația strânsă și stranie uneori, dintre stres și modificările pe care le poate produce la nivel fizic, formele chinuitoare pe care le poate manifesta. Boala secolului al XXI-lea, cum a fost numit stresul, ne-a făcut pe majoritatea să simțim măcar o dată că am ajuns la capătul puterilor și să luăm urgent măsuri pentru a restabili echilibrul.

Poveștile părinților, confruntate cu studii clinice recente, toate duc la concluzia alarmantă că ignorarea stresului duce la situații foarte dificile. Volumul susține un demers biopsihosocial în analiza și tratarea afecțiunilor care rezultă în urma unui stres prelungit, una dintre cele cele mai bune căi prin care ne putem elibera corpul și mintea de aceasta cumplită afecțiune. Gabor Maté subliniază faptul că descifrarea factorilor ascunși în bolile cronice nu învinovățește pacientul, ci oferă posibilitatea de a aborda transmiterea neintenționată a stresului și a anxietății prin corp inclusiv de-a lungul generațiilor.

Poveștile celor intervievați sunt adesea emoționante și obsedante și sunt intercalate cu capitole care tratează stresul, reprimarea emoțională, hormonii, „personalitatea canceroasă”, biologia relațiilor și puterea gândirii negative în relația cu propriul corp, care declanșează mecanisme biologice ample atunci când stresul și trauma exercită presiune. Capitolul final, „Cei șapte A ai vindecării”, propune o formulă deschisă pentru vindecare și prevenirea bolilor rezultate din stresul ascuns.

(Sursă fotografii: curteaveche.roblackbutton.ro)

Articole similare

Richard Ford despre pasiunea pentru scris. Lansare ”Femei cu Bărbați”

Carmen Florea

Fragment în avanpremieră: ”W sau amintirea copilăriei”, de Georges Perec

Jovi Ene

Top 5 filme cu și despre familii nefericite

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult