Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (15 – 21 aprilie 2019)

Știrile săptămânii: Iulian Bocai, laureat al Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța, ediția 2019; Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului – un volum de Vlad Alexandrescu, Editura Humanitas; Caffe Festival Ibis – EUROPAfest – Concerte de jazz after-hours, 10 – 17 mai; Cea mai așteptată carte a anului: Învățare | Educated de Tara Westover, Editura Publica; Noutate Editura Herald: Jurnalul unei scriitoare (Autobiografia) de Virginia Woolf; „Fată, deschide ochii”, sfatul lui Rachel Hollis care s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare, Editura Trei; O noua editie: Bebelusul meu intelege tot, de Aletha Solter; Victor Miron speră să ducă evenimentul în care oamenii sunt încurajați să citească în grădini și la Schönbrunn sau la Versailles; Lansarea romanului Pelerinul vrăjit, scris de un clasic al literaturii ruse, Nikolai Leskov, Editura Humanitas; Nou la Editura Polirom: Lenin, inventatorul totalitarismului, Stéphane Courtois; Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee de Tatiana Niculescu – lectură în avanpremieră.

Iulian Bocai, laureat al Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța, ediția 2019

Iulian Bocai se numără printre laureații ediției cu nr. 32 a prestigiosului Festival al primului roman de la Chambéry, Franța, pentru Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu, volum cîștigător al Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2018. De curînd, romanul Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu a obținut și Premiul revistei „Observator cultural” pentru Debut, ediția 2019.

Autorul va participa la Chambéry, în perioada 22-26 mai 2019, la mai multe ateliere de traducere și mese rotunde dedicate cărții sale.

Festival du Premier Roman este un eveniment literar care descoperă şi promovează autori debutanţi, europeni şi francofoni. În fiecare an, 3000 de cititori aleg şi invită la festival – după lecturi şi dezbateri – 15 autori debutanţi francofoni şi alţi opt care scriu în italiană, spaniolă, germană, română, engleză şi portugheză, alături de scriitori celebri. Stéphane Audeguy, Muriel Barbery, Michel Houellebecq, Philippe Claudel, David Foenkinos, Amélie Nothomb sau Martin Winckler s-au numărat, de-a lungul anilor, printre cei peste 300 de autori care au fost oaspeţii festivalului. Dintre scriitorii români laureați ai edițiilor anterioare ale festiuvalului: Marta Petreu, Camelia Cavadia, Corina Sabău, Florin Irimia, Bogdan-Alexandru Stănescu. Mai multe detalii despre festival, aici.

Ceilalți laureați ai ediției din acest an, aici.

Priţă Barsacu s-a născut şi creşte într-un sat de cîmpie de pe malul Oltului, în apropierea unei hidrocentrale, care deseori ia ca tribut vieţi omeneşti, transformîndu-le apoi în energie electrică. Băiatul străbate lumea copilăriei lui împotriva curentului, candid şi curios, pasionat precoce de ştiinţele naturii, neasemănîndu-se cu nimeni, dar fiind nevoit să semene cu toţi. Trecerea sa meteorică prin viaţă e o aventură a cunoaşterii naturii umane, dar mai ales a lumii necuvîntătoarelor, de care se apropie cu pasiunea primilor naturalişti şi cu rigoarea naivă a taxonomistului amator. „Bildungsnovella” lui Iulian Bocai este un caleidoscop al primei copilării într-o lume a lipsurilor, a cruzimii şi a violenţei, iar forţa ei stă în scriitura ironică şi în aceeaşi măsură plină de înţelegere, care nu lasă povestea să devină o simplă fabulă socială, ci face din ea o încercare de a salva de la uitare o lume anonimă, frumoasă şi sălbatică.

„Mă simt obligat să-i previn pe cititorii acestei povestiri că riscă să fie pe fond afectaţi emoţional, aşa cum mi s-a întîmplat şi mie. Oricît am fi de obişnuiţi deja cu atrocităţi de viaţă şi de limbaj (Céline, Bataille, Pynchon, Burroughs etc.), ceea ce se întîmplă în aceste cîteva zeci de pagini nu ne şochează mai puţin. Întîlnim aici o lume de jos (de foarte jos, sociologic vorbind), văzută de jos (adică dinăuntru, stilistic vorbind), o lume despre care ne e greu să credem că există în penuria, precaritatea şi brutalitatea ei de comportament şi de expresie – o lume pe care autorul ne-o aduce în faţă cu o nonşalanţă jucată, cu un fel de cinism inocent, modul său de a învălui (protector) evoluţia personajului principal. Talentul lui Iulian Bocai se vădeşte în fineţea observaţiei psihologice, în comentariul indirect liber care îngînă ironic gesturi şi replici, în morala implicită a acestei povestiri înfricoşătoare şi înduioşătoare în acelaşi timp.” (Mircea Martin)

