Filme Filme europene

O bijuterie: L’homme du train (2002)

L’homme du train (2002) – Man on the Train
Regia: Patrice Leconte
Distribuția: Jean Rochefort, Johnny Hallyday, Jean-François Stévenin 

Dau nota 10 la IMDB în medie cam de două sau trei ori pe an. “L’homme du train” este unul dintre acele cazuri!

Destinul a decis ca Jean Rochefort și Johnny Hallyday, cei doi minunați actori principali din “L’homme du train” să moară la două luni unul de celălalt, la sfârșitul anului 2017. Destin sau coincidență? Această întrebare este de fapt unul dintre subiectele-cheie ale acestui minunat film regizat de Patrice Leconte, realizat în 2002, cu 15 ani înainte de dispariția acestor doi monștri sacri ai cinematografiei franceze (și muzicii în cazul lui Johnny Hallyday).

Este povestea a doi bărbați care se întâlnesc din întâmplare. Monsieur Manesquier (Jean Rochefort) este profesor pensionar de literatură franceză care trăiește o viață de burlac bătrân în casa burgheză unde s-a născut și unde ar trebui să moară. Milan (Johnny Hallyday) este un spărgător de bănci care a venit în micul oraș în care locuiește Manesquier pentru a pregăti jaful băncii locale. Primul vorbește foarte mult, celălalt este un om care scoate cu greu câteva cuvinte. Vom afla multe despre viața anterioară a primului, și aproape nimic despre al doilea, care este o figură misterioasă de gangster pe linia unor personaje precum cel din “Samuraiul” lui Jean-Pierre Melville. Aparent nu au prea multe în comun, dar își vor descoperi în cele câteva zile petrecute împreună nu numai afinități consistente, ci și ceva mai surprinzător: fiecare dintre ele visează să trăiască viața celuilalt.

“L’homme du train” este realizat magistral, pornind de la scenariul bine scris, care construiește cele două personaje dintr-un amestec de dialoguri și tăceri bine dozate, continuând cu decorul care reconstituie pe ecran casa din micul oraș, plină de amintiri din alte vremuri, și până la jocul superb al celor doi actori. Patrice Leconte inserează de asemenea citate cinematografice, cum ar fi începutul in stil western, care descrie sosirea străinului în micul oraș îndepărtat, sau scena grădinarului cu coasă care îl amintește pe Ingmar Bergman. Există o mulțime de farmec în relația dintre cei doi bărbați care se cunosc treptat, în atmosfera care îi înconjoară cu semne ale convergenței neașteptate a soartelor lor. “L’homme du train” este un film frumos, în cea mai bună tradiție a minimalismului francez combinat cu “film noir”. O bijuterie care ni-i readuce în atenție pe cei doi mari actori pe care cinematograful francez i-a pierdut recent într-unul dintre cele mai bune filme din carierele lor.

Nota: 10/10

Articole similare

Hysteria (2011)

Jovi Ene

Un manifest anti-faimă, sub stigmatul singurătății: Meeting People Is Easy (1998)

Iulia Dromereschi

Prin blogosfera cinefilă (14 – 20 martie 2016)

Jovi Ene

1 comment

andreea 17 aprilie 2018 at 19:23

Multumesc pentru recomandare!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult