Unabomber (2026)
Regia: Janus Metz
Distribuția: Russell Crowe, Shailene Woodley, Jacob Tremblay
Una dintre cele mai așteptate apariții pe Netflix, pe care, trebuie să recunosc, am vrut să o văd este filmul „Unabomber” în regia lui Janus Metz, cu Jacob Tremblay, Russel Crowe și Shailene Woodley în rolurile centrale. Pelicula care a primit doar nota de 6,2 pe Imdb, notă pe care o găsesc nedreaptă, are la bază istoria reală a criminalului în serie Ted Kaczynski, renumit după pseudonimul Unabomber.
Dar haideți să o luăm cu începutul. Theodore „Ted” Kaczynski, un matematician american care a trimis sau a plasat bombe în Statele Unite între 1978 și 1995. A omorât trei persoane și a rănit 23. FBI-ul i-a dat dosarului numele „UNABOM”, de la University and Airline Bomber, fiindcă printre țintele inițiale se aflau universități și companii aeriene.
Kaczynski a fost un elev excepțional. A intrat la Harvard la 16 ani, a obținut un doctorat în matematică și a predat o vreme la Universitatea California, Berkeley. Apoi s-a retras într-o cabană izolată din Montana. Acolo și-a dezvoltat o ideologie radicală împotriva tehnologiei și a societății industriale, pe care o considera o amenințare la adresa libertății și a naturii. Aceste convingeri au fost expuse în eseul său din 1995, Industrial Society and Its Future. Ideile sale sunt încă discutate, dar atentatele și victimele lor nu pot fi separate de această poveste și nici justificate prin ea.
Publicarea eseului a dus la identificarea lui. Fratele său, David, a recunoscut asemănări între stilul textului și scrierile lui Ted și a alertat autoritățile. Kaczynski a fost arestat în 1996, iar în 1998 a pledat vinovat și a primit mai multe condamnări pe viață. A murit în detenție în 2023, la 81 de ani.
Cazul a rămas cunoscut și pentru contrastul izbitor dintre imaginea de savant retras și violența organizată pe care a pus-o în practică. FBI-ul îl consideră una dintre cele mai îndelungate investigații interne din istoria sa.
Construit pe două paliere, trecut și prezent, filmul ni-l arată pe Ted ca pe un copil retras, neînțeles de cei dragi, și care spune despre sine că pare mai degrabă să fie un… extraterestru. În egală măsură, pelicula ne scoate în față și un moment trigger despre care se spune că ar fi fost startul bolii lui Kaczynski. Între 1959 și 1962, Kaczynski a participat la un studiu de psihologie despre personalitate, care a durat sute de ore. Într-o parte a lui, studenții își descriau convingerile, apoi erau puși într-o dezbatere stresantă în care un interlocutor le ataca argumentele. Relatările despre experiment menționează lumini puternice, camere de filmat și întrebări sub presiune. Descrierea publicată de psihologul Henry A. Murray, conducătorul experimentului, arată că cercetătorii urmăreau și reacțiile fizice ale participanților, precum pulsul și respirația.
De aici vine ipoteza că experiența i-ar fi putut spori furia sau neîncrederea față de autoritate. Unii comentatori au sugerat și că stresul ar fi putut agrava probleme psihice, alții sunt sceptici și spun că rolul experimentului este ușor de exagerat. Dosarul lui Kaczynski nu este disponibil pentru verificare, iar efectul studiului asupra lui rămâne necunoscut. Nu există dovezi că experimentul l-a transformat în terorist sau că i-a cauzat atentatele.
Se discută și dacă studiul era legat de programul CIA MKUltra. Au existat legături ale lui Murray cu cercetări guvernamentale, însă relatările disponibile spun că nu există dovezi că lui Kaczynski i s-ar fi administrat LSD în acest studiu. Prin urmare, versiunea despre „experimente de control al minții” asupra lui este mult mai categorică decât permit faptele cunoscute.
Fiind o ficționalizare a istoriei reale, filmul explorează această dimensiune, transformând-o într-un punct decisiv în cronologia evenimentelor. Cert este că acest Kaczynski e un om foarte furios, un om care decide să iasă sângeros dintr-o societate deloc prietenoasă cu el.
Ce mi s-a părut mai slab în film, deși nu i-aș scade din creditul de încredere, e prestația specialistei în lingvistică datorită căreia a fost prins Unabomber. Aceasta luptă cu misoginismul colegilor pare să deturneze întreaga sa muncă. Dar înțeleg că este o contextualitate necesară acelei perioade istorice.
Fanii true crime-urilor vor aprecia istoria, chiar dacă are anumite lapsusuri. În special, mi se pare absolut fantastic cum a fost recreată atmosfera acelor zile, un lucru deloc neglijabil în sfera acestor tipuri de filme.
„Unabomber” este un film despre fragilitatea minții și despre capcana puterii, dar și despre cât de ușor coruptibili putem deveni în fața ispitelor. În plus, este o istorie despre cum societatea își construiește proprii monștri.
Disponibil pe Netflix.