Iulian Bocai (n. 1986) este scriitor, redactor și traducător (din engleză, franceză și germană). Absolvent al secției de Literatura universală și comparată a Facultății de Litere, Universitatea din București, a urmat mai apoi un Masterat în Teoria literaturii și literatură comparată, la aceeași facultate. Pregătește o teză de doctorat în istorie intelectuală, despre introducerea curriculum-ului literar în universitățile occidentale în secolul al XIX-lea. A debutat în 2018 cu romanul Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu (câștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediția 2018).


Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului – un volum de Vlad Alexandrescu

Pentru că ei nu sunt copiii nimănui, ci sunt ai noștri, ca societate. Iar stadiul în care societatea noastră se află este perfect reprezentat de felul în care îi tratăm. Schimbând ceva în viețile lor, ne schimbăm pe noi, în bine.

„De‑a lungul unui an am încercat să înţeleg cum trăiesc copiii instituţionalizaţi din România şi să mă apropii de traumele lor, să descopăr şi să arăt cauzele acestor suferinţe. Raportul de faţă nu propune o analiză în limbaj administrativ a normelor şi procedurilor ce li se aplică. Acestea nu reprezintă centrul de interes al raportului, deşi există referinţe la ele. Scopul documentului este de a arăta tuturor ce se întâmplă în centrele de plasament şi, uneori, la asistenţii maternali cărora le sunt încredinţaţi copiii. Astfel, raportul este unul complementar în relaţie cu alte asemenea documente, emise de autorităţi sau organizaţii non‑guvernamentale (ONG), şi nu se substituie lor în niciun fel. El rezumă experienţa trăită de un senator român, care a dorit să afle răspunsul la întrebarea: «Ce se întâmplă, de fapt, cu copiii aflaţi în centrele de plasament?»

Am vrut să le ascult opiniile, nemulţumirile, bucuriile, temerile, planurile de viitor sau orice ar dori să‑mi povestească. Peste tot unde m‑am dus, copiii mi‑au împărtăşit poveşti despre abuzuri, neajunsuri, violenţă şi nedreptate. Am simţit în vocea lor disperare, lipsa încrederii că cineva i-ar putea ajuta să‑şi rezolve problemele şi o mare, dureroasă, nevoie de ajutor. Raportul de faţă are menirea de a face cunoscute aceste percepţii, de a le justifica apariţia şi persistenţa în instituţiile pe care le-am vizitat şi de a deschide discuţia în societate despre soluţiile pe care le putem găsi în sprijinul copiilor.

Vreau ca prin acest raport să fac acele voci auzite.“ – VLAD ALEXANDRESCU

LANSĂRI DE CARTE

Librăria Humanitas de la Cișmigiu, joi, 21 mai, ora 19

Salonul Internațional de Carte Bookfest București, sâmbătă, 1 iunie

VLAD ALEXANDRESCU este senator în Parlamentul României din partea Uniunii Salvați România și profesor titular al Universităţii din Bucureşti. A publicat volume de autor şi a coordonat volume colective în domeniul istoriei intelectuale a modernității timpurii. Este autor al unor articole publicate în serii și reviste ştiinţifice de prestigiu (Oxford Studies in Early Modern PhilosophyIntellectual History Review ş.a.), editor și traducător al unor autori importanți (René Descartes, Dimitrie Cantemir, André Scrima ş.a.). În 2013 i s-a decernat Premiul „P.G. Castex“ de către Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, Paris, iar în 2014 Premiul „Nicolae Bălcescu“ al Academiei Române. Din 2012, co-fondator și co-editor al revistei Journal of Early Modern Studies.


Caffe Festival Ibis – EUROPAfest – Concerte de jazz after-hours, 10 – 17 mai

Timp de 8 zile, de la ora 20:00, cafeneaua hotelului Ibis Nord așteaptă iubitorii de jazz la concerte și jam sessions, evoluții live extraordinare cu artiști ai noului val din 15 țări: Australia, Azerbaidjan, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, Noua Zeelandă, Polonia, Rusia, S.U.A., Turcia și Ucraina.

EUROPAfest – Caffe Festival înlocuiește rigurozitatea sălilor de spectacol cu un spațiu relaxant și o atmosferă prietenească pentru a apropia publicul de muzica bună și a lărgi sfera consumatorilor de jazz. Caffe Festival este o stare de spirit. Concertele ținute până târziu în noapte, farmecul unui spațiu în care muzica întâlnește mici plăceri precum un pahar de vin sau o conversație cu prietenii, vor asigura câteva ore de răsfăț celor care au ales să evadeze din cotidian.

Zilnic, între 10 – 17 mai, în Calea Griviței 143, trupe cu stiluri diferite aduc în mijlocul publicului jazz proaspăt, creativ, oferind participanților o atmosferă inedită.

Organizatorii ne propun sa intrăm în atmosfera de la Caffe Festival Ibis şi să trăim o experienţă unică. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest declara „Fă-ţi timp pentru tine şi relaxează-te la EUROPAfest ! Scapă de stresul de peste zi, uită de întâlniri şi deadline-uri şi acceptă invitaţia la jazz de calitate. Fără convenții, fără pretenții, Caffe Festival Ibis este un loc al relaxarii și bunei-dispoziții, destinat mai ales celor care vor să încheie o zi de muncă într-un mod plăcut..”

Gustă aroma acordurilor de jazz la Caffe Festival Ibis.

Doar la EUROPAfest redescoperi esențele tari ale muzicii de calitate !

Sub sloganul „It’s all about live quality music!”, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic prezintă în perioada 9 – 18 mai, artiști din 31 de țări. Pe lângă Caffe Festival Ibis agenda EUROPAfest mai cuprinde Opening Concert – București | Sibiu, concerte live de jazz, blues, pop și muzică clasică, Bucharest International Jazz Competition, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, master-classes și workshopuri, Festival’s corner și Gala EUROPAfest.

Bilete:

49 lei / concert. Biletele se pot achizitiona online de pe iabilet.ro

Agenda completă:  atașată mai jos

Contact, Informaţii suplimentare despre artiști, muzică şi fotografii: jmEvents

0740.75.95.66 | office@jmEvents.ro | www.jmEvents.ro

Agenda Caffe Festival Ibis – EUROPAfest 2019

10 – 17 mai | 20:00 | Cafeneaua – Hotel Ibis Nord, Calea Griviței 143

10 mai – jazz & pop

DAN PAPIRANY TRIO | Israel, Australia, Noua Zeelandă

Dan Papirany – pian, Steve Wright – tobe, Marsh Robinson – contrabas

GABRIELE AGOSTA | Italia – pian

11 mai – jazz

ENTROPY | Italia

Marco Maltalenti – trompetă, Paolo Corda – chitară, Marco Bande – pian, Edoardo Raimondo Meledina – contrabas, Jacopo Careddu – tobe

ANOESIS | Australia

Greg Stopic – saxofon alto, Alistair Johnston – saxofon tenor, Eitan Muir – chitară electrică, Tomas McKeever Ford – contrabas, Patrick Rogers – tobe

JAM SESSION

12 mai – jazz

SAYGILI AUTSCHBACH JAZZ DUO | Germania, Turcia

Samira Saygili – voce, Peter Autschbach – chitară

MASALA QUARTET | Rusia, Ucraina

Alexey Sukhov – saxofon tenor, Anna Beme – pian, Dmitrii Taranov – contrabas, Ivan Avraimov – tobe

R.A.M.E. JAZZ 5TET | Italia

Valentina Fin – voce, Giovanni Fochesato – saxofon, Mauro Spano – pian, Marco Centasso – contrabas, Filippo Mampreso – tobe

JAM SESSION

13 mai – jazz

SHEKBAND | Ucraina

Artem Shekera – contrabas, pian, Anna Shekera – pian, chitară, harpă, voce, Maksym Shekera – tobe, nai

4 WAY CLOSE | Italia

Fabrizio Raffaele Spista – saxofon tenor, Pasquale Mastrogiovanni – contrabas, Massimo Parisi – pian, Matteo Esposito – tobe  

JAM SESSION

14 mai – jazz

CHRISTOPHER JULIEN | SUA – pian

PROJECT “CONNECTIONS” | Bulgaria

Viktor Viktorov – tobe, Ivan Jordanov – saxofon, Svetlin Staykov – contrabas, Vladislav Shopov – chitară

JAM SESSION

15 mai – jazz

TARO & BENJAMIN | Franța, Japonia

Sakakibara Taro – contrabas, Gobinet Benjamin – pian

PORTRAIT AND A DREAM | Turcia

Mehmet Ali Simayli – tobe, Kerem Can Dundar – chitară electrică, Yigit Can Oztop – contrabas electric

JAM SESSION

16 mai – jazz

UNO DUO | Italia, Jonathan Delazer – tobe

WONREDFUL TOWN | Rusia

Anna Akimova – voce, Aleksei Pitalov – chitară, Mikhail Zviagin – contrabas, Valerii Zhuravlev – tobe

GNIEWOMIR TOMCZYK / PROJECT | Polonia

Gniewomir Tomczyk – tobe, Martyna Kubicz – vocal, Maciej Kądziela – saxofon, Arek Grygo – chitară

JAM SESSION

17 mai – jazz

Concert BEST OF JAZZ – Finaliștii Bucharest International Jazz Competition


Tara Westover a crescut într-o familie numeroasă, la poalele munților, în Idaho. Tatăl ei credea că sfârșitul lumii e aproape, că guvernul e infiltrat de Illuminati și că e mai bine să nu mergi la spital chiar dacă ai arsuri sau răni grave.

Tara nu a avut certificat de naștere decât după 9 ani și nu știe nici acum în ce zi din septembrie s-a născut.

A intrat pentru prima dată într-o școală la vârsta de 17 ani. De la cum a depășit momente dificile ca atunci când a întrebat în cadrul unui curs ce înseamnă „holocaust”, la momentele în care a început să își creioneze valorile personale în timp ce încerca cu disperare să recupereze lipsa informațiilor larg acceptate și cunoscute, până la cum a reușit să urmeze cursurile Brigham Young University, să facă un stagiu la Harvard și în 2014 să își dea doctoratul în istorie la Cambridge — Tara Westover ne oferă o poveste de viață mai captivantă decât orice ficțiune, încât nu e de mirare că Învățare e una dintre cele mai de succes (atât la critici, cât și la publicul larg) cărți ale anului 2018.

Aflată pe lista New York Times a celor mai bune 10 cărți ale anului, Învățare a fost votată cea mai bună carte de memorii a anului 2018 pe Goodreads, Apple Books și Audible, e finalistă National Books Critics Circle John Leonard Prize, și se află pe lista scurtă a recomandărilor de lectură ale lui Bill Gates, Barack și Michelle Obama, Oprah, Time, Vogue, precum și a multor alte publicații.

Tradusă în limba română de Paul Slayer Grigoriu, cartea Tarei este o poveste extraordinară despre curaj și reinventare, despre înflorirea unui copil sclipitor căruia i s-a dat o șansă.


Noutate editoriala: Jurnalul unei scriitoare (Autobiografia) de Virginia Woolf

Cartea reprezinta un ghid nepretuit de indrumare prin mintea si sufletul Virginiei Woolf, pus la punct de catre sotul ei, Leonard Woolf (care semneaza si prefata), prin selectia unor fragmente semnificative din jurnalele pe care le-a tinut timp de 27 de ani. Acesta a ales insemnari despre ce facea si ce gandea scriitoarea, despre oamenii cu care se intalnea – adesea, importanti scriitori contemporani –, dar, mai ales, despre cartile ei. Aflam partea nevazuta a creatiei sale, gandurile ce ii insoteau lucrarile pe masura ce erau scrise, precum si zbaterile neincetate ale autoarei fata in fata cu critica la care erau supuse. In plus, vom citi si minunate fragmente de opinii personale legate de lecturile sale. O analiza completa a solului din care a luat nastere opera nemuritoare a acestei scriitoare, care continua sa fie atat de actuala.

„In starea de lenevie care urmeaza dupa orice articol lung – iar Defoe este al doilea pe luna aceasta – am scos jurnalul si am citit, asa cum iti citesti propriile scrieri: cu o oarecare intensitate vinovata. Marturisesc ca stilul lui bolovanos si necautat, adesea atat de negramatical si care parca tipa ca un cuvant trebuie sa  fie schimbat, m-a cam izbit. Incerc sa spun sinelui meu care va citi acestea de aici inainte ca stiu sa scriu mult mai bine si sa nu zaboveasca aici; si sa-i interzic sa lase un ochi de barbat sa-l vada. Iar acum as putea sa adaug si micul meu compliment in sensul ca are nonsalanta, dar si vigoare si uneori loveste pe neasteptate chiar la tinta.” Virginia Woolf

„.. cel mai rau lucru cand scrii este ca depinzi atat de mult de laude. Sunt aproape sigura ca n-am sa primesc niciun fel de laude pentru aceasta nuvela si asta o sa ma supere nitel. Nelaudata, imi vine greu sa ma apuc de scris dimineata, dar descurajarea nu dureaza decat 30 de minute si, odata ce incep, uit de toate. Serios, ar trebui sa incercam sa ignoram toate suisurile si coborasurile. Un compliment aici, tacere dincolo. Murry si Eliot au fost comandati, eu nu. Elementul central ramane statornic, iar acesta este faptul ca imi gasesc propria placere in arta.” Virginia Woolf

Virginia Woolf (nume original Adeline Virginia Stephen, n. 25 ianuarie 1882, Londra – d. 28 martie 1941) a fost o scriitoare engleza, eseista, feminista, editoare si scriitoare de povesti, cunoscuta drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.

In perioada interbelica, Virginia Woolf a fost o personalitate marcanta in societatea literara din Londra si membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ Doamna Dalloway (1925), Spre far (1927), Orlando(1928) si eseul de dimensiunea unei carti A Room of One’s Own (1929), cu faimosul sau dicton: „O femeie trebuie sa dispuna de bani si de o camera separata, daca vrea sa scrie fictiune”.


„Fată, deschide ochii”, sfatul lui Rachel Hollis care s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare

„Viața ta depinde de tine”, precizează Rachel Hollis încă pe prima pagină a cărții Fată, deschide ochii!, apărută și la noi la Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei. Tot ea continuă însă foarte clar: „Dar nu vei crede niciodată acest adevăr dacă nu înțelegi mai întâi minciunile care-ți stau în cale […] Ai crezut vreodată că nu ești suficient de bună? Că nu ești suficient de slabă? Că nu poți fi iubită? Că nu ești o mamă bună? Ai crezut vreodată că meriți să fii tratată urât? Că nu valorezi nici cât o ceapă degerată? Sunt numai minciuni. Toate.”

Cartea, #1 Bestseller New York Times, tradusă în 33 de țări și vândută în peste 2 milioane de exemplare, este încă un proiect de succes creat de Rachel Hollis, scriitoare, om de televiziune, speaker motivațional și CEO la Chic Media, o celebră companie specializată în crearea de conținut digital pentru femei.

Autoarea cărții Fată, deschide ochii! a fost prezentă în topul celor mai buni 30 de antreprenori sub 30 de ani alcătuit de Inc. Magazine. Succesul ei și al cărților scrise de ea se datorează în special felului onest în care Rachel reușește să spună lucrurilor pe nume și să detalieze experiențe de viață foarte intime. Prin intermediul cărții Fată, deschide ochii!, Rachel Hollis își propune să le ajute pe femei să înlăture toate lucrurile negative pe care și le repetă și să devină așa cum merită să fie: fericite. Tocmai de aceea, cele 20 de capitole ale cărții sintetizează cele mai frecvente minciuni pe care femeile și le spun, iar Rachel le explică pașii pe care trebuie să îi facă pentru a le înlătura. Sinceră, deschisă și binevoitoare, Rachel nu se rezumă doar la a da sfaturi seci, ci detaliază în amănunt situațiile grele prin care a trecut de-a lungul vieții, inclusiv sinuciderea fratelui său, depresia post-natală sau umilința pe care a îndurat-o într-o relație. „Nu sunt singura femeie care a lăsat vreodată un bărbat să se poarte urât cu ea. Spunând-mi povestea și spunând adevărul, sper să le pot ajuta pe unele dintre voi să facă alegeri mai bune decât am făcut eu sau să vadă realitatea așa cum e”, declară autoarea într-unul din capitole. În plus, ea consideră că frica stă la baza tuturor alegerilor și singura modalitate prin care poate fi înlăturată este să vorbești despre ea.  

„Dacă Rachel Hollis te îndeamnă să te trezești la realitate, nu mai sta pe gânduri! Ea este mentorul de care au nevoie toate femeile”, spune Anna Todd, autoarea seriei After, apărută la Editura Trei.


O noua editie: Bebelusul meu intelege tot de Aletha Solter

Bebelusul meu intelege tot este una din cartile care a reprezentat din momentul aparitiei sale o revelatie pentru parinti si a determinat o mica, dar hotarata, revolutie in cresterea copiilor de pretutindeni. Impactul cartii a fost atat de mare tocmai pentru ca i-a ajutat pe parinti sa isi asculte instinctul de a-si iubi neconditionat si nelimitat copiii, fara teama ca tinandu-i in brate si ascultandu-i la randul lor ii vor rasfata. Recunoasterea si preocuparea pentru nevoile si trairile emotionale ale copiilor din primele momente de viata, validarea si intelegerea lor, disponibilitatea adultului si caldura afectiva sunt baza unei relatii flexibile si reciproc empatice, bazata pe atasament sigur, cu copiii nostri. Un element esential in aceasta relatie este acceptarea plansului, ca un mecanism natural si sanatos de autoreglare emotionala si de vindecare psihologica la orice varsta.

„Aceasta acceptare continua a emotiilor sale [ale copilului] este cel mai de pret dar pe care i-l puteti face.”

„Cand bebelusul încearca sa se elibereze de tensiune plangand, plansul in sine devine nevoia, iar el nu se va simti mai bine pana cand nu va plange. Este important sa va amintiti ca nu inseamna ca sunteti niște parinți nepricepuți daca bebelușul vostru plange. Se poate ca el sa nu aiba nevoie de nimic altceva decat sa fie tinut in brate si iubit. Sper ca aceste informatii legate de plansul bebelusilor vor reusi sa va elibereze de ideea obsedanta ca trebuie sa aveti un bebelus tacut pentru a va simti increzatori ca parinți.” Aletha Solter, Bebelușul meu intelege tot

Dr. Aletha Solter, psiholog american de origine elvetiana, este fondatoarea Institutului Aware Parenting (www.awareparenting.com) si se bucura de recunoastere internationala ca expert in parentaj, teoria atasamentului, psihologia traumei si disciplina nonpunitiva. A studiat cu dr. Jean Piaget la Geneva, in Elvetia, unde si-a obtinut masteratul in biologie umana, si, ulterior, si-a sustinut doctoratul in psihologie la Universitatea din California. Cartile sale au fost traduse in numeroase limbi. Titluri de acelasi autor: Attachment Play (Jocul atasamentului, aparut la Editura Herald, 2017), Helping Young Children Flourish (Copiii nostri, frumosi si sanatosi,Editura Herald, 2018), Tears and Tantrums (Lacrimi si crize de furie), Raising Drug-Free Kids (O viata fara droguri, Editura Herald, 2015), The Aware Baby (Bebelusul meu intelege tot, Editura Herald, 2017).


Victor Miron speră să ducă evenimentul în care oamenii sunt încurajați să citească în grădini și la Schönbrunn sau la Versailles

Pe 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții, Victor Miron, fondatorul proiectului „Cărțile pe față”, organizează pentru al șaselea an consecutiv unul dintre cele mai frumoase evenimente de încurajare a cititului în Grădinile Botanice din Cluj și Jibou. Astfel, toți cei care vor avea o carte la ei vor beneficia de acces gratuit în superbele grădini, unde pe parcursul zilei vor putea citi în aer liber sau vor participa la lecturile publice a doi scriitori români, sosiți special pentru întâlnirea cu iubitorii de cărți. „Anul trecut a fost alături de noi Carmen Tiderle, care a citit poezii pentru copii de toate vârstele. Anul acesta avem doi scriitori, pe Camelia Cavadia și pe Andrei Ruse, care sunt unii din scriitori mei preferați. Ei ne vor citi și eu voi modera dialogul cu publicul”, spune Victor Miron, organizatorul acestui eveniment.  

De la primul eveniment organizat în 2014 și până acum, peste 15.000 de oameni au îmbrățișat ideea de a citi în aer liber, iar planurile lui Victor Miron depășesc granițele țării. „Și prin această inițiativă ne dorim să încurajăm oamenii să citească în spații publice și așa să devină ambasadori ai lecturii. Numărul participanților a crescut de la an la an, cumulându-se în jur de 15.000 de oameni în toate edițiile, atât la Jibou, cât și la Cluj-Napoca. Evenimentul se ține an de an din 2014, iar din 2017 se întâmplă și la grădina botanică din Jibou. Anul trecut am avut și o scriitoare invitată, anul acesta vom avea doi, plus multe alte surprize. Pe viitor sperăm să ducem acest tip de eveniment și la Schönbrunn sau la Versailles”, povestește cu entuziasm Victor.

Aceasta nu este singura modalitate prin care Victor Miron își propune să încurajeze cititul.  „Pe lângă evenimentele de la grădinile botanice de la Cluj și Jibou, mai lucrez la câteva inițiative. După cinci ani în care am încurajat oamenii să își dea Cărțile pe Față, acum am început să îi provoc să își dea cărțile pe spate, pe spatele cărților de vizită. Cărți pe cărțile de vizită e o nouă inițiativă prin care încurajăm oamenii de afaceri să treacă recomandări de cărți pe spatele cărților de vizită. Lucrez, de asemenea, la un volum colectiv de poezii de dragoste care se va numi „Tu Ești Eu”, scrise atât de autori publicați deja, cât și debutanți. Și acest volum va fi disponibil pe platforma cartipentruoamenidragi.ro, inclusiv în varianta personalizată cu poza cuplului pe copertă”, povestește Victor.

Întrebat dacă simte că s-a schimbat ceva de când a început proiectul Cărțile pe față, Victor răspunde: „Sunt unele semne care arată că se citește mai mult. A crescut vânzarea de carte, de exemplu. Din câte știu eu, în 2014 piața de carte era de 60 milioane de euro în România, iar în 2018 s-a apropiat de 100 milioane de euro. Dar cel mai curios sunt cum va fi peste încă 10 ani, deoarece eu mi-am asumat campania aceasta pe 15 ani. Vreau să văd nu doar pe câți oameni îi vom convinge să citească, ci și pe câți alți oameni îi vom convinge să înceapă ei înșiși alte campanii de promovare a lecturii”.

Program 23 aprilie:

Pentru al șaselea an consecutiv Ziua Internațională a Cărții se sărbătorește prin lectură.

Cei care au o carte la ei intră gratuit.

Eveniment Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj – Napoca – 08.00 – 20.00

Eveniment Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou – 08.00 – 19.00


Lansarea romanului Pelerinul vrăjit, scris de un clasic al literaturii ruse, Nikolai Leskov

Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 24 aprilie, ora 19, la lansarea romanului Pelerinul vrăjit, una dintre cele mai cunoscute opere ale scriitorului clasic rus Nikolai Leskov, recent apărut în traducerea Adrianei Liciu, în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

Un roman picaresc de mici dimensiuni, dar plin de forță, uimitor, deconcertant, de o bogăție inepuizabilă a poveștii, Pelerinul vrăjit îl aduce în prim-plan pe Ivan Severianîci Fliaghin, un protagonist neobișnuit și cu totul excepțional. „Un personaj, cum ar spune americanii astăzi, larger than life, măreț în apariția sa (…) care știe tainele aproape magice ale îmblânzirii cailor, care știe ce se întâmplă dincolo, cu sufletele sinucigașilor, care a dus o viață fabuloasă, ratându-și, poate, chemarea monahală, dar împlinind din plin chemarea lumii largi, în care a fost doar un pelerin“ – astfel îl descrie Sever Voinescu în prefața ce însoțește această ediție în limba română.

Vor vorbi despre carte Antoaneta Olteanu, Director al Departamentului de Filologie Rusă şi Slavă, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, Dan C. Mihăilescu, scriitor și critic literar, și Cristina Stănciulescu, jurnalistă. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

„Poveștile lui sunt la fel de puternice precum fabulele și la fel de nebunești precum viața.“ – Alice Munro, laureată a Premiului Nobel pentru literatură

„Puțini naratori par atât de profund impregnați de spiritul poveștilor ca Leskov.“ – Walter Benjamin

Pelerinul vrăjit este una dintre cele mai cunoscute scrieri ale lui Nikolai Leskov. Ideea acestui roman, publicat inițial în foileton în Russkii Mir din Sankt-Petersburg în 1873, a apărut în timpul unei călătorii a scriitorului pe lacul Ladoga și pe insula Valaam, locuită de călugări. Pe un vas care face curse pe lacul Ladoga între insula Koneveț și Valaam, oamenii se adună să stea de vorbă, ca să le treacă timpul mai ușor. Curând intervine în conversație un personaj ciudat, cu păr cărunt inelat și veșmânt călugăresc. Și pornește a povesti lucruri atât de bizare, încât tovarășii săi de călătorie sunt din ce în ce mai curioși în legătură cu el. Apoi începe să le spună istoria vieții lui, care se dovedește mai neașteptată și mai plină de suspans decât orice și-ar fi putut imagina ei: omul, expert în îmblânzirea cailor, lucrase pentru diferiți aristocrați, trăise zece ani în deșert, prizonier la tătari, se îndrăgostise de o frumoasă țigancă, de al cărei destin tragic nu fusese străin, luptase în război, gata să moară pentru păcate reale sau numai de el închipuite, în cele din urmă îmbrăcase veșmântul de călugăr, urmând o menire străveche, dar aventurile nu s-au oprit aici… totul povestit pe un ton firesc, cu umor și asumat tragism deopotrivă.

NIKOLAI SEMIONOVICI LESKOV (1831–1895) s-a născut în satul Gorohovo din gubernia Oriol. Tatăl său era judecător de instrucție, iar mama sa provenea dintr-o familie de nobili scăpătați. După terminarea Gimnaziului Gubernial Oriol, în urma pierderii tatălui și a unui incendiu care a distrus proprietatea familiei, în 1847 a intrat ca slujbaș la Curtea Penală din Oriol. Trecând apoi la direcția financiară din Kiev, a audiat în timpul său liber cursuri la universitate, a studiat limba polonă și a frecventat cercuri filozofico-religioase, interesat fiind în mod special de discuțiile cu pelerini, sectanți, disidenți religioși. În 1857 a intrat în serviciul lui M. Scott, soțul englez al unei mătuși, iar activitatea la compania Scott & Wilkens i-a adus o largă experiență în multe domenii. Anul 1861 îl găsește la Sankt-Petersburg, unde colaborează la diferite ziare și reviste, precum Otecestvennîie zapiskiRusskaia reci și Severnaia pcela. Cariera literară și-a început-o în 1862, odată cu publicarea nuvelei Pogasșee delo (O afacere stinsă), mai târziu apărută și sub titlul Zasuha (Seceta), semnată cu pseudonimul Strebnițki, pe care și l-a păstrat, pentru unele scrieri, până în 1869. Au urmat, în 1863, nuvele ca Jitie odnoi babî (Viața unei femei) și Ovțebîk (Boul moscat), iar în 1864 romanul Nekuda (N-ai încotro) și mai cunoscuta povestire Lady Macbeth mțenskogo uezda (Lady Macbeth din județul Mțensk, după care Șostakovici a creat mai târziu opera cu același titlu). Printre scrierile sale mai importante se numără Voitelnița (Războinica, 1866), Soboriane (Clericii, 1872), Pelerinul vrăjit(Ocearovannîi strannik, 1873; Humanitas Fiction, 2019), Certogon (Izgonitorul diavolului, 1878), Levșa (Stângaciul, 1881). Nikolai Leskov s-a bucurat de prețuirea unor confrați ca Tolstoi, Cehov sau Gorki. Deși mai puțin cunoscut în afara Rusiei, este considerat unul dintre marii autori ruși ai secolului al XIX-lea.


Nou la Editura Polirom: Lenin, inventatorul totalitarismului, Stéphane Courtois

Editura Polirom anunţă apariţia în librării a unui nou volum semnat de Stéphane Courtois, unul dintre cei mai mari specialişti în problemele totalitarismului, comunismului francez şi internaţional: Lenin, inventatorul totalitarismului, traducere de Ana Ciucan Ţuţuianu.

Volumul a fost distins cu Grand Prix de la Biographie Politique 2018 şi Grand Prix du Livre d’Histoire 2018.

Contrar tendinţei multă vreme predominante de a-l reabilita pe Lenin pentru a-l covîrşi cu acuzaţii pe Stalin, Courtois arată că Vladimir Ilici Ulianov a dorit, a conceput şi apoi a instaurat o dictatură ideologică nemiloasă, inventînd conceptele şi instrumentele totalitarismului de tip comunist. Lenin se distinge de ceilalţi adversari interni ai ţarismului, opunîndu-se nu doar liberalilor şi democraţilor, ci şi tuturor curentelor socialiste, pe care le critică fără cruţare în scrierile şi discursurile sale. Ajutat de o forţă de convingere neobişnuită, el alege să se sprijine pe o minoritate de revoluţionari de profesie, şi nu pe mase. Va reuşi astfel să pregătească în umbră preluarea puterii în Rusia prin lovitura de stat din octombrie 1917, putere pe care o va extinde ulterior printr-o recurgere sistematică la violenţă îmbinată cu un oportunism politic rar întîlnit.

Lenin, inventatorul totalitarismului a apărut de curînd la Editura Polirom, în colecţia „Historia”.

Stéphane Courtois este istoric şi director de cercetări onorific la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS). Specialist în comunismul francez şi internaţional şi în problemele totalitarismului, director al revistei Communisme, director al colecţiei „Démocratie ou totalitarisme” (Le Rocher). Autor a numeroase lucrări, a fost mai ales artizanul principal al volumului Le livre noir du communisme (Robert Laffont, 1997; trad. rom. Cartea neagră a comunismului, 1998). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut Dicţionarul comunismului (coord., 2008), Comunism şi totalitarism (2011) şi Discursul politic rus de la al Doilea Război Mondial la conflictul ruso-ucrainean (coord., 2017).


Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee de Tatiana Niculescu – lectură în avanpremieră

Vă așteptăm marți, 23 aprilie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o seară de lectură publică: Tatiana Niculescu va citi în avanpremieră din volumul Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee, aflat în pregărire la Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale“.

Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiți și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se află însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

Articole similare

Cărţile vacanţei 2017 vin de la Humanitas!

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 20 – 22 mai 2011

Delia Marc

A patra zi la TIFF 2011

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult